Nicuşor Dan a anunţat că lucrările de reabilitare a liniei 5 de tramvai au ajuns la 45%

S.B.
Politică / 7 iunie

Nicuşor Dan a anunţat că lucrările de reabilitare a liniei 5 de tramvai au ajuns la 45%

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că lucrările de reabilitare a liniei 5 de tramvai au ajuns la 45%, acestaă fiind una dintre cele mai lungi şi importante linii care leagă Centrul de zona de Nord a Capitalei, informează news.ro.

"Lucrările au început în februarie, termenul de execuţie este de un an, dar suntem optimişti că vor fi finalizate mai repede", a mai spus edilul general. Dan a mai precizat că vor fi deschise şi alte şantiere şi deja sunt contractele semnate pentru modernizarea a 50 km de linii de tramvai, estimarea fiind că lucrările vor fi finalizate în doi ani.

"Suntem pe şantierul liniei 5. Lucrările sunt în avans, adică ele sunt prevăzute pentru 12 luni şi acum, la trei luni şi jumătate, după începerea lucrărilor, suntem la 45%. Asta înseamnă că pe trei km din patru s-a ajuns până la stratul de asfalt şi pe un kilometru şi jumătate din cei patru s-au turnat traversele deja. Este doar una dintre lucrările pe care le avem pentru modernizarea liniilor de tramvai, 50 de kilometri, contractele semnate. Vor fi gata toate în doi ani", a afirmat Nicuşor Dan, într-un video postat vineri pe pagina sa de Facebook.

El a mai spus că "aceasta este una dintre cele mai lungi şi importante linii, care leagă Centrul de zona de Nord a Capitalei.

"Lucrările au început în februarie, termenul de execuţie este de un an, dar suntem optimişti că vor fi finalizate mai repede. Acesta este primul şantier deschis din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 de km de infrastructură de tramvai din Capitală", a adăugat Dan.

"Vom deschide în curând şi alte şantiere, iar prin aceste investiţii, nu vor mai exista linii nemodernizate în Bucureşti", a conchis edilul general.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pe bune : una dintre cele mai lungi şi importante linii care leagă Centrul de zona de Nord a Capitalei !!!

    Cea mai neinspirata alegere si modernizare - nu este circulata deloc ruta, incurca si blocheaza traficul !!! 

    Trebuia facut un studiu de trafic inainte de orice modernizare: bani aruncati aiurea !!! Cine raspunde ??? 

    Respect Nicusor Dan !

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb