Nestle va continua să mărească preţurile produselor sale alimentare, în acest an

S.B.
Companii / 5 februarie 2023

Nestle va continua să mărească preţurile produselor sale alimentare, în acest an

Nestle va trebui să crească şi mai mult preţurile produselor sale alimentare în acest an, pentru a compensa costurile de producţie mai mari pe care încă nu le transferă pe deplin consumatorilor, a declarat directorul general Mark Schneider pentru un ziar german, informează news.ro.

Creşterile nu vor fi la fel de abrupte ca în 2022, dar "avem ceva de recuperat pe parcursul întregului an", a spus Schneider, citat de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un interviu care urmează să fie publicat integral duminică.

În primele nouă luni ale anului 2022, cel mai mare grup alimentar din lume, care produce între altele batoane de ciocolată KitKat şi Nescafe, a raportat o creştere organică a vânzărilor de 8,5%, din care creşterile de preţ au reprezentat 7,5 puncte procentuale.

Inflaţia din multe economii dezvoltate a înregistrat niveluri maxime ale mai multor decenii, determinată în mare parte de creşterile preţurilor alimentelor şi energiei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Fratilor mai bine cumparati ciocolata romaneasca,

    si profitul sa ramana in tara noastra 

    1. ce este interesant pe ciclul asta: in trecut produsele romanesti erau scumpe inrelatie cu cele externe; acum se pare ca produsele romanesti devin competitive. e strans legat si de relatia valutelor ce se intaresc si slabesc. in anii 2000 romania avea moneda foarte tare si asta ducea la produse interne scumpe si produse externe competitive; plus ca firmele externe faceau o multime de bani / grame aur per produse vandute. Acum nu mai vand scump in aur dar vand inca mult ca volum in comparatie cu trecutul.

      mai trist este ca in fata se va ajunge iar la ciclul marci geermane si a produselor pe minime in pret aur la unele produse si in bula la alte produse. - asa se spala creditul trecut din sistem. 

      S c cret 

    Au început să scadă drastic vânzările. Dacă aveau piață pt alimentele procesate, creșteau prețurile fără tam-tam. Așa speră să convingă concurența să facă aceleași greșeli.

    Consumatorul rămas fără bani începe să prevină cancerul, mai face un intermitent fasting, nașpa pt chemical brothers. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb