Ne face NATO mai fericiţi?

Summitul NATO de la Madrid a adoptat câteva decizii de o importanţă crucială. După zeci de ani, paradigma s-a schimbat. Întreaga strategie a organizaţiei a fost întoarsă cu roţile în sus. Iar în ceea ce ne priveşte, deciziile adoptate zilele trecute pot fi de o importanţă cardinală.

Efectivele NATO, cele vizând forţa de reacţie rapidă, devin de peste zece ori mai mari. Conform hotărârii adoptate, această forţă de reacţie rapidă urmează să atingă 300.000 de militari activi. În mod logic, aceştia urmează să fie staţionaţi în zonele de conflict. Sau în proximitatea acestora. În prezent, flancul estic NATO este cel mai expus riscurilor de securitate. Consecinţa logică e că cei mai mulţi dintre cei 300.000 de militari ai viitoarei forţe de reacţie rapidă vor fi cantonaţi în România. Din punctul de vedere al statelor care fac parte din această organizaţie, cheltuielile pentru întreţinerea unei asemenea armate de profesionişti vor fi uriaşe. Ţara gazdă va fi şi ea supusă unei teribile presiuni. O presiune financiară, dar totodată şi o presiune socială. Chiar dacă va funcţiona principiul rotaţiei, este uşor de presupus că, simultan, va funcţiona şi mecanismul continuităţii. Ceea ce înseamnă că mulţi dintre cei 300.000 de militari vor fi însoţiţi de familii. Pentru aceste familii, vor trebui asigurate condiţii adecvate de viaţă. O întreagă infrastructură va trebui creată în special în judeţul Constanţa. Copiii acestor familii de militari vor învăţa probabil în şcoli cu profil internaţional. Pentru aceste şcoli, vor fi necesari profesori. Ne place sau nu ne place, ne bucurăm sau suntem îngrijoraţi, dar privind adevărul în faţă cu luciditate, înţelegem că NATO creează în următorii ani o veritabilă industrie. Pentru România, aceasta poate fi nu numai o problemă majoră, ci şi o mare oportunitate.

O altă schimbare de paradigmă, tot cu efecte pe termen lung, este faptul că, după atâţia ani în care această temă a fost întoarsă pe toate feţele, iată că Marea Neagră devine în noua strategie a organizaţiei o zonă de interes major. Din dezbaterile NATO nu a reieşit în ce fel se vor concretiza intenţiile statelor participante. Până în prezent, pe o extrem de întinsă perioadă de timp, Marea Neagră a fost guvernată de Convenţia de la Montreux. În curând, această convenţie nu va mai fi de actualitate. Conform convenţiei de la Montreux, Turcia joacă un rol cu totul şi cu totul special. În sensul că gestionează cele două strâmtori. Pe care le poate închide, atunci când pacea pe Marea Neagră este supusă unei grave ameninţări. Tot Turcia este cea care monitorizează, deci controlează traficul pe Marea Neagră. Atât traficul comercial, cât şi traficul militar. Conform Convenţiei de la Montreux, în Marea Neagră este interzisă staţionarea pe termen lung a vaselor militare aparţinând statelor non-riverane. Dar cum ar putea deveni Marea Neagră o zonă de interes strategic major pentru NATO, dacă şi în continuare va funcţiona o asemenea interdicţie? Este de presupus că noul concept strategic va facilita nu numai tranzitul, ci şi staţionarea în Marea Neagră a portavioanelor şi submarinelor aparţinând celor trei mari puteri NATO, altele decât Turcia. Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa vor deveni prezenţe active în Marea Neagră. Pentru navele de război care vor patrula de-a lungul coastelor Mării Negre, va fi necesară crearea unei infrastructuri adecvate. Din nou, beneficiară a acestor schimbări revoluţionare ar putea să fie România.

Pentru prima dată, Federaţia Rusă este percepută, printr-un document parafat de statele NATO, nu drept un partener, nu drept un posibil aliat, ci în calitate de adversar. Şi tot pentru prima dată, China este percepută şi ea drept o ameninţare majoră la securitatea internaţională, pe care NATO pretinde că o asigură. Plasarea acestor două state gigantice în acelaşi punct cardinal sub aspectul securităţii internaţionale le obligă să se unească. Inevitabil, China şi Federaţia Rusă vor forma, dacă încă nu au format, un pol de putere alternativ nu numai sub aspect economic, ci şi sub aspect militar. Este a treia realitate generată de summitul NATO de la Madrid, care va produce consecinţe profunde pe termen mediu şi lung.