NICOLAE CIUCĂ: "Decizia CE de a da aviz pozitiv primei cereri de plată din PNRR este rezultatul efortului coordonat la nivel guvernamental"

V.G.
Politică / 15 septembrie 2022

"Decizia CE de a da aviz pozitiv primei cereri de plată din PNRR este rezultatul efortului coordonat la nivel guvernamental"

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că decizia Comisiei Europene de a a aviza pozitiv prima cerere de plată prin PNRR, depusă de România pe 31 mai, prin care instituţia europeană va plăti suma de 2,6 miliarde euro pentru economia românească "este rezultatul efortului coordonat la nivel guvernamental, concretizat în îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor asumate de Guvern pentru ultimul trimestru al anului trecut şi transpuse în reforme demarate în mai multe domenii", notează News.ro.

"Decizia de astăzi a Comisiei Europene, de a da aviz pozitiv primei cereri de plată din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pe care România a depus-o la 31 mai, confirmă disponibilizarea sumei de 2,6 miliarde de euro pentru economia românească. Este rezultatul efortului coordonat la nivel guvernamental, concretizat în îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor asumate de Guvern pentru ultimul trimestru al anului trecut şi transpuse în reforme demarate în mai multe domenii. Valorificăm resursele de care România beneficiază prin PNRR şi pregătim pentru această toamnă transmiterea celei de a doua cereri de plată, fundamentată pe realizarea a ceea ce ne-am asumat că facem în primele două trimestre ale acestui an, mai exact îndeplinirea a 51 de noi jaloane/ţinte", a afirmat Nicolae Ciucă, potrivit unei postări de astăzi pe pagina de Facebook a Guvernului.

Premierul a adăugat că "monitorizăm cu atenţie tot ce ne-am asumat la nivel guvernamental prin acest mecanism european de finanţare pentru ca România să beneficieze de aproape 30 de miliarde de euro".

"Am semnat deja contracte de finanţare pentru construcţia de creşe, renovarea unor obiective sociale importante sau construcţia altora noi, performante energetic, pentru realizarea de locuinţe destinate tinerilor specialişti din sănătate şi învăţământ, pentru mobilitate urbană verde şi dezvoltarea durabilă a localităţilor. Autostrada Moldova, proiect aşteptat de mulţi ani, are perspective certe de finanţare din PNRR după ce contractul a fost, de asemenea, semnat. Împreună cu resursele alocate prin Politica de Coeziune şi prin exerciţiile bugetare multianule, fondurile alocate României de Uniunea Europeană reprezintă o resursă cheie pentru dezvoltarea pe termen scurt, mediu şi lung a economiei şi societăţii româneşti", a completat Ciucă.

Comisia Europeană a aprobat, astăzi, o evaluare preliminară pozitivă a primei cereri de plată a României în valoare de 2,6 miliarde euro, din care 1,8 miliarde euro sub formă de granturi şi 0,8 miliarde euro sub formă de împrumuturi, în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, instrumentul-cheie aflat în centrul NextGenerationEU.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pe proiecte brici ....???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb