Nasdaq a intrat în teritoriul pieţei "bull", pentru prima dată în trei ani

ANDREI IACOMI
Piaţa de Capital / 31 martie 2023

Nasdaq a intrat în teritoriul pieţei "bull", pentru prima dată în trei ani

DataTrek Research: "Istoric, semnele de stres financiar i-au făcut pe investitori să cumpere mai multe acţiuni"

Indicele Nasdaq 100 a intrat, miercuri, în teritoriul pieţei "bull", pentru prima dată în ultimii aproape trei ani, în condiţiile în care, acţiunile companiilor tehnologice sunt pe cale să aibă cel mai bun trimestru de după pandemie, scrie Business Insider.

Potrivit sursei menţionate, investitorii pot mulţumi Rezervei Federale pentru evoluţia acţiunilor, deoarece factorii de decizie de politică monetară au extins rapid bilanţul băncii centrale în martie, ca răspuns la şirul de falimente bancare ce a început cu Silicon Valley Bank, mai notează sursa menţionată.

Criza bancară şi riscurile privind recesiunea au sporit aşteptările ca Fed să înceapă să reducă dobânzile în a doua parte a acestui an, ceea ce a dus la scăderea randamentelor obligaţiunilor, cu impact ascendent suplimentar asupra preţurilor acţiunilor tehnologice.

În acest context, alimentat de performanţele unor giganţi precum Apple şi Microsoft,

indicele tehnologiei a încheiat şedinţa de miercuri cu peste 20% faţă de minimul din 28 decembrie. Ieri, coşul de acţiuni şi-a continuat creşterea.

Ultima dată când Nasdaq 100 a intrat în teritoriul pieţei "bull" a fost în aprilie 2020, trimestru ce a marcat şi cea mai bună perioadă din ultimul deceniu pentru indice. Între aprilie şi iunie 2020, Nasdaq a crescut cu peste 30% pe măsură ce Rezerva Federală şi Guvernul Statelor Unite ofereau stimulente fiscale şi monetare pentru susţinerea economiei, ca răspuns la pandemie. Până acum în acest an, indicele tehnologiei are o creştere de 18,5%.

"Istoric, semnele de stres financiar i-au făcut pe investitori să cumpere mai multe acţiuni", conform unei note de ieri a DataTrek Research, semnată de Nicholas Colas, unul dintre fondatori. "Creşterea expunerii pe acţiuni în astfel de perioade a fost întotdeauna profitabilă pe un orizont de trei-cinci, chiar dacă perioadele mai apropiate au fost uneori dificile, de exemplu în 2001-2002".

În opinia sa, strategia funcţionează pentru că stresul financiar atrage întotdeauna un răspuns fiscal şi/sau monetar. "Cumpărarea de acţiuni în astfel de perioade se bazează pe aşteptarea unui răspuns din partea Fed, prin rate mai scăzute ale dobânzii, în viitorul foarte apropiat", spune Colas, conform Business Insider.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Grozav!

    Deci nu se va intampla nici o napasta in Aprilie-Mai 2023 , nu?

    1. Este ceea ce am zis eu.

      Ar fi de preferat o năpastă mai mică în aprilie- mai altfel, când crește gazul și petrolul prin septembrie va urma o catastrofă pe 2 ani de necontrolat! Părerea mea!

    Ce crerd ca se intampla e inflatia. Istoric actiunile au performat bine chiar si in stagflatie, dar acum nici macar nu avem recesiuen(deocamdata)sau somaj, avem cea mai anticipata recesiune din istorie poate, dar din cauza inflatiei si a dobanzilor negative, cresc actiunile. Si imobiliarele vad ca au luat-o iar in sus pe ici pe colo, aurul, bitcoin-ul.

    Investitorii prefera active decat cash cu dobanda real negativa, sau cel putin unii investitori, ca mai sunt multi pe margine cu cash. In plus, chair dc acum nu se "printeaza" bani, si asta discutabil, se stie ca la cat de mari sunt datoriile nu vor fi destui cumparatori, practic in nici o tara, si tot la printare de bani la infinit se va ajunge. 

    Criza economico-financiara,inflatie mare,

    cheltuieli de razboi si inarmare,tulburari 

    majore in comertul si aprovizionare globala, 

    dar bursa este "taur",

    chiar suntem luati de fraieri  

    De la cine au cumparat investitorii mai multe actiuni ? De la cei care le-au vandut.

    Sunt de peste 10 ani pe bursă dar doar în ultima lună am observat ceva ce nu-mi explic: totdeauna în timpul și după tranzacționare premarketul este cu mult peste, ca o invitație puteți să cresteti dar mă aștept la și mai mult!

    Nu mai e niciun fel de prudență: cresteti, cresteti! Oare ce poate fi? 

    io investesc aicea pe rasdaero :))))) aici e doar bull market, iarba creste verde, florin coman e optimist, vacile fata multi vitei, ce mai vrei?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb