Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) a prelungit data limită de depunere a documentelor de participare şi a ofertelor preliminare şi neangajante pentru procesul de privatizare a Companiei Naţionale "Poşta Română" (CNPR) stabilită iniţial la data de 30 iunie, până la data de 30 septembrie a.c.
Potrivit MSI, decizia s-a luat în urma unei solicitări venite din partea unei importante administraţii poştale europene, care a cumpărat caietul de sarcini.
Potrivit ministrului pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, procesul de privatizare, procesul de privatizare a Poştei Române este în plină desfăşurare, iar în prezent există premisele unei privatizări de succes întrucât o mare administraţie poştală europeană a cumpărat recent dosarul de privatizare a companiei.
"Fiind vorba de o documentaţie complexă, de o decizie importantă şi de o tranzacţie majoră, s-a solicitat prelungirea termenului de depunere a ofertelor preliminare. Consultantul împreună cu echipa de privatizare desfăşoară discuţii împreună cu alţi potenţiali investitori şi suntem încrezători în semnalele pozitive ale pieţei. Lucrăm activ la finalizarea discuţiilor cu Comisia Europeană privind conversia datoriilor companiei în acţiuni", a declarat ministrul Cotovelea.
Dosarul de prezentare, atât în limba româna cât şi în limba engleză, poate fi achiziţionat în schimbul sumei de 50.000 euro (sau echivalentul în lei, la cursul comunicat de BNR valabil la data plăţii), de la sediul MSI pe baza cererii scrise prealabile a investitorilor interesaţi. Cererea scrisă privind achiziţionarea dosarului de prezentare va fi comunicată în prealabil cu cel puţin 2 zile lucrătoare prin scrisoare recomandată sau personal prin depunere la sediul ministerului.
Potrivit MSI, pentru participarea la procesul de selecţie, investitorii interesaţi vor depune la sediul MSI până la data limită 30 septembrie 2014, ora 12:00, documentele de participare prevăzute la art. 35 din Hotărârea Guvernului 577/2002 şi în Dosarul de prezentare, inclusiv documentele ce atestă îndeplinirea criteriilor de precalificare şi garanţia de participare în valoare de 9.480.866 lei sau echivalentul acestei sume în euro, la cursul de schimb BNR din ziua constituirii garanţiei, conform precizărilor din Dosarul de prezentare, inclusiv a oricăror instrucţiuni ce se comunică ulterior investitorilor si ofertele preliminare şi neangajante.