Moţiunea de cenzură la adresa guvernului Ponta a fost respinsă

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 29 septembrie 2015

Moţiunea de cenzură la adresa guvernului Ponta a fost respinsă

Miting de protest organizat de PNL

---------

Actualizare 14:28 Ponta: "Moţiunea, un eşec pentru PNL-PDL"

Premierul Ponta a declarat astăzi că moţiunea de cenzură a fost un eşec pentru PNL-PDL, iar important, în opinia sa, este să se treacă la treabă pentru că sunt foarte multe lucruri de făcut, transmit surse din presă.

"Nici nu aveau cum să fie probleme, pentru că - şi e ultima dată când mai spun asta - a fost un eşec din toate punctele de vedere pentru PNL-PDL. Ziceau că aduc 15.000 de oameni şi au adus o mie, erau mai mulţi jandarmi şi elevi, am înţeles. Ziceau că au voturi pentru guvernare, evident că nu au, dar nu asta e marea problemă. Marea problemă este că astăzi nu s-a discutat despre ce trebuie să facă Guvernul zi de zi pentru viaţa oamenilor. Şi anume, cred că astăzi trebuia să discutăm cum facem cu salariile, cum facem cu încălzirea pentru iarnă, cum facem cu proiectele europene, care sunt efectele reducerii TVA. Astea erau subiectele normale pentru moţiune", a afirmat premierul, după respingerea de către Parlament a moţiunii de cenzură iniţiate de liberali.

Victor Ponta a subliniat că important este ca, din acest moment, Guvernul să îşi continue activitatea având în vedere că sunt multe obiective de îndeplinit în perioada următoare.

"Ceea ce este important este că, din acest moment şi având în vedere că până în februarie, constituţional, nu se poate depune o altă moţiune de cenzură, eu de astăzi mă extrag pe cât posibil din toate aceste bătălii politice inutile, cum s-a văzut şi astăzi, şi oricum nu foarte onorante, şi sunt gata nu doar să îmi folosesc toată energia pentru actul de guvernare, dar şi să dau explicaţii, să răspund, să spun ceea ce am de făcut în funcţia de prim-ministru alături de echipa guvernamentală şi alături de coaliţia de guvernare. Mai pe scurt: la treabă de astăzi, că sunt foarte multe lucruri de făcut şi e clar că cei de la PNL-PDL nu sunt în stare să le facă", a mai spus premierul.

(S.A.)

----------

Actualizare 13:09 Moţiunea a picat

Moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", iniţiată de PNL, a fost respinsă astăzi în şedinţa de plen a Parlamentului cu 207 voturi "pentru" şi 8 "împotrivă", transmit surse din presă.

Respingerea moţiunii a fost anunţată oficial, în plenul Parlamentului.

Parlamentarii partidelor din coaliţia de guvernare nu au votat.

(S.A.)

---------

Actualizare 13:00 Votul la moţiune s-a încheiat

Votul la moţiunea de cenzură din plenul comun al Parlamentului s-a terminat, transmit surse din presă.

Votul a fost secret cu bile, iar pentru a fi adoptată moţiunea are nevoie de 275 de voturi favorabile.

(S.A.)

----------

Actualizare 12:45 Parlament: A început votul la moţiunea de cenzură

Parlamentarii au început să voteze moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, intitulată "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", transmit televiziunile de ştiri.

Senatorii şi deputaţii se vor exprima prin vot secret cu bile.

(S.A.)

-----------

Actualizare 12:40 Dragnea: "Când cineva porneşte o acţiune, înseamnă că are şi oamenii necesari pentru a o susţine"

Preşedintele interimar al PSD, deputatul Liviu Dragnea, a susţinut că Opoziţia, care a iniţiat moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", ar fi trebuit să aibă pregătită o strategie care să asigure succesul acţiunii iniţiate, dar şi pentru a se asigura că "de a doua zi România nu intră într-o aventură, fără niciun orizont, într-o zonă de instabilitate", informează surse din presă.

"Am fost criticaţi că suntem prezenţi şi nu votăm. Eu înţeleg ceva - când cineva porneşte o acţiune, înseamnă că are şi oamenii necesari pentru a susţine acea acţiune, adică ţi-ai făcut un calcul şi ştii că ai numărul de voturi suficient ca să treacă moţiunea, ai şi echipa guvernamentală care să vină imediat după ce pică Guvernul, ai şi propunere de prim-ministru, ca să arăţi ţării întregi şi partenerilor strategici că de a doua zi România nu intră într-o aventură, fără niciun orizont, într-o zonă de instabilitate. Nu, susţineţi-ne nouă moţiunea de cenzură, că avem noi o chestiune personală cu Victor Ponta şi vedem ce facem de a doua zi. Aşa ceva nu se face. E ca şi cum ne-aţi cere nouă, pe de-o parte, să vă aducem parlamentari să vă susţină această acţiune iar, pe de altă parte, să aducem nişte cetăţeni, membri de-ai noştri eventual, ca să vă mărească rândurile de la miting. Aşa ceva nu se poate face", a spus Dragnea în luarea sa de cuvânt în plenul reunit al Parlamentului în care se dezbate moţiunea de cenzură.

Acesta a adăugat că a remarcat "certuri" între susţinătorii moţiunii de cenzură, deşi aceştia o vor vota "prin definiţie".

"Recunosc că am urmărit cu atenţie şi zicerile publice din ultima săptămână de când s-a depus moţiunea de cenzură, dar şi ce s-a rostit azi aici (în plenul reunit al Parlamentului - n.r.). (...) Din fericire pentru poporul român, Caragiale încă nu a murit şi asta este important pentru că este vorba despre spiritualitatea noastră. Am văzut, de asemenea, foarte multe acuzaţii, chiar reciproce. Am văzut ieşiri publice în care s-au folosit cuvinte care nu au ce să caute în limbajul unui parlamentar. Am văzut, astăzi, aici - recunosc, cu foarte multă mirare -, certuri între cei care susţin moţiunea de cenzură. Am văzut poziţii referitoare la faptul că nu sunt de acord cu textul moţiunii, nu sunt de acord cu faptul că s-a depus, se şi ceartă între ei că de ce a fost depusă, că nu a fost experienţa, nu au avut strategie, dar o votează prin definiţie", a mai declarat social-democratul.

Dragnea s-a referit, totodată, şi la faptul preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că parlamentarii Uniunii vor vota la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului şi că ar fi fost mult mai bine ca textul moţiunii să cuprindă critici la adresa guvernării.

"În acelaşi timp au spus să nu cumva să apară răzbunări. Dar ce răzbunări să apară, chiar nu înţeleg? Nu am înţeles exact dacă atunci când critica, acum câteva minute, guvernarea se referea la toţi cei care sunt în actul de guvernare sau cu excepţia membrilor UDMR care încă ocupă posturi importante în structurile guvernamentale? Asta era singura întrebare la care pot primi răspuns sau nu. Bineînţeles că nu are nicio legătură cu vreo răzbunare, sunt oameni care îşi fac treaba foarte bine. Se pare că sunt singurii", a adăugat Dragnea.

(S.A.)

-----------

Actualizare 12:30 Blaga: "Ponta dezonorează ţara în fiecare zi"

Copreşedintele PNL Vasile Blaga e de părere că, din cauza deciziei luate de premierul Victor Ponta de a nu demisiona ca urmare ca problemelor cu justiţia, acesta "dezonorează România în fiecare zi" şi că moţiunea de cenzură reprezintă o oportunitate pentru parlamentarii coaliţiei guvernamentale să pună capăt acestei situaţii, potrivit unor surse din presă.

"Din nefericire, domnul Victor Ponta a ales dezonoarea şi dezonorează România în fiecare zi. Trebuia să demisioneze imediat după ce a fost pus sub urmărire penală. Moţiunea noastră nu este despre un om, noi nu am făcut o obsesie pentru Victor Ponta. (...) De la domnul Ponta nu mai este nimic de aşteptat, de aceea ne adresăm dumneavoastră, majorităţii parlamentare, care aţi continuat să-l cauţionaţi şi în aceste ultime trei luni. Moţiunea este pentru separarea apelor. Alegeţi să puneţi cap această situaţie sau să fiţi până la capăt cu Victor Ponta, într-o politică fără onoare, într-o guvernare fără perspectivă", a spus Blaga într-un discurs rostit în plenul Parlamentului.

Conform sursei citate, Blaga susţine că, în momentul în care un înalt demnitar ajunge într-o situaţie personală ce face rău poziţiei sale în stat, ţării sale şi fiecărui cetăţean, atunci trebuie să plece imediat din demnitatea respectivă.

Copreşedintele PNL a mai precizat că situaţia în care se află Ponta nu-i face plăcere şi că "omeneşte" îl înţelege pe acesta, dar a apreciat că momentul "extrem de complicat" în care se află ţara la momentul actual nu va fi uitat de cetăţeni la alegerile de anul viitor.

(A.L.)

------------

Actualizare 12:14 Tăriceanu: "Grupurile ALDE nu vor vota"

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat astăzi că grupurile ALDE nu vor vota moţiunea de cenzură, iniţiată de liberali, transmit surse din presă.

"Grupurile ALDE nu vor vota moţiunea. Indiscutabil însă este dreptul constituţional al parlamentarilor care doresc căderea unui Guvern să depună o moţiune de cenzură şi noi respectăm cu sfinţenie acest drept. Moţiunea este glonţul de aur cu care Opoziţia poate să încerce, o singură dată pe parcursul unei sesiuni parlamentare, demiterea Guvernului cu mijloace democratice. Totuşi, remarc că în îndelungata mea activitate parlamentară nu am mai întâlnit o astfel de situaţie. În acest text al moţiunii şi din modul în care moţiunea a fost pregătită, mi se pare că acest glonţ a fost tras cu multă nonşalanţă. Nu ştiu dacă este vorba de nepricepere sau pur şi simplu poate să fie dorinţa de a scăpa cât mai repede de această obligaţie, de această povară pe care o aveţi, de a încerca demiterea Guvernului", a spus Tăriceanu, în plenul reunit al Parlamentului.

Potrivit acestuia, momentul depunerii moţiunii de cenzură iniţiate de PNL este inoportun, moţiunea neavând "sorţi de izbândă".

"Toată lumea a remarcat că Opoziţia nu are niciun program real, alternativ, nici persoane competente care să preia conducerea Executivului, iar noul PNL este în realitate vechiul PDL. Nu are ideologie, nu mai are nicio legătură cu liberalismul, şi vă daţi seama cu cât regret spun acest lucru, dar are o legătură certă - dna. Paul, legătura o ştiţi - e legătura cu băsismul. Nu aş vrea să se înţeleagă cumva că regret inoportunitatea acestei moţiuni sau că aş fi preferat ca ea să fi fost depusă într-un moment poate cu sorţi de izbândă. Nu, dimpotrivă. Mă bucur că ameninţarea cu moţiunea de cenzură nu mai este posibilă şi Guvernul se poate concentra la îndeplinirea programului său", a mai afirmat copreşedintele ALDE.

Mai mult, Tăriceanu a susţinut că textul moţiunii de cenzură dezbătute de Parlament are legătură cu statul de drept şi cu dezechilibrul puterilor statului, întrucât singurul argument folosit de PNL vizează trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta.

"Astăzi, discutăm despre statul de drept. Moţiunea pe care o dezbatem are legătură cu statul de drept şi are la bază un singur argument - realitatea că primul-ministru a fost trimis în judecată. În ţările cu tradiţie democratică şi în care noţiunea de stat de drept nu este doar o lozincă, nici nu se ajungea la moţiune. Premierul şi-ar fi dat demisia din primul moment pentru că singurul argument al trimiterii în judecată era mai mult decât suficient. La noi, din păcate, unele componente ale autorităţii judecătoreşti s-au remarcat nu doar prin succese indiscutabile în lupta cu corupţia, ci şi prin transformarea pe alocuri a actului de justiţie în armă politică prin abuzuri rămase nesancţionate. (...) În România, statul de drept este încă un deziderat îndepărtat", a mai menţionat acesta.

Călin Popescu-Tăriceanu a făcut, în context, un apel către liberali să se preocupe de întărirea statului de drept şi de apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

"Fac un apel la vechii penelişti dacă mai sunt sensibili oare şi preocupaţi de apărarea drepturilor şi libertăţilor individului. Vă readuc aminte că statul de drept nu se bazează pe instituţii represive şi pe întărirea lor nelimitată. Statul de drept este cel capabil să apere, înainte de toate, drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi ordinea democratică. Poate acest apel al meu are darul să vă trezească chiar dacă mai târziu", a conchis Tăriceanu.

(A.L.)

-----------

Actualizare 12:10 Alina Gorghiu: "Ponta nu înţelege nimic din ce i se întâmplă"

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a susţinut că premierul Victor Ponta trăieşte în cu totul şi cu totul altă realitate şi că parlamentarii Puterii au de ales între a sta în genunchi în bănci şi a se ridica la înălţimea aşteptărilor publice, transmit surse din presă.

"După intervenţia domnului Victor Ponta să ştiţi că înţeleg un singur lucru: domnia sa trăieşte în cu totul şi cu totul altă realitate, care-i doar a domniei sale şi a nimănui din România. Şi mai înţeleg un lucru, doamnelor şi domnilor, că nimic din ce i se întâmplă nu înţelege. Este într-o situaţie în care niciunul dintre noi nu ar vrea să fie, numai că domnia sa nu o recunoaşte", a spus Gorghiu în plenul Parlamentului, în care se dezbate moţiunea de cenzură iniţiată de PNL.

Ea afirmat că prim-ministrul mai are trei-patru cetăţeni români care îl susţin, însă aceştia sunt liderii partidelor de guvernare.

"Am să vă dau o veste bună şi o veste proastă. Vestea bună este că prim-ministrul mai are trei-patru cetăţeni românii care îl susţin. Vestea proastă, însă, este că aceştia sunt liderii partidelor de guvernare. Vestea şi mai proastă însă este că aceştia din urmă au un interes - unul dintre dânşii vrea să se aşeze pe locul de pe care Victor Ponta s-a ridicat în partid, altul îşi doreşte să rămână primul senator al ţării, altul confundă puterea cu interesul naţional, iar toţi confundă interesul naţional cu interesul personal. Nu le pasă nici măcar de dvs., dragilor, care astăzi staţi în sală, pentru că, dacă v-ar considera suficient de maturi, v-ar lăsa să vă exercitaţi dreptul de vot", a punctat Alina Gorghiu.

Ea a mai susţinut că parlamentarii au de ales între a sta în genunchi în bănci şi a se ridica la înălţimea aşteptărilor publice.

"Aveţi de ales între a renunţa la ameţeala puterii şi a transmite populaţiei că până şi parlamentarii care susţin un Guvern au momentele lor de luciditate. Aveţi de ales între a sta în genunchi în bănci şi a vă ridica la înălţimea aşteptărilor publice. Aveţi de ales între Victor Ponta şi România", a adăugat Gorghiu.

În privinţa acuzelor aduse la adresa sa de către premier, Gorghiu a subliniat că, dacă Ponta găseşte o urmă de suspiciune că ea a încălcat legea, ar trebui să demonstreze.

"Dacă găsiţi cel mai mic argument pentru care să se spună despre mine că există o urmă de suspiciune, că am încălcat legea, vă rog să demonstraţi acest lucru. De acuze m-am săturat, dvs. sunteţi în instanţă, dar vorbiţi de toţi alţii din plenul Parlamentului că sunt corupţi. Uitaţi-vă în oglindă, domnule Ponta!", a arătat Gorghiu.

În opinia sa, Guvernul este "zero", în condiţiile în care parlamentarii Puterii sunt împiedicaţi să voteze.

"Vă mai amintesc o vorbă a cuiva de acum câţiva ani: un Guvern cu susţinere zero este (...) un Guvern zero. Autorul afirmaţiei este actualul premier al României iar afirmaţia este perfect valabilă şi astăzi, pentru că Guvernul său, în condiţiile în care parlamentarii Puterii sunt împiedicaţi să voteze, este un Guvern zero", le-a transmis liderul PNL parlamentarilor.

Ea nu crede că Victor Ponta îşi va da demisia de la conducerea Guvernului.

"Conform Constituţiei, premierul nu poate fi schimbat decât dacă îşi dă demisia sau prin demitere. Prin demisie ne-am lămurit cu toţii că nu se poate. Fără vreo aluzie la problema cuiva de sănătate, Victor Ponta mai degrabă şi-ar tăia un picior decât renunţe la funcţie, indiferent de cât de multe pagube ar crea României", a adăugat Alina Gorghiu.

Aceasta a mai afirmat că pe biroul său se află deja demisia lui Dan Motreanu.

"Pentru mine şi pentru colegii mei din PNL, Victor Ponta este nevinovat până când justiţia va hotărî într-un fel sau altul. Noi politicienii nu avem dreptul nici să judecăm, nici să condamnăm, însă n-aş fi vrut să spun de la microfon, dar vă dau un exemplu - pe biroul meu, de ieri, se află demisia lui Dan Motreanu. Vedeţi undeva, pe biroul cuiva demisia lui Victor Ponta?", a declarat Alina Gorghiu, în plenul Parlamentului.

(S.A.)

----------

Actualizare 11:10 Ponta: "Nu există niciun fel de critică adusă actului de guvernare"

Premierul o atacă pe Gorghiu: "Sunteţi cam scumpă, doamnă!"

Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie nu conţine niciun fel de critică la adresa actului de guvernare, a declarat astăzi premierul Victor Ponta în plenul Parlamentului, transmit surse din presă.

"Astăzi trebuia să mă aflu în faţa dvs. conform prevederilor constituţionale pentru o moţiune de cenzură. Din păcate, cred că este datoria iniţiatorilor de a lămuri ce anume se întâmplă astăzi, pentru că, dincolo de o serie de jigniri, invective, cu care de altfel m-am obişnuit, nu există în faţa dvs. niciun fel de critică adusă actului de guvernare, nu există niciun fel de opinie a Opoziţiei despre cum se desfăşoară actul de guvernare şi, bineînţeles, nu există nicio soluţie în cazul improbabil în care moţiunea ar trece.

Cred că este o confuzie stârnită în rândul Parlamentului şi nu doar de iniţiatori, este nevoie de lămuriri şi pentru oamenii aduşi cu autobuze în faţă, în ploaie.

Probabil că ei credeau că vin să protesteze împotriva celor care le-au tăiat pensiile şi salariile, însă, să fiu sincer, nici domnul Blaga nu mai e ce a fost odată, sunt mai mulţi jandarmi şi jurnalişti decât protestatari.

Asta e. Timpul ne marchează pe toţi", a spus Ponta, în plenul Parlamentului.

El a adăugat că o moţiune de cenzură, aşa cum este prevăzută în Constituţie, se referă la activitatea Guvernului, la măsurile economice, sociale, la problemele populaţiei, în schimb în demersul actual al Opoziţiei nu se regăseşte aşa ceva.

"Vreau să vă dau un citat de ieri cu care sunt cu totul de acord şi nici colegii de la PDL-PNL nu pot să-l contrazică: «economia României beneficiază de avantaje importante, creştere economică susţinută, stabilitate financiară şi monetară, datorie publică redusă, forţă de muncă bine pregătită, numeroase resurse, România reprezintă un element de stabilitate pentru întreaga regiune», a spus ieri preşedintele Iohannis investitorilor americani.

Aşa e şi din acest motiv trebuie să continuăm în această direcţie pe care o prezentăm cu toţii partenerilor internaţionali", a precizat Ponta.

Premierul le-a mai spus liberalilor că, în aprilie 2012, când USL a prezentat în faţa Parlamentului moţiunea de cenzură care a dărâmat Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, a venit cu un program de guvernare şi o listă de miniştri, făcând astfel demersul lor credibil. "Astăzi, evident că nu există aşa ceva, nu există o alternativă la actualul Guvern", a susţinut premierul, care a adus în discuţie şi un sondaj potrivit căruia peste jumătate dintre români ar dori ca actualul Cabinet să guverneze în continuare.

Nu în ultimul rând, Ponta i-a ironizat pe liberali că nu au adus vorba, în textul moţiunii, despre pensii şi salarii, el arătând că printre semnatari sunt şi "foştii pedelişti care au distrus România în perioada 2010-2012". "Ar fi ca şi cum ai vorbi de frânghie în casa spânzuratului", a mai spus prim-ministrul.

În ceea ce priveşte criticile din moţiune potrivit cărora Victor Ponta nu ar trebui să conducă Guvernul din cauza dosarului său, premierul a atras atenţia că există şi în sală senatori şi deputaţi ai PNL care sunt fie trimişti în judecată, fie condamnaţi. "Dacă vorbiţi de principii pentru alţii, ar trebui să le aplicaţi şi dumneavoastră. (...) Dacă susţineţi un lucru, să-l susţineţi până la capăt", a spus Ponta, răspunzând "lecţiilor de moralitate" ale liberalilor.

Premierul i-a mai ironizat pe liberali pentru atitudinea lor faţă de liderii coaliţiei, pe care îi critică, dar încearcă să-i convingă să voteze moţiunea de cenzură, spunând că Liviu Dragnea ar fi considerat "penal", iar Gabriel Oprea "trădează", dar sunt buni dacă susţin moţiunea.

"Domnul preşedinte Dragnea e foarte bun dacă votează, dacă convinge PSD să dea jos Guvernul. Dacă nu, e un penal, un baron, un om condamnat pentru faptul că a organizat referendumul pe care dumneavoastră l-aţi votat şi pentru care dumneavoastră aţi făcut campanie alături de noi", a spus Ponta.

Acelaşi mesaj ironic l-a avut şi faţă de încercările PNL de a convinge UNPR să susţină moţiunea de cenzură.

"Şi domnul Oprea e un om foarte serios dacă trădează Guvernul. Dacă nu, e un om foarte rău care trădează interesul naţional. Şi tot aşa", a continuat Ponta în discursul său.

Premierul i-a acuzat pe liberali că ar fi transformat trădarea şi schimbarea într-o marcă a PNL.

"Trădarea şi schimbarea, din păcate, sunt o marcă înregistrată pentru partidul care a candidat în 2014 ca reprezentant ALDE şi luni dimineaţă s-a trezit la PPE. Din punctul ăsta de vedere, staţi într-o companie foarte bună", a spus prim-ministrul.

Acesta a mai declarat că nu a semnat niciodată niciun fel de contract cu vreo societate cu capital de stat, în schimb firma la care a lucrat Alina Gorghiu, liderul liberal, a avut mai multe contracte cu AVAS.

"Se vorbeşte acolo (n.r.- în moţiunea de cenzură) despre contracte. Nu am semnat niciodată niciun fel de contract cu vreo societate cu capital de stat. Ştiu că a semnat domnul Şova cu societăţi din portofoliul AVAS, condusă atunci de către domnul Teodor Atanasiu. Deci dumneavoastră vreţi acum să-mi dau eu demisia pentru că domnul Atanasiu cu Şova au semnat nişte contracte? Care e logica? Sau poate domnul Atanasiu a fost sfătuit greşit de către o consilieră a domniei sale, care era şi avocat şi care ştia foarte bine ce înseamnă contracte cu statul, dacă cumva le-a uitat doamna consilier avocat Gorghiu. Am în faţă aşa: contract Gorghiu - Pop şi Asociaţii - AVAS, 25.000 de euro plus TVA, Gorghiu - Pop şi Asociaţii - AVAS, 10.000 de euro plus TVA, Gorghiu- Pop şi Asociaţii - AVAS, 6.000 de euro plus TVA. Sunteţi cam scumpă, doamna Gorghiu! Gorghiu - Pop şi Asociaţii - AVAS, 15.000 de euro plus TVA, Gorghiu - Pop şi Asociaţii, 10.000. de euro plus TVA", a spus Ponta, în plenul Parlamentului.

El a precizat că au mai existat şi ''alte doamne care au crezut că dacă au protecţie nu o să păţească niciodată nimic''.

"Când vă uitaţi la paiul din ochiul cuiva să nu vă încurce bârnele şi vreau să spun un lucru. Mai credeau şi alte doamne că, dacă au protecţie, nu o să păţească niciodată nimic şi vreau să vă aduc aminte, doamna Gorghiu, de colegul dumneavoastră Teo, (...) Teo Nicolescu, care de aici de la tribună, venea şi spunea 'să-i pedepsim pe corupţi'. Cred că e un pic afară acum înainte de a intra din nou acolo (n.r. - pus sub acuzare de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul ANRP)", a spus Ponta.

Premierul a menţionat că vor vota la moţiune "oameni care sunt trimişi în judecată, condamnaţi".

"Îmi pare rău pentru Dan Motreanu. Asta e viaţa! Dacă tot susţii un lucru trebuie să-l susţii până la capăt, dar ştiţi ce, dragi colegi, îl aud pe domnul Predoiu, fost candidat la Buzău în 2008, vorbind despre legalitate şi statul de drept şi despre cum o să-i ia pe PSD-işti dubele. Mai ţineţi minte cine zicea chestia asta? Cred că domnul George Scutaru, tot de la Buzău. Poate aude totuşi domnul Predoiu", a mai spus Ponta.

(S.A.)

-----------

Actualizare 11:10 Ponta o atacă pe Alina Gorghiu: "Sunteţi cam scumpă, doamnă!"

Victor Ponta a declarat astăzi în Parlament, cu ocazia citirii moţiunii de cenzută: "Nu există azi în faţa dumneavoastră niciun fel de critică la adresa actului de guvernare."

Premierul a mai afirmat: "Este o confuzie stârnită, sunt oameni aduşi cu autobuze în faţă în ploaie, probabil ei credeau că vin să protesteze împotriva celor care le-au tăiat pensiile şi salariile. Sunt mai mulţi jandarmi şi jurnalişti decât protestatari. Dar nici domnul Blaga nu mai e ce a fost.

Va aduc aminte tuturor că atunci când USL s-a prezentat pentru o moţiune de cenzură s-a format cu un guvern alternativ. Astăzi nu există aşa ceva.

Apreciez faptul că opoziţia nu vorbeşte despre pensii, salarii locuri de muncă, având în rândurile sale exact foştii pdlisti. E un lucru de bun simt că nu discutaţi despre problemele guvernării.

Intenţia PNL de a se ascunde în spatele procurorilor este greşită. În parlament nu trebuie să se facă justiţie doar politică.

Mulţumesc coaliţiei de guvernare pentru sprijinul pe care îl acordă guvernării.

Este datoria noastră a celor care am fost votaţi să ducem la bun sfârşit programul de guvernare.

Mulţumim şi grupului minorităţilor naţionale care au susţinut guvernarea şi care acum da un semnal al toleranţei.

UDMR a fost întotdeauna constant în a combate implicarea juridiciului în actul de politică. Respect dreptul dvs de a vota moţiunea dar cred că trbeuie să spuneţi care este poziţia dvs faţă de ce spun colegii liberali. În 2012 au spus că nu sunteţi buni să guvernaţi, acum vor spune că sunteţi bun.

Şi domnul Dragnea este bun dacă da jos guvernul, altfel este un penal, condamnat pentru referendumul pe care dumneavoastră l-aţi votat.

Şi domnul Oprea este bun dacă trădează coaliţia de guvernare.

Când se dau lecţii de moralitate trebuie văzut cine dă acele lecţii.

Vedeam un fost membru al guvernului Boc, domnul Predoiu chemând oameni în stradă. Din fericire nu au venit că dacă ar fi venit l-ar fi întrebat de ce a smneat pe ordonanţele prin care s-au închis spitale, sau despre gala Bute, pe care acum doar dna Udrea o plăteşte.

Astăzi vor vota moţiunea oameni care sunt trimişi în judecată, condamnaţi. Îmi pare rău pt Dan Motreanu...asta e viaţa.

Pentru a da satisfacţie celor care au conceput acest text, o să mă refer un pic şi la obiectul moţiunii sau textului prezentat. Se vorbeşte despre contracte... nu am semnat niciun fel de contract cu o societate. Ştiu că a semnat domnul Şova cu societăţi din portofoliul AVAS condus atunci de domnul Atanasiu. Vreţi să îmi dau eu demisia pt că au semnat Şova cu Atanasiu contracte?

Sau poate a fost sfătuit greşit de avocata Gorghiu.

M-am întâlnit ieri întâmplător cu domnul deputat Tomac. «Dacă votaţi moţiunea şi nu avem guvern nu vom putea sprijini Moldova» şi mi-a zis «Hai, dom'le, că nu trece moţiunea». Şi atunci de ce aţi mai făcut-o?"

(S.A.)

----------

Actualizare 10:40 Şedinţa parlamentară în care se dezbate moţiunea de cenzură a început

Şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor în care se dezbate şi se votează moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, intitulată "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", a început, informează surse din presă.

Sunt prezenţi 309 deputaţi şi senatori, iar în sală se află şi premierul Victor Ponta şi membri ai Cabinetului său.

(S.A.)

----------

Actualizare 10:15 Peste 7000 de oameni la mitingul de la Palatul Parlamentului

În acest moment, la mitingul PNL participă în jur de 7000 de oameni, care au blocat aleea de la intrarea în Palatul Parlamentului dinspre Parcul Izvor.

Susţinătorii PNL sunt împrăştiaţi în tot parcul, încercând să se adăpostească de ploaie. Aceştia au venit din Giurgiu, Brăila, Vaslui, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa. Ei scandează: "Demisia, demisia! Jos Ponta!"

Organizatorii mitingului au instalat câteva corturi unde participanţii primesc diferite băuturi calde. Conform organizatorilor, nu s-au strâns încă toţi protestarii. Aproximativ 15.000 de oameni sunt aşteptaţi la miting.

(P.B.)

---------

Actualizare 09:25 "Moţiunea va pica"

Mai multe surse politice ne-au declarat că moţiunea nu va trece. În ceea ce priveşte prezenţa la mitingul PNL organizat în faţa Palatului Parlamentului, reporterul nostru estimează că momentan s-au adunat maxim 3000 de oameni.

(P.B.)

---------

Parlamentul dezbate şi votează, astăzi, moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!". Moţiunea a fost depusă în Parlament pe 21 septembrie de către PNL şi a fost citită în plen pe 23 septembrie.

Documentul a fost semnat de 183 de parlamentari - 122 deputaţi - 115 de la PNL, şase neafiliaţi şi unul de la grupul democrat şi popular - şi 61 de senatori - 58 de liberali şi trei neafiliaţi, respectiv Mircea Geoană, Dan Ioniţă şi Dan Tătaru.

PNL va organiza astăzi şi un miting de protest faţă de Guvern în Parcul Izvor, unde sunt aşteptaţi câteva mii de oameni.

Până la dezbaterea moţiunii de cenzură, opţiunile politice privind votarea acesteia au fost deja conturate printr-o serie de întâlniri între protagonişti şi prin declaraţiile oferite ulterior de către reprezentanţii coaliţiei guvernamentale, pe de o parte, şi cei ai opoziţiei, pe de altă parte, potrivit Agerpres.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat ieri că liderii UNPR şi PSD, Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea, au timp până la dezbaterea moţiunii să aleagă între binele public şi egoismul politic de a rămâne la putere.

În replică, preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis Alinei Gorghiu că "a ales de mult binele public" şi că nu va vota moţiunea de cenzură pentru a îndepărta o "guvernare stabilă". Dragnea a precizat că parlamentarii coaliţiei guvernamentale vor fi prezenţi în sală la moţiunea de cenzură, dar nu vor vota.

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a afirmat sâmbătă la Galaţi că formaţiunea politică pe care o conduce nu va vota moţiunea de cenzură. "Considerăm că actualul guvern este un guvern bun, care are performanţe economice pentru România", a arătat Oprea.

Şi parlamentarii ALDE vor fi prezenţi în sală la dezbaterea moţiunii de cenzură, dar nu vor vota, a menţionat copreşedintele formaţiunii, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinte al Senatului.

"Vom fi prezenţi toţi parlamentarii şi, pentru că noi considerăm că este mai mult un gest politicianist, decât o dorinţă reală de dezbatere a unor probleme care vizează actul de guvernare, parlamentarii noştri nu vor vota moţiunea de cenzură", a afirmat liderul ALDE. Aceeaşi precizare a făcut-o şi celălalt copreşedinte ALDE, Daniel Constantin.

Premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea au avut o întâlnire la Camera Deputaţilor cu parlamentarii din Grupul minorităţilor naţionale, în urma căreia prim-ministrul a afirmat că deputaţii minorităţilor nu vor vota moţiunea de cenzură.

În schimb, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că parlamentarii Uniunii vor vota la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, subliniind că nu va fi un vot pentru textul moţiunii. "Recomandarea în grup, luată cu majoritate, a fost să votăm împotriva Guvernului, dar trebuie să subliniem că nu este un vot pentru textul moţiunii de cenzură", a spus Kelemen Hunor.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, duminică, la Ploieşti, că parlamentarii acestui partid vor vota moţiunea de cenzură pentru ca premierul Victor Ponta să plece din fruntea Guvernului, arătând însă că moţiunea nu va trece pentru că PNL "mimează actul de opoziţie".

Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis declara că adoptarea moţiunii de cenzură depuse de liberali, care ar duce la căderea Guvernului Ponta, ar fi "un lucru bun". Potrivit acestuia, trecerea moţiunii de cenzură ar rezolva o "mare problemă a României, faptul că are un prim-ministru trimis în judecată".

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. acesta era titlul potrivit. Ieri am urecheat un ecspert pe care l-am prins cu fofarlica butonand la feelingul investitorului pentru a-l convince CE bun e un dividend OMV. Problema era ca arata niste cifre pe care doar in vis le vedeai, adicatelea gearing de 30% cand el era la 39, 7. Am vrut sa-i spun:BA INTELEPTULE, daca vrei ca actiunile sa aibe ce valoare STINGI LUMINA si se face intuneric ca sa nu poti modifica redeventele. E ca si cum ai face-o peste noapte. PE vremuri era un baiat blajin, i se spunea Capitanu si aducea Lumina. Iti daki seama CE s-AR intampla daca AR avea un pic de chef sa aprinda Lumina.:-)

    nu conteaza ca motiunea nu trece! conteaza ca sustinatorii nostri sa vada ca noi muncim.

    domnisoara papagalina dela pnl a invatat un nou cuvant: kot-ko-dak !

    1. Inafara de rautate si multa ususrint ain a destrama familii nu stiu ce ne ofera aceasta domnisoara mestera in vorbe dulci capabile sa sparga casele barbatilor. Sa nu vorbeasca de morala daca are frica de divinitate!

      Hai nu fi -ti rai!Daca il ruga in genunchi, lui PONTA I se facea mila Ce ghinion (si asa e tara lui Ghinion) si pe Ponta ! IN LOC SA-L BATA la cap nevasta il bate Gorghiu CA sa fie mai calma ii recomand sa se marite.( o sa-mi multumeasca mai tarziu)DOAMNE ,NUMAI PROCURORI IN TARA ASTA.

    La trecuta moțiune, despre care știa sigur că nu va fi aprobată dar la care a venit în Parlament.

    Fără să citez exact: "rolul unei moțiuni este de a stimula discuții, de a calibra puterea și opoziția în Parlament". Este un moment sănătos pentru democrație, a fost trecut, hai la muncă. 

    1. Corect ,numai sa nu fi penibil.

      Sa aduci elevi de liceu( care azi au lipsit de la ore)de la sute de Km(de cand se face politica in scoli ?)la o manifestatie care sa sustina (!?) motiunea de cenzura ,mi se pare nu numai penibil dar si iresponsabil(imagini date peR.T.V)

      sunt probabil postacii care trolleaza pentru 30 de bani / mesaj in pauza de fumat din WC.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb