MOŢIUNEA DE CENZURĂ A TRECUT Guvernul Dăncilă, demis de Parlament

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 11 octombrie 2019

Guvernul Dăncilă, demis de Parlament

238 de voturi din cele 245 exprimate în plenul Parlamentului au fost de ajuns pentru ca guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă să fie demis, după cinci ore de dezbateri aprinse pe marginea moţiunii de cenzură.

Parlamentarii PSD - cu excepţia celor doi semnatari ai moţiunii, Marius Bota şi Mihăiţă Găină (finul ministrului Petre Daea), cărora li s-a adăugat şi Gabriel Petrea, preşedintele tinerilor social-democraţi - au urmat scenariul stabilit, în urmă cu două seri, la Vila Lac: deşi au fost prezenţi la dezbaterea moţiunii, au refuzat să voteze. Acest lucru nu i-a ajutat prea mult, ţinând cont de faptul că Opoziţia avea deja numărul de votanţi necesar pentru a dărâma Guvernul.

Printre cei care au făcut un efort deosebit ca să vină la Parlament şi să voteze moţiunea de cenzură, deşi sunt grav bolnavi, se numără deputatul PNL Corneliu Olar şi senatorul PMP Vasile Lungu. Acesta din urmă şi-a amânat o intervenţie chirurgicală programată pentru miercuri seara la un spital din Cluj Napoca pentru a putea veni la Bucureşti să voteze demiterea guvernului Dăncilă.

Ana Birchall a refuzat să voteze moţiunea, deşi de câteva luni este în conflict cu Viorica Dăncilă, premierul dorind să îi ia portofoliul de la Justiţie.

După anunţarea rezultatului oficial, preşedintele Klaus Iohannis a chemat la consultări partidele parlamentare pentru constituirea noului guvern. Întâlnirea urmează să aibă loc astăzi la ora 11:00.

Iohannis a declarat: "Succesul moţiunii de cenzură confirmă un proces început în 26 mai, la alegerile europarlamentare şi referendum, proces care se numeşte intrarea în istorie a PSD. (...)

Viitorul Executiv va avea un mandat clar, să asigure un guvern stabil, până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfăşura ele. Întoarcerea cât mai repede la votul cetăţenilor se poate face doar cu consensul forţelor politice actuale din Parlament".

Preşedintele ţării a spus că principalele priorităţi ale guvernului interimar trebuie să fie întocmirea unui buget corect pentru anul viitor, nominalizarea unui comisar european care să respecte standardele de integritate şi competenţă ale Comisiei de la Bruxelles şi desfăşurarea corectă a alegerilor prezidenţiale inclusiv pentru cetăţenii cu drept de vot din Diaspora.

Imediat după demiterea sa de către Parlament, premierul Viorica Dăncilă a declarat: "Toate partidele s-au unit, au fost şi colegi din PSD care au trădat. Nu e o problemă, plecăm cu datoria îndeplinită. Le doresc celorlalţi să vină în plen cât mai repede cu o echipă nouă. Guvernul este demis. Îmi doresc ca preşedintele Klaus Iohannis să numească cât mai repede un nou premier, chiar şi azi (n.r. -ieri)".

Dăncilă a precizat că va rămâne la şefia PSD, că rămâne candidatul partidului la prezidenţiale şi că mâine va avea loc lansarea oficială a campaniei sale pentru Cotroceni.

În privinţa şefiei PSD, este posibil ca, în perioada următoare, să asistăm la convulsii interne, dacă ţinem cont de recenta mini-revoluţie de la Organizaţia Judeţeană social-democrată Olt şi de faptul că mai există şi alţi baroni locali nemulţumiţi de maniera de conducere a Vioricăi Dăncilă şi care îşi doresc ca preşedinte al partidului să fie Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

În urma şedinţei de ieri din Parlament, preşedintele PNL, Ludovic Orban, le-a mulţumit tuturor aleşilor, indiferent de culoarea politică, care au votat moţiunea de cenzură şi a convocat Biroul Politic Naţional al partidului pentru a stabili echipa de negociere a liberalilor pentru formarea unui nou guvern.

Orban a spus: "Parlamentul Româ­niei a demis guvernul PSD, care şi-a bătut joc de România aşa cum nu şi-a bătut joc nimeni în ultimii 30 de ani. Se încheie o perioadă de distrugere, de ură şi de divizare şi începe o perioadă de construcţie, în care guvernul va fi readus în serviciul cetăţeanului. (...) Faza unu, primul pas, s-a încheiat. Sunt convins că fiecare formaţiune politică va decide în forurile statutare care va fi poziţia şi mandatul la consultările de la Cotroceni".

Liderul PNL a precizat că, dacă partidul va fi chemat să constituie viitorul guvern, propunerea pentru premier este chiar Ludovic Orban. Preşedintele liberalilor a spus că PNL a lucrat la un program de guvernare şi că au câte 4-5 nominalizări pentru fiecare minister.

El s-a referit şi la comisarul european din partea României. Orban a declarat: "Sunt convins că noul guvern va avea capacitatea de a desemna un candidat integru, profesionist pentru postul de comisar european, care să se bucure de respectul partenerilor europeni".

Liderul USR, Dan Barna, a declarat că formaţiunea sa politică va merge la consultările de la Cotroceni cu pactul pentru anticipate şi îi va solicita şi preşedintelui Iohannis să susţină acest demers.

Barna a spus: "În februarie sau martie pot fi organizate alegeri anticipate. (...) În orice ţară democratica, o criza politică angrenează alegeri anticipate. Ziua de astăzi (n.r.-ieri) nu e o zi de entuziasm sau de bucurie. Faptul că trei ani România a fost captivă unui guvern la limita penalului confirmă că astăzi s-a întâmplat un lucru necesar".

El a precizat că USR este dispusă să susţină un guvern minoritar alcătuit de PNL, dar poziţia în negocierile de la Cotroceni va fi pentru forţarea alegerilor anticipate.

Victor Ponta, liderul Pro România, a declarat după moţiunea de cenzură că vrea să propună social-democraţilor o strategie comună: să aibă împreună o propunere de premier la discuţiile cu preşedintele Iohannis şi să îl susţină pe Mircea Diaconu la prezidenţiale. Ponta a spus că are trei propuneri de premier şi a adăugat că nu este vorba despre propria-I persoană. El s-a delimitat de poziţia ALDE, care prin vocea preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut că PSD nu ar trebui să facă parte din viitorul guvern de tranziţie.

Deputatul PSD Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei, declară că "pentru PSD trebuie să urmeze o perioadă de reformă internă" care să permită partidului "să câştige viitoarele alegeri parlamentare".

Într-o postare pe pagina oficială de Facebook, Ciolacu afirmă că "nu mai este momentul pentru analize, sondaje şi trageri de timp".

Preşedintele Camerei Deputaţilor a scris: "Cu largul sprijin al foştilor noştri colegi de la PSD care au preferat să se asocieze cu Băsescu, Orban şi Barna, moţiunea de cenzură a trecut. Aştept ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să desemneze cât mai repede un premier care să vină cu un nou guvern în Parlament şi vom vedea atunci dacă vor exista suficiente voturi pentru a trece. Pentru PSD trebuie să urmeze o perioadă de reformă internă, care să ne permită să câştigăm viitoarele alegeri locale şi parlamentare. Nu cred că mai este momentul pentru analize, sondaje şi alte trageri de timp. Trebuie să trecem la acţiune!".

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Dupa unul cu "50 de grame" și "un picuț obraznic".

    "Programul de guvernare" pana la ce punct a ajuns cu autostrazile , ...? 

    Noul program de guvernare e un contract ca de leasing sau vorbe-n vânt? 

    O sa ne conduca 300 de parlamentari sau tot ăștia ?

    Superba editia de azi, poza geniala ! 

    Jos febra galbena!!

    1. Gata cu ciuma rosie ! Iar latrinistii gunoiului securist voiculescu vor lua numa' suturi prin partile dorsale cu mascariciul diaconu !

    Nu l vrem pe ORBAN, nu nu nu nu, nu e ingrozitor de antipatic

    MAJORITARII : AU DEPUS ARMELE, LA CE VISEAZĂ....???

    ÎNVINGĂTORII AU ,, FARFURIA CU CIORBĂ " DAR, DAR LINGURA E LA PARLAMENTARII MAJORITARII... POFTĂ BUNĂĂĂĂ....!

    in urmatoarele 14 luni veti vedea cea mai murdara lupta vazuta vreodata in ultimii 30 de ani!

    e lupta mizeriilor neobolsevice si neocomuniste sa ramana in proximitatea ciolanului !  

    si stiti ce?  

    psd si alde vor pierde, vor fi stersi de istorie! ...nici cat pntcd nu vor ramane ca si procent politic!  

    damnatio memoriae - pentru scursurile neocomuniste de la psd si alde! ... si nici pe ceilalti socialisti (ex: pro Romania) nu ii vad bine! Socialismul moare in Romania!  

    vine o vreme cand mizeriile sunt sterse de o imensa furtuna sociala!

    Romania se scutura de cadavrul rus!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb