Fondul sud-african New Europe Property Investments (NEPI) a finalizat achiziţia a 70% din proiectul Mega Mall, situat în apropierea Arenei Naţionale, pe care vrea să îl finalizeze în 2015. "Contractul a fost supus unei serii de condiţii precedente ce trebuiau îndeplinite sau denunţate până la sfârşitul lunii august. Toate condiţiile precedente au fost îndeplinite şi achiziţia a fost realizată", se arată într-un comunicat al NEPI. Tranzacţia a fost anunţată la începutul lunii august.
Dezvoltatorii vor să construiască un mall cu o suprafaţă utilă de 70.000 metri pătraţi, care ar urma să fie deschis până la jumătatea anului 2015, iar lucrările de construcţie vor începe în acest an. Investiţia alocată dezvoltării este estimată la 150 milioane de euro.
Aproximativ 30% din suprafaţă este deja rezervată unor chiriaşi, printre care Carrefour, C&A şi H&M, potrivit datelor comunicate anterior.