Rudele unui bărbat care a decedat pe data 25 noiembrie nu-l pot îngropa din cauză că personalul de la Spitalul Judeţean Ploieşti nu-i mai găseşte buletinul. Fără actul de identitate al persoanei decedate, rudele nu pot obţinele actele necesare pentru scoaterea de la morgă şi înhumare, scrie ziarulincomod.ro.
Bărbatul a murit la vârsta de 79 de ani. Era infectat cu Covid şi avea şi alte boli. Rudele susţin cu tărie că avea buletinul şi cardul de sănătate la el când a fost internat.
Conform protocolului, rudele au fost anunţate telefonic despre deces. Când au venit însă să facă actele necesare şi să scoată cadavrul de la morgă pentru a-l înhuma, li s-a spus că buletinul decedatului e de negăsit. La fel şi cardul de sănătate.
"Fratele meu a fost sunat de cei de la spital, pentru a fi anunţat de deces. Eu am fost sâmbătă acolo, mi-au fost date lucrurile personale, mai puţin buletinul şi cardul de sănătate. Când i-am întrebat de buletin, doamnele de acolo, de la garderobă, mi-au spus că nu-l găsesc. Fără buletin, nu avem cum să facem niciun act. Stăm cu groapa făcută, aşteaptă rudele. Ce vină avem noi? Ce fac acum? În situaţia în care suntem, mă duc să pierd cine ştie câte zile pe la evidenţa populaţiei, pe la ghişee? Sâmbătă am aşteptat câteva ore să găsească buletinul. Duminică, nişte paznici mi-au spus să vin miercuri, să fac o sesizare. Am sunat la DSP şi mi-au spus că nu au legătură cu spitalul şi că nu pot să sune în legătură cu această problemă", a spus unul dintre fiii bărbatului decedat, citat de ziarulincomod.ro.