NAVAL GROUP SE LASĂ GREU CONVINS Preţul final al contractului privind corvetele destinate Forţelor Navale - principalul impediment pentru partea franceză

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 3 februarie 2022

Premierul Nicolae Ciucă, la întâlnirea informală cu presa ce a avut loc la mijlocul lunii decembrie, chestionat de reprezentantul ziarului BURSA în legătură cu acest contract, a spus: "Ne găsim în etapa de negociere, iar când am plecat eu din fruntea MApN, nu se căzuse încă de acord pe câteva linii din contract".

Premierul Nicolae Ciucă, la întâlnirea informală cu presa ce a avut loc la mijlocul lunii decembrie, chestionat de reprezentantul ziarului BURSA în legătură cu acest contract, a spus: "Ne găsim în etapa de negociere, iar când am plecat eu din fruntea MApN, nu se căzuse încă de acord pe câteva linii din contract".

Conform HG 48/2018, preţul contractului nu poate fi modificat Asocierea Naval Group-Şantierul Naval Constanţa a câştigat achiziţia oferind preţul cel mai scăzut, adică 1,2 miliarde euro Valoarea estimată a contractului a fost de 1,6 miliarde euro

Semnarea contractului dintre Ministerul Apărării Naţionale şi asocierea franco-română Naval Group-Şantierul Naval Constanţa privind construcţia a patru corvete destinate Forţelor Navale şi mentenanţa acestora şi a fregatelor pe care le deţinem a fost amânată cu o lună, potrivit lui Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale.

Conform sursei citate, asocierea franco-română a primit un termen de gândire de o lună pentru a se decide dacă semnează sau nu contractul cu statul român.

"Asocierea dintre Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa (operator privat deţinut de omul de afaceri Gheorghe Bosânceanu) a mai cerut un termen pentru un răspuns final, în jur de o lună de zile. Suntem interesaţi cu toţii ca acest contract să se realizeze, este vorba despre înzestrarea importantă pentru Forţele Navale Române şi evident că le dăm voie să negocieze în continuare", a spus Vasile Dîncu, citat de Europa FM, reiterând că statul român "trebuie să respecte suma licitaţiei cu care asocierea dintre Naval Group şi Şantierul naval Constanţa a câştigat licitaţia".

Declaraţia ministrului Apărării a fost dată după ce, săptămâna trecută, contractul de achiziţie privind cele patru corvete a constituit unul dintre subiectele de discuţie pe care Vasile Dîncu le-a avut, la Bucureşti, cu omologul său francez, Florence Parly, subiect care se pare că a fost atins şi în discuţiile oficialului din Hexagon, în aceeaşi zi, cu premierul Nicolae Ciucă.

După întâlnirea cu Vasile Dîncu, Florence Parly, ministrul Apărării în guvernul de la Paris, a declarat că "Franţa şi industria ei de apărare sunt angajate pentru a ajuta forţele armate române să atingă o nouă etapă a modernizării lor, iar un exemplu în acest sens este dosarul privind corvetele".

Arătăm că premierul Nicolae Ciucă, la întâlnirea informală cu presa ce a avut loc la mijlocul lunii decembrie, chestionat de reprezentantul ziarului BURSA în legătură cu acest contract, a spus: "Ne găsim în etapa de negociere, iar când am plecat eu din fruntea MApN, nu se căzuse încă de acord pe câteva linii din contract. (...) Procedura de atribuire şi de executare a contractului a fost reglementată prin hotărâre de guvern, act ce stabileşte că preţul la care a fost atribuită achiziţia va fi menţinut pe toată perioada derulării contractului şi, în consecinţă, nu poate fi modificat".

De atunci au trecut mai bine de 45 de zile şi se pare că reprezentanţii părţii franceze nu au trecut încă de reglementarea privind preţul final al contractului, care trebuie să coincidă cu preţul de achiziţie, şi au mai solicitat încă o lună pentru a stabili ce paşi vor urma în cadrul negocierilor cu MApN.

Contractul pentru construirea celor patru corvete multifuncţionale destinate Forţelor Navale Române şi pentru mentenanţa acestora şi a fregatelor pe care le avem a fost atribuit consorţiului francez Naval Group în parteneriat cu Şantierul Naval Constanţa încă din 3 iulie 2019, de pe vremea când ministru al apărării era social-democratul Beniamin Leş. Preţul cu care Naval Group a câştigat procedura de achiziţie este de 1,2 miliarde euro, fără TVA, dar este greu de crezut că acesta va fi menţinut prin prisma majorării preţurilor din energie, problemele privind lanţurile de aprovizionare cu materii prime şi materiale din statele terţe, precum şi cele privind microcipurile şi alte sisteme bazate pe microelectronică, care au dus la creşteri de preţuri atât pentru producătorii de tehnică şi echipamente militare, cât şi pentru beneficiarii finali.

Menţionăm că atribuirea contractului a fost contestată în diferite instanţe de reprezentanţii competitorilor de la compania olandeză Damen, iar majoritatea dosarelor respective au sentinţe în favoarea deciziei de atribuire luată de MApN.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Lumea MOARE

    Voi cumpărați ARME! 

    Pai daca a inebunit taica Puțin

    și i s-au făcut foame de teritorii 

    francezii oricum nu obisnuiesc sa respecteintelegerile si livrarile la pretul convenit

    Guvernul nostru trebuie sa inteleaga si sa promoveze in discutiile bilaterale un aspect important al relatiilor Romaniei cu alte state NATO (si in special cu Austria, Franta, Olanda, Germania, Italia care beneficiaza masiv de pe urma activitatilor comerciale desfasurate in tara noastra si a profiturilor repatriate in tarile respective), si-anume faptul ca eventualele trupe dislocate in Romania pentru aparare nu trebuie sa genereze vreo obligatie materiala (achizitia de armament, servicii sau alte achizitii) din partea noastra catre acele tari pentru ca trupele lor nu vin aici de grija romanilor ci pentru a apara afacerile profitabile ale companiilor din tarile lor si pentru a tine riscurile militare la distanta cat mai mare de tarile lor. Romanii cotizeaza destul pentru apararea Romaniei (care inseamna si apararea afacerilor companiilor straine din Romania si a linistii cetatenilor din tarile vest-europene prin blocarea riscurilor la granitele estice ale Europei) este necesar ca si acele tari (si in extenso toate tarile vest-europene) sa participe la apararea tarii si a granitei de est a Uniunii (pentru afacerile lor de aici si pentru linistea cetatenilor din tarile lor), fara vreo pretentie din partea Romanei (apararea Romaniei este totodata si o aparare avansata a tarilor lor).

    Sa fie clar pentru toti faptul ca romanul de rand nu prea are ce apara (creditele la banca nu sunt de aparat) pe cand multe tari NATO au de aparat Petromul, BCRul, Raiffeisenul, BRDul, Dacia si multe altele ca ele.

    Mai au de aparat interese (case, afaceri, conturi, vile) unii romani precum Becali, Niculae, Paval, Dragnea, Nastase, Videanu, Hrebenciuc, Lakis, Dragoi si multi altii ca ei pe care Ministerul Apararii ar trebui sa ii convoace la activitati de instruire militara ca rezervisti. 

    1. Case si conturi de aparat are si iohanis. Pe el nu l-ai trecut in lista de romani. Pentru tine nu e roman?

      Intra la categoria "si multi altii ca ei".

      Iohanis e inca mic copil pe langa ceilalti. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb