Începând cu 1 septembrie 2019, România şi Bulgaria vor fi coordonate de către Biroul Reprezentanţei Regionale a Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru Europa Centrală şi de Est cu sediul central la Varşovia, Polonia. Nadeem Ilahi, în prezent şeful biroului din Varşovia, va coordona birourile din Bucureşti şi Sofia, care rămân deschise. Urmare incheierii mandatului, domnul Hajdenberg se reîntoarce la Washington, în conformitate cu politicile standard de rotaţie a cadrelor ale FMI, arată un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
Înaintea poziţiei sale actuale, Ilahi a fost şef de misiune pentru Bosnia şi Herţegovina, Albania şi Muntenegru, şi a lucrat de asemenea în Egipt, Kazahstan, Republica Kârgâză şi Azerbaidjan. Activitatea sa de cercetare s-a concentrat pe redemararea convergenţei în
Europa de Est prin lanţurile de valoare globale; efectele economice ale emigraţiei asupra statelor din Europa Centrală, de Est şi Sud-Est; natura şi implicaţiile contagiunilor
internaţionale; şi rolul macroeconomic al fondurilor petroliere.
Înainte de a se alătura FMI în anul 2000, Ilahi, originar din Pakistan, a deţinut poziţii în învăţământul superior la Universitatea McGill din Canada şi Universitatea Lahore pentru Ştiinţele Managementului din Pakistan. Deţine licenţa şi doctoratul Universităţii din California, conform sursei citate.