Moscova va micşora programul cluburilor, barurilor şi restaurantelor pe o perioadă de două luni începând de vineri, a anunţat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin. Măsura a fost anunţată în sprijinul efortului de a opri creşterea masivă a infectărilor cu coronavirus, relatează Digi24.
Începând din 13 noiembrie, toate aceste localuri dar şi altele, precum săli de bowling, baruri de karaoke şi cafenele se vor închide între orele 23:00 şi 6:00. Restricţiile nu se aplică însă şi serviciilor de tip take-away.
Evenimentele culturale au fost, de asemenea suspendate, iar teatrele, cinematografele şi sălile de concerte vor fi obligate să păstreze o limită de 25% din capacitate. Universităţile şi şcolile au trecut pe un model de învăţare la distanţă.
Noile restricţii vin în contextul în care Moscova a raportat cel mai mare număr de infectări cu coronavirus în urmă cu o zi. Sobianin a scris că rata de pozitivare a testelor a crescut de la 1% la jumătatea lunii august la 7,5% la începutul lui noiembrie.
"Ne aşteptăm ca situaţia să se deterioreze în săptămânile care urmează", a mai avertizat primarul Moscovei.