NEAMŢ: ANL va construi locuinţe pentru tineri în Târgu Neamţ

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 3 ianuarie 2007

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) licitează contracte de lucrări, în vederea construirii de apartamente pentru ti­neri, în regim de închiriere, în localitatea Târgu Neamţ, din judeţul Neamţ. Contractul va trebui îndeplinit în timp de 12 luni calendaristice de la data intrării lui în vigoare. Ofertele pot fi depuse până la data limită de 7 ianuarie, zi în care acestea vor fi deschise. Cuantumul garanţiei de participare se ridică la 25.000 de lei. Finanţarea este asigurată din bani de la bugetul de stat, din credite externe şi din alte surse legal constituite.

Cei interesaţi de achiziţionarea lucrărilor trebuie să prezinte acte doveditoare în ceea ce priveşte eligibilitatea şi capacitatea tehnică şi economico-financiară, necesare realizării proiectului. Astfel, solvabilitatea patrimonială va fi mai mare de 30%, iar capacitatea financiară a ofertanţilor, pentru execuţia contractului pe o perioadă de trei luni, este necesar să fie de 600.000 de lei. Experienţa similară trebuie să constea în îndeplinirea, în ultimii cinci ani, a cel puţin unui contract în valoare de minim 1 milion de lei.

Documentele vor rămâne valabile timp de 90 de zile de la data deschiderii lor. Cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic va fi desemnată câştigătoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb