Nicolae Ciucă: "Schimburile comerciale dintre România şi Italia se află la un nivel record"

D.R.
Politică / 22 august 2023

Nicolae Ciucă: "Schimburile comerciale dintre România şi Italia se află la un nivel record"

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, astăzi, că schimburile comerciale dintre România şi Italia se află la un nivel record, dar există spaţiu de creştere creat de dezvoltarea economică a ţării noastre, care are o relevanţă regională sporită în domeniul energetic şi cel alimentar, informează Agepres.

Nicolae Ciucă a declarat: "Am avut, în cursul zilei de astăzi, o întâlnire de lucru cu ambasadorul Republicii Italiene la Bucureşti, Excelenţa Sa domnul Alfredo Maria Durante Mangoni. Subiectele discutate au vizat consolidarea relaţiilor economice dintre ţările noastre, a cooperării în domeniul diplomatic şi cel al afacerilor europene, precum şi întărirea colaborării judiciare dintre cele două state. Schimburile comerciale dintre România şi Italia se află la un nivel record, dar există spaţiu de creştere creat de dezvoltarea economică a ţării noastre, care are o relevanţă regională sporită în domeniul energetic şi cel alimentar, ca urmare a măsurilor pe care le-am luat ca prim-ministru", conform sursei citate.

El a adăugat că România are nevoie atât de majorarea exporturilor către Italia, cât şi de atragerea de noi investiţii italiene în aceste domenii, menţionează sursa citată.

Nicolae Ciucă a menţionat: "I-am mulţumit Excelenţei Sale pentru sprijinul pe care Italia îl acordă necondiţionat României în procesul de admitere în Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), dar mai ales în integrarea în Spaţiul Schengen. Prezenţa a peste un milion de români în Italia este o puternică legătură culturală între cele două ţări, astfel încât libertatea de circulaţie pe care ar aduce-o admiterea noastră în Spaţiul Schengen va fi în beneficiul celor care călătoresc între Italia şi România. De asemenea, am reconfirmat sprijinul pe care statele noastre îl acordă Ucrainei în faţa agresiunii ruseşti, nejustificată şi neprovocată. Excelenţa Sa mi-a spus că Italia apreciază România pentru faptul că reuşeşte să contribuie substanţial la sprijinirea exporturilor ucrainene", precizează sursa citată.

Preşedintele Senatului a afirmat că a apreciat susţinerea pe care Italia o acordă perspectivei europene a statelor din Vecinătatea Estică, sens în care a sprijinit acordarea statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova, relatează sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb