NICUŞOR DAN: "Adrian Criţ, noul director al STB"

J.P.
Miscellanea / 15 martie 2021

"Adrian Criţ, noul director al STB"

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, luni, că Adrian Criţ este noul director al Societăţii de Transport Bucureşti, iar tot luni şi-a început activitatea noul Consiliul de administraţie al STB, relatează Agerpres.

"Începând de azi este în funcţie noul Consiliu de Administraţie şi noul director al STB, o să începem săptămâna asta negocierea între Primărie, ADI şi STB pentru contractul de delegare pe 10 ani, sper, şi în acest contract de delegare vreau să introducem şi sancţiuni şi bonificaţii pentru respectarea acestui orar (al mijloacelor de transport în comun - n.r.). Deci bucureştenii au fost mult timp văduviţi de un transport public curat şi eficient, vreau ca nivelul de satisfacţie faţă de acest serviciu să crească şi, în momentul în care nivelul de satisfacţie va creşte, în mod transparent cu bucureştenii vom putea discuta de modificări de tarife. Asta e viziunea mea în momentul ăsta. (...) Noul director al STB este domnul Criţ, Adrian Criţ", a declarat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.

El a estimat că Bucureştiul ar putea avea parte de noi tramvaie în vara anului viitor. În opinia sa, în cazul în care "fosta administraţie nu s-ar fi încăpăţânat să dea în mod nelegal contractul firmei din Turcia", bucureştenii ar fi putut beneficia deja de noile mijloace de transport în comun.

"Pe achiziţia de tramvaie am făcut nişte paşi înainte, aici avem banii, avem fondurile europene, avem contract semnat pe fondurile europene, avem contract de cofinanţare semnat cu BCR. Problema este că, din vina fostei administraţii, contractul nu s-a semnat în 2019, când ar fi trebuit, s-a atribuit acelei firme turceşti, ştiţi bine toată povestea, a fost un litigiu la CNSC, după aceea la Curtea de Apel Bucureşti, administraţia a pierdut timpul şi preţurile au sărit. Au fost două clarificări pe care Astra Arad le-a solicitat ANAP-ului pentru posibilitatea de modificare a contractului de achiziţie. Suntem în curs cu o a treia clarificare şi, în măsura în care ANAP-ul ne dă undă verde, sunt destul de optimist că vom putea semna contractul cu Astra. Dacă fosta administraţie nu s-ar fi încăpăţânat să dea în mod nelegal contractul firmei din Turcia, în momentul ăsta am fi avut tramvaie noi în Bucureşti, care ar fi început să circule. Aşa probabil că o să le avem în vara anului viitor", a susţinut Nicuşor Dan.

Subvenţia propusă în acest an pentru transportul în comun este de 800 de milioane de lei, iar pentru termie de 950 de milioane de lei.

"Subvenţia la termie este prevăzută a fi 1,15 miliarde, din care 200 de milioane datorie şi 950 de milioane subvenţie efectivă pe 2021. Subvenţia pentru transport propusă este de 150 de milioane, încă o datorie, plus 800 de milioane pentru 2021. Aici reducerile substanţiale ale acestei subvenţii vor veni din optimizarea rutelor, pentru că nu a existat de fapt în ultimii ani un control efectiv a câţi oameni circulă, pe ce interval de timp şi pe ce rută. Sunt rute care sunt supraaglomerate la anumite ore, sunt ore din zi la care autobuzele merg goale prin oraş, deci aici este foarte mult de lucru şi pe optimizarea acestor rute şi în oraş şi în afara oraşului putem să reducem din subvenţie", a explicat primarul general.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Daca in 2011 nu a performat sunt foarte curios ce il recomanda pentru anul 2021, membru de frunte PDL sub aripa ocrotitoare a lui Boagiu alta eminenta cenusie a fost reactivat intr-o functie importanta pentru bucuresteni , bucuresteni care isi aduc aminte de transportul in comun din Bucuresti ca fiind oribil, daca asta este exemplu de cadre pregatite ale PNL m-am convins de incompetenta lui Nicuşor Dan si setea de hotie din bugetul RATB .

    Bine gîndit Domnul Primar. Nu va împiedica nimic să faceți o echipă de verificare a traseelor STB. Fiindca sunt linii de Autobuze care merg goale fără calatori la anumite ore și chiar unele se intersectează pe acelasi traseu zeci de stații și merg ca la defilare una dupa alta.

    Bucureștiul Capitală Europeană.Se putea avea pina astăzi 100 de TRAMVAIE de la ASTRA ARAD dacă FOSTUL PRIMAR OPRESU acceptă să facă un contract de colaborare cu URAC RATB. Dar din orgoliul sălbatic pe care la avut și influentat de către persoane din PSD unii chiar din SINDICAT și supuși lor pentru că nu le ieșea pasenta au lăsat bucureștenii tot cu TRAMVAIE cu o vechime de peste 30 de ani. Pe lîngă astea se putea face in RATB URAC 3 sau 4 TRAMVAIE pe an Bucur LF cu podeaua coborîtă 80%. Ambiția lui OPRESCU,,Suferința călătorilor BUCURESTENI.Cine are de comentat contrariul celor spuse de mine ii rog sa ma contacteze și le dau dovezi.

    MULT SUCCES DOMNULUI DIRECTOR GENERAL ADRIAN CRIT...Al STB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb