"Muşat & Asociaţii" a obţinut anularea taxei clawback pentru Farmexim

F.A.
Comunicate de presă / 1 iulie 2013

Casa de avocatură Muşat & Asociaţii a obţinut pentru compania Farmexim, unul dintre cei mai importanţi importatori şi distribuitori de medicamente de pe piaţa locală, anularea unor contribuţii clawback, arată un comunicat de presă.

"Această decizie devine un punct de referinţă în jurispridenţa Curţii de Apel în materia litigiilor ce au ca obiect anularea contribuţiilor clawback, fiind pentru prima dată când o instanţă de judecată, pe lângă problematica TVA, sancţionează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru caracterul eronat al raportărilor dintre Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate şi CNAS. A fost un caz complex care a necesitat o serie de analize integrate, mai ales în contextul în care taxa clawback reprezintă o temă de interes atât pentru autorităţi, cât şi pentru producătorii de medicamente ", a declarat Octavian Popescu, Partner Muşat & Asociaţii, care a coordonat echipa de avocaţi formată din Călin Dobre şi Ionuţ Iablonschi, ambii Senior Associate Muşat & Asociaţii.

Decizia a fost pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, în data de 25.06.2013.

Taxa clawback, concepută ca o sursă suplimentară de finanţare a sistemului sanitar, reprezintă o contribuţie trimestrială datorată pentru medicamentele comercializate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb