Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, după o vizită în Portul Busan, că România salută cu deschidere şi apreciere perspectivele de cooperare dintre portul Busan din Republica Coreea şi Constanţa, informează news.ro.
"România salută cu deschidere şi apreciere perspectivele de cooperare dintre portul Busan din Republica Coreea şi Constanţa. Cea mai scurtă cale între Asia şi Europa este prin Asia Centrală, Caucaz şi Marea Neagră", a scris pe Twitter premierul Nicolae Ciucă.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă se află, începând de miercuri, în vizită oficială în Republica Coreea, însoţit de vicepremierul şi ministru al transporturilor Sorin Grindeanu, ministrul educaţiei, Ligia Deca, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul economiei, Florin Spătaru, ministrul energiei, Virgil Popescu, directorul general al S.N Nuclearelectrica S.A., Cosmin Ghiţă, şi împreună cu o delegaţie parlamentară condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Pe agenda întrevederilor pe care prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă şi ceilalţi membri ai delegaţiei le au în Republica Coreea figurează teme de interes în domeniul cooperării economice, cu accent pe zona de energie, investiţii, educaţie şi industria de apărare.
De asemenea, agenda a inclus o vizită în portul Busan şi o întrevedere cu Kang Joon-suk, preşedintele Autorităţii Portului Busan.