Negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernământ în Germania sunt în colaps după ce liberalii (FDP) s-au retras, Angela Merrkel urmând să îl anunţe în cursul zilei de astăzi pe preşedintele Frank-Walter Steinmeier în legătură cu eşecul discuţiilor, transmite BBC.
Liderul FDP, Christian Lindner, a declarat că nu există "o bază de încredere" în discuţiile cu formaţiunea lui Merkel (CDU/CSU) şi cu Verzii.
Nu este clar ce va urma, dar Merkel va trebui să se întâlnească cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier, care are abilitarea de a convoca alegeri anticipate, notează news.ro.
Blocul politic condus de Merkel a câştigat alegerile din septembrie, dar numeroşi votanţi au migrat către celelalte partide.
La rândul lor, naţionaliştii de extremă dreaptă de la Alternativa pentru Germania, ajunşi pentru prima dată în Parlament, au promis să lupte împotriva "invaziei străinilor".
Angela Merkel a afimat că regretă eşecul convorbirilor, adăugând că se va întâlni astăzi cu preşedintele Republicii. "Este o zi de profundă reflecţie în ceea ce priveşte viitorul Germaniei", a afirmat Merkel.
"În calitate de cancelar, voi face tot ce pot pentru a mă asigura că această ţară este bine condusă în săptămânile grele care vor veni", a dat ea asigurări.
Angela Merkel mai are opţiunea de a forma un Guvern minoritar împreună cu Verzii.