Naim Qassem declară că Hezbollahul îşi va desemna curând succesorul

A.D.
Internaţional / 30 septembrie 2024

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Hezbollahul îl va alege pe urmaşul lui Nasrallah "imediat ce va avea ocazia", anunţă Naim Qassem, al doilea lider al grupării.

Hassan Nasrallah a fost asasinat împreună cu Ali Karaki, comandantul frontului cu Israelul, în sudul Libanului, generalul de brigadă Abbas Nilforoushan din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran şi alţi doi membri ai Hezbollah, a anunţat Naim Qassem.

El nu a făcut declaraţii publice despre când urmează să fie desemnat succesorul lui Nasrallah şi nici când se vor desfăşura funeraliile liderului defunct al puternicei formaţiuni şiite proiraniene, transmite news.ro.

Există mai mulţi potenţiali candidaţi în vederea înlocuirii liderului grupării, între care Hashim Safi Al Din/Hashem Safieddin, vărul acestuia şi un personaj important al Hezbollah.

"Vom face faţă oricărei eventualităţi şi suntem pregătiţi, dacă israelienii decid să intre la sol, forţele noastre de rezistenţă sunt pregătite de o confruntare terestră", a declarat el.

El ameninţă că partidul său îşi va continua lupta împotriva Israelului "în susţinerea (Fâşiei) Gaza", transmite news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb