Niculai Onţanu, reţinut de DNA

A.L.
Anticorupţie / 23 martie 2016

Niculai Onţanu, reţinut de DNA

Actualizare 21:47 PSD va nominaliza un candidat pentru Primăria Sectorului 2, după reţinerea lui Onţanu

Partidul Social Democrat anunţă că va nominaliza un candidat pentru Primăria sectorului 2, dar menţionează că va continua dialogul cu Uniunea Naţională pentru Progresul României, potrivit unui comunicat de presă.

''Partidul Social Democrat a luat act de situaţia în care se află Neculai Onţanu. PSD va continua însă dialogul cu UNPR. În zilele următoare vom avea întâlniri pentru a discuta colaborarea dintre cele două partide. În condiţiile date, PSD va nominaliza un candidat pentru Primăria sectorului 2'', se arată în comunicat.

UNPR a anunţat că a luat act de decizia procurorilor DNA de a-l reţine pe Neculai Onţanu, pentru presupuse fapte care s-ar fi petrecut în urmă cu 10 ani, şi precizează că acesta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

"Până în momentul în care o instanţă de judecată va decide altfel, Neculai Onţanu este nevinovat. Astfel, UNPR îşi exprimă convingerea că Primarul Sectorului 2 va explica tot ceea ce este de explicat astfel încât situaţia să fie lămurită în cel mai scurt timp, iar suspiciunile pe care le au procurorii să fie infirmate", precizează un comunicat al progresiştilor trimis redacţiei.

De asemenea, UNPR menţionează că acest moment nu este unul simplu, în condiţiile în care campania electorală va începe în scurt timp, însă Uniunea este "un partid puternic şi va face faţă acestei provocări, păstrându-şi valorile, obiectivele electorale şi strategia politică".

(S.A.)

------------

Actualizare 18:24

Procurorii din cadrul DNA - Secţia de combatere a corupţiei, într-un dosar constituit ca urmare a unei sesizări formulate în anul 2016, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 martie 2016, a inculpatului Neculai Onţanu, primar al Sectorului 2 al municipiului Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

De asemenea, procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecta Loredana-Claudia Radu, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

Din ordonanţele întocmite de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora:

"În perioada 2006 - 2007, inculpatul Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2 Bucureşti, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991.

După emiterea titlului de proprietate, inculpatul Neculai Onţanu a primit o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare - cumpărare fictive către suspecta Radu Loredana Claudia şi o altă persoană, interpuşi indicaţi de edil.

În baza acestei solicitări, la data de 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la acelaşi notariat public, două contracte de vânzare cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 mp din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către persoana respectivă şi asupra unei suprafeţe de 1.000 mp din acelaşi lot către suspecta Radu Loredana Claudia.

Preţul prevăzut în contractul încheiat cu persoana respectivă a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minimă conform Ghidului cu preţuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (preţ total 250.000 euro).

În contractul încheiat cu suspecta Radu Loredana Claudia a fost prevăzut un preţ de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preţ total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menţionat în ambele situaţii că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferenţa s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului.

În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onţanu Neculai, la indicaţia acestuia.

Suprafaţa de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea inculpatului Neculai Onţanu şi avea o valoare de piaţă de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacţiilor fictive".

Potrivit DNA, inculpatului şi suspectei li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 şi 307 Cod de procedură penală.

La data de 24 martie 2016, inculpatul Onţanu Neculai urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, mai precizează DNA.

-----------

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost reţinut pentru 24 de ore de DNA, fiind acuzat de luare de mită într-un dosar de retrocedări, transmit televiziunile de ştiri.

Alături de primarul sectorului 2 a fost reţinută şi avocata Loredana Radu.

Neculai Onţanu deţine de la începutul lunii martie funcţia de preşedinte interimar al UNPR, după ce Gabriel Oprea a demisionat.

-----------

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, se află în acest moment la sediul DNA din Capitală, transmit televiziunile de ştiti.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. In sfarsit, inca un balaur la DNA-CODRUTA KOVESI; genaralul de carton parea nemuritor,de neatins..BRAVO DNA!

    Partidul lui Oprea e partidul Dna ?

    In sfarsit! De mult timp il asteptam la DNA pe borfasul asta (uns, ce-i drept, cu toate alifiile).

    ce ti e si cu viata asta nea florica.azi esti mare si maine esti in fiare.i am zis si lu'nea aurica mai mai sa nu creada. am citit la gazeta lu' nea floricelu' bre, zic io.noroc cu mata ca mai aflam si noi ce se petrecere in mediu' carevasazica inconjurator.te pup pe ochisori nea floricica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb