Nicuşor Dan: Majorarea tarifelor STB trebuie bine analizată

A.D.
Miscellanea / 28 decembrie 2024

Sursa foto: Nicusor Dan/Facebook

Sursa foto: Nicusor Dan/Facebook

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că o eventuală majorare a tarifelor pentru biletele STB trebuie să fie bine analizată înainte de a fi luată o decizie, transmite news.ro.

Nicuşor Dan a subliniat că, înainte de a propune o majorare a tarifelor pentru metrou, oficialii Ministerului Transporturilor nu au contactat Primăria Capitalei pentru a discuta despre o eventuală creştere a tarifelor pentru toate mijloacele de transport din Bucureşti.

"E o discuţie pe care trebuie să o avem cu noul Consiliu General, pentru că a fost 1 iulie 2021 când am majorat biletul de la 1,30 lei, şi cum fusese ani de zile, până la preţul de acum de 3 lei şi în momentul ăla am avut o discuţie pregătitoare cu ministrul Transporturilor, era Cătălin Drulă atunci şi nu numai că am mărit simultan biletul, dar am şi mers cu un program tarifar care era comun şi pentru transportul de suprafaţă şi pentru metrou şi am stabilit şi nişte abonamente comune şi un bilet comun. M-aş fi aşteptat ca cei de la Minister să vină către noi să facem în comun lucrul ăsta, acum o să discutăm pentru că e adevărat faţă de iulie 2021 este o inflaţie care se duce şi în preţul motorinei şi în salariile şoferilor. Pe de altă parte este această limitare a pensiilor şi salariilor, deci o să fie un an economic dificil 2025, de asta trebuie cântărite toate lucrurile", a afirmat Nicuşor Dan, într-o emisiune la TVR Info.

Nicuşor Dan a răspuns că nu ştie exact de ce reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu au contactat Primăria Capitalei pentru a discuta despre o eventuală majorare a tarifelor la metrou, adăugând că aceasta ar fi fost o decizie care ar fi trebuit discutată în prealabil cu autorităţile locale.

"Nu ştiu, poate că s-au grăbit să prindă 1 ianuarie 2025, poate că ştiau că Consiliul General nu este încă funcţional, adică nu s-a definit formal o majoritate cu viceprimari, nu-mi dau seama".

Edilul a explicat că din iulie 2021 până în iulie 2024 numărul călătorilor care au cumpărat bilete şi abonamente pentru mijloace de transport în comun în Capitală a crescut cu 40% .

"Cred că a contribuit aici şi faptul că am avut aceste abonamente foarte bune, inclusiv cele pe care le avem în parteneriat cu Metrorex, faptul că avem conexiunea cu Google Maps şi poţi să prevezi exact timpul pe care urmează să-l faci şi faptul că am externalizat curăţenia, faptul că ne-am dus în cartiere, adică am optimizat inclusiv în cartiere care nu aveau transportul public sau îl aveau la o distanţă mai mare", a explicat Nicuşor Dan.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Scumpirea la metrou este criminal de mare și arată cât de lacome si de nenorocite sunt slugile vestului care au preluat abuziv puterea in Romania

    1. Te inseli. Salariile bucurestenilor sunt nesimtit de mari pentru Romania. Merita sa plateasca mii de lei anual pe locurile de parcare si 5, poate 8 lei / calatorie.

    Paul Surugiu Presedinte!

    Deci prețul biletului de metrou și cel de autobuz nu au mai crescut din 2021???

    La Cluj biletul de autobuz se scumpește cu 1 leu în fiecare an…

    Bucureștenii sunt asistați social? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb