Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, îi reproşează edilului Robert Negoiţă că s-ar afla "într-o luptă continuă cu legea" şi că face lucrări pe terenuri care nu se află în administrarea Sectorului 3, potrivit Agerpres.
"Primarul Negoiţă e într-o luptă continuă cu legea - asta e problema lui. Ce s-a întâmplat acum câteva zile a fost că pe o stradă pe care nu o avea în administrare s-a apucat să mute stâlpi, să sape, să facă fel de fel de lucruri. Când am aflat, am trimis Poliţia locală să îi spună că e un bun pe care noi îl avem în inventar, pe care legea spune să îl îngrijim. Dumnealui a făcut un fel de circ. Nu e normal asta. Adică, nu e prima oară, cred că e a doua suta oară când ştiu eu că se întâmplă lucrul acesta. A intrat pe nişte terenuri de la Ministerul Dezvoltării. Domnia sa nu respectă nimic. Într-o ţară normală, mi-e greu să cred că un om ca acesta nu ar fi în puşcărie, de acum şapte-opt ani", a spus edilul general, pentru o emisiune televizată.
Potrivit lui Nicuşor Dan, primarul Sectorului 3 a alocat "de sute de ori" bani pentru domenii sau investiţii care nu se aflau în aria sa de responsabilitate. În acest sens, a reamintit că Primăria Sectorului 3 a efectuat lucrări pe trotuarul din faţa magazinului Unirea, zonă administrată de Primăria Capitalei, relatează Agerpres
"Nu poţi să aloci bani publici pe ceva ce nu ai atribuţii să-i aloci. E ceva foarte simplu, iar domnia sa a făcut asta de sute de ori. (...) Aşa cum a făcut şi cu trotuarul din faţa magazinului Unirea, aşa cum a făcut cu mai multe terenuri proprietate privată - întâmplător am aflat de acestea, pentru că proprietarii ne dau în judecată şi pe noi, şi Primăria Sectorului 3, când văd că cineva construieşte o alee pe terenul lor, fără să verifice. Din păcate, lucrurile acestea - atâta timp cât nu există instituţie de control pe chestiunea asta - vor continua la nesfârşit. Şi nu e normal. De ce ţările din vestul Europei sunt mai bogate decât cele din estul Europei? Pentru că se respectă legea", a spus edilul general, notează Agerpres.
Pe de altă parte, Nicuşor Dan a declarat că, în ciuda plângerilor făcute de Poliţia Locală, Parchetul este "total ineficient" în acest domeniu, conform sursei citate.
"Poliţia Locală a făcut plângeri şi pentru Magazinul Unirea... mai multe, dar nu se întâmplă nimic cu ele; şi pe latură civilă, acolo, la magazinul Unirea, pentru că Administraţia Străzilor avea nişte bunuri care au fost stricate. Au mers pe calea civilă şi probabil că se va finaliza procesul acesta într-un an jumate, doi... (...) Numai că nu e normal ca lucrurile aceasta să se întâmple la infinit. Fiecare din lucrurile astea trebuie constatate de singurul organ competent, care e Parchetul, şi care, din păcate, este total ineficient pe zona asta", a precizat edilul general, potrivit Agerpres.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.03.2024, 19:02)
Waw! Tocmai am aflat ca vom fi conduși de ospătari și covrigari.
Țineți aproape!.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.03.2024, 20:55)
Nu e atât de incredibilă chestia cu aleea pe cât pare. Cu legea cadastrului oricine se poate trezi cu o parte a terenului declarată unilateral drum de consiliul local și apoi propusă ca atare la înregistrarea sistematică.