Necesara revizuire a proiectului pentru necesarul fond suveran

Ultimii doi ani au generat numeroase dezbateri cu privire la oportunitatea, forma organizatorică şi scopul constituirii unui fond suveran de dezvoltare şi investiţii în ţara noastră. Fără doar şi poate, România are nevoie de un astfel de fond, dar în nici un caz de un fond aşa cum l-au gândit Teodorovici, Vâlcov, Socol ş.a.m.d. În prezent, acte normative (ordonanţe de urgenţă, hotărâri de guvern) adoptate sau în curs de adoptare şi care vizează înfiinţarea unui fond suveran de investiţii, trezesc reacţii de neîncredere şi suspiciune în mediul economic şi financiar, inclusiv la nivelul companiilor de stat care ar fi urmat să intre în potofoliul unui aşa-zis fond suveran. Să analizăm pe larg proiectele pornind de la un model existent.

Este vorba de Fondul Proprietatea, constituit cu capital integral de stat ( 4 miliarde euro) cu destinaţia de a despăgubi persoanele deposedate de proprietăţi în perioada 1948-1989 şi care, în schimbul acestora au primit titluri eliberate de ANRP convertite apoi în acţiuni Fondul Proprietatea. Odată cu finalizarea acestei misiuni, Fondul Proprietatea a devenit un fond de investiţii, cu acţionariat privat şi care reprezintă unul din principalii emitenţi tranzacţionaţi pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti ( a ajuns să asigure peste 30% din rulajul zilnic).

Dar proiectele supuse dezbaterii în prezent ne arată că deşi denumirea există, în realitate nu este un fond de investiţii în sensul definiţiei şi practicii internaţionale. De altfel, în actul normativ "el" este definit ca o societate comercială pe acţiuni la care statul este unic acţionar, drept pentru care consider că pentru acest proiect este nevoie de o lege organică.

Este evident că titulara de FSDI va genera dezinformare în piaţa de capital românească şi europeană, întrucât acest fond de investiţii nu intră sub incidenţa legislaţiei europene în materie.

Este posibil ca reprezentanţi ai pieţei să întreprindă o acţiune în justiţie pe legislaţia pieţei de capital privind furnizarea unor informaţii manipulatoare (o parte din companiile prevăzute sunt deja listate la BVB).

FSDI ar urma să preia pachetele de acţiuni (participaţiile statului) la societăţile comerciale aflate în structura ministerelor, execuţia financiară a FSDI (şi implicit a acestor societăţi) ieşind din bugetul consolidat al statului. Până la această dată, deşi s-au purtat discuţii şi contrar declaraţiilor de presă de la MFP, nu există un acord explicit al Eurostat.

Pe variantele vehiculate până în prezent, bugetul statului primea anual devidende de la societăţile comerciale ce vor intra în componenţa FSDI de aproximativ 2 miliarde euro, sumă ce începând cu 2020 s-ar face venit la fond. Cum va suporta bugetul ţării şi cu ce se va compensa această lipsă? Surse din Eurostat şi MFP susţin că la discuţiile purtate, Eurostat a propus o preluare gradată a participaţiilor statului la FSDI, astfel încât povara pe bugetul de stat să fie mai mică în primul an de la înfiinţarea acestuia.

De exemplu, la Hidroelectrica SA unde statul deţine 87% din capitalul social, în loc ca tot acest pachet să fie transferat la FSDI ar fi logic ca jumătate să rămână la ministerul de resort şi jumătate la FSDI etc.

Evident FSDI ar începe activitatea cu un capital de aproximativ 5 miliarde euro, urmând ca după un an să se tragă şi concluzii privind administrarea acestuia.

Un fond suveran în care statul pune într-o singură entitate toate proprietăţile sale în acţiuni şi le scoate în afara controlului existent în prezent la ministere (Curtea de Conturi, legislaţia vânzării activelor, legislaţia achiziţiilor etc) nu poate funcţiona fără un preaviz al CSAT (majoritatea acţiunilor sunt la societăţi comerciale din domenii strategice: energie, transporturi, etc). De aici derivă şi necesitatea administrării transparente a FSDI prin reprezentanţii tuturor puterilor statului. Este de neconceput cum în proiect se prevede că toţi membrii din Consiliul de Supraveghere să fie numiţi de Guvern (MFP), când pentru asigurarea garanţiilor de bună guvernanţă (practică europeană la care România a achiesat, dar începând cu 2016 a dat înapoi), Consiliul de Supraveghere ar trebui să aibă reprezentanţi ai Preşedinţiei (1), Parlamentului (3, conform algoritmului membrilor), Guvernului (2, din MFP) şi obligatoriu al pieţei (3, societatea civilă, asociaţii ale brokerilor şi administratorilor de fonduri de investiţii).

Actul normativ trebuie să înlăture orice ambiguitate privind excepţiile de la legislaţia actuală. Numeroasele excepţii de la Legea 31/1990 republicată sau Legea privind piaţa de capital (L 297/2004), precum şi de la legile noi (L74/2017 a administratorilor de fonduri de investiţii alternative, Legea 24/2018 a emitenţilor) nu fac decât să trezească în piaţă numeroase semne de întrebare privind rolul FSDI, să atragă neîncredere şi suspiciune.

Este necesar ca actul normativ să prevadă obligativitatea societăţilor comerciale din portofoliul FSDI să se listeze într-un timp cât mai scurt, numai aşa se va cunoaşte valoarea reală, de piaţă, a FSDI, nicidecum valoarea contabilă.

Totodată, nu trebuie acceptată nici o excepţie de la guvernanţa corporativă a societăţilor comerciale din componenţa FSDI şi nici de la transparenţa privind raporturile trimestriale, semestriale şi anuale.

Propunerea ca FSDI să beneficieze de finanţare, capitalizare de la o viitoare bancă de dezvoltare ce urmează a fi constituită este periculoasă, întrucât pentru această creditare FSDI ar trebui să garanteze cu acţiunile sau activele companiilor din componenţa sa. Nici variantele ca finanţarea să se facă de la bugetul de stat (ar fi evident un ajutor de stat neacceptat la Bruxelles) sau chiar de la companiile din componenţa sa, nu stau în picioare, ultima aducând clar companiile în situaţia de a stagna investiţiile. Atunci, logic ar fi fost ca FSDI să fie el însuşi listat la BVB şi printr-o operaţie de majorare de capital prin oferta publică, adresată atât investitorilor instituţionali, cât şi de retail români să îşi asigure cash-ul necesar (într-o primă etapă până la 500 de milioane euro).

Nu ar fi nici o problemă dacă statul nu ar fi unic acţionar la FSDI şi ar oferi pieţei un procent de 15% din acţiuni.

În condiţiile în care proiectul de lege privind fondurile alternative de investiţii stă nejustificat de mult timp în dezbaterea comisiilor parlamentare, având un larg sprijin al pieţei, în special al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-uri), piaţa de capital din Româ­nia are nevoie de constituirea fondului suveran prin atracţia investitorilor instituţionali. SIF-urile aşteaptă eliberarea, poate a ultimei bariere din legislaţia pieţei de capital, care stabileşte praguri de deţinere. Vreau să fiu foarte clar înţeles că nu am propus niciodată desfiinţarea pragurilor, ci abrogarea unui articol neconstituţional şi înlocuirea acestuia cu dreptul suveran al acţionarilor acestor societăţi de investiţii financiare de a decide asupra unui prag de deţinere, inclusiv a cuantumului acestuia. Dar asupra performanţelor şi dezbaterilor din viaţa SIF-urilor, într-o ulterioară apariţie.

În perspectiva upgradării Bursei româneşti la statutul de piaţă emergentă se pune tot mai pregnant problema prezenţei a cât mai multor jucători, emitenţi, fonduri de investiţii.

Din păcate, vedem cât de mari sunt luptele interne din societăţile de inves­tiţii financiare, cum este atacată nejustificat politica Fondului Proprietatea, cum se poate naşte un fond suveran de investiţii care nu este fond de investiţii, ci o afacere a unui grup de interese sau cum se uită proiecte care ar putea fi dezvoltate. Am mai spus că România are nevoie de un fond de investiţii imobiliar, după modelul francez, în care toate proprietăţile imobiliare ale statului deţinute de ministere şi autorităţi pot fi, prin administrare privată, generatoare de profit care să degreveze bugetul de stat de cheltuielile de întreţinere, reparaţii şi investiţii la clădiri, case de vacanţă etc., dând posibilitatea şi unei valorificări transparente, la preţul corect al pieţei, a unor active.

Şi tot aşa se trece cu prea mare uşurinţă peste un proiect care poate duce la recuperarea uneia din marile creanţe pe care statul român o deţine la privatizarea Rompetrol, proprietarul rafinăriei Petromidia Năvodari.

În acest sens, memorandumului de înţelegere semnat în 2013, încheiat de statul român cu KMG International, este singurul mod de a asigura recuperarea creanţei prin constituirea Fondului de Investiţii în energie kazah-român.

Acest fond a demarat în acest an două proiecte de investiţii în valoare de aproximativ 230 milioane euro (construcţia unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia şi dezvoltarea unei reţele de benzinării).

Eu cred că nu trebuie aşteptat 7 ani (durata proiectată iniţial a fondului kazah-român) ca acest fond cu nivel internaţional de 1 miliard de dolari să ajungă în piaţa de capital şi să se listeze pe Bursa de Valori Bucureşti, contribuind la consolidarea securităţii energetice a României şi creşterea interesului investiţional.

Cu cât mai repede, cu atât mai bine.