Nepotul fostului preşedinte, condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare

Vlad Giurgiu
Anticorupţie / 17 ianuarie 2017

Nepotul fostului preşedinte, condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare

Dragoş Băsescu, nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnat astăzi de Tribunalul Bucureşti, la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă pentru că ar fi cerut un milion de euro de la un om de afaceri pentru a interveni la DIICOT în soluţionarea favorabilă a dosarului în care acesta era cercetat. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa a mai dispus revocarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune pentru Dragoş Băsescu, instituită de procurori şi menţinută ulterior în timpul judecării dosarului, informează News.ro.

Dragoş Băsescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în octombrie 2015, pentru trafic de influenţă, împreună cu omul de afaceri Ciprian Nistor.

În timpul judecării cauzei la Tribunalul Bucureşti, Ciprian Nistor a ales procedura simplificată şi a recunoscut faptele aşa cum sunt descrise în rechizitoriu, iar în 5 mai 2016 a fost condamnat la trei ani închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă. Nistor a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, care în septembrie 2016 l-a condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare.

Din mai 2016, procesul a continuat pentru Dragoş Băsescu, judecata fiind încheiată după zece termene, în 10 ianuarie, când pronunţarea a fost amânată pentru 17 ianuarie.

Sentinţa de astăzi a Tribunalului Bucureşti poate fi contestată la Curtea de Apel, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Potrivit DNA, pe 13 martie 2014, Dragoş Băsescu, împreună cu Ciprian Nistor, i-a cerut lui Sandu Staicu, administrator la SC "Activ Invest Construct" SRL (denunţător în cauză), 500.000 de euro pentru respingerea arestării într-o contestaţie formulată de către DIICOT.

Dragoş Băsescu ar mai fi cerut 500.000 de euro pentru o soluţie favorabilă în cauza respectivă, dar şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunţătorului.

În rechizitoriul procurorilor se arată că inculpatul Băsescu Dragoş a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă organele judiciare respective şi chiar a promis că va interveni în sensul celor arătate mai sus. Deoarece denunţătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen, nepotul lui Băsescu i-a propus acestuia ca soluţie,. încheierea unui contract fictiv de consultanţă prin care urma să achite suma pretinsă de un milion de euro, eşalonat, pe o perioadă de până la doi ani, în funcţie de evoluţia dosarului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pentru un mil de euro ma duc si eu in puscarie doi ani. Cine nu merge?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb