NICUŞOR DAN: "STB va avea 100 de tramvaie noi pe fonduri europene"

F.D.
Companii / 2 iunie 2022

"STB va avea 100 de tramvaie noi pe fonduri europene"

Societatea de Transport Bucureşti (STB) va avea 100 de tramvaie noi, pe fonduri europene, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 200 de milioane de euro, a anunţat, astăzi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

"În Bucureşti, din 1989 până azi au fost aduse 17 tramvaie noi. Asta e tot ce am putut să facem din '89 până azi şi acest lot de 100 este o îmbunătăţire considerabilă a flotei noastre de transport public. Banii europeni au venit cu nişte obligaţii. Obligaţia este ca pe fiecare dintre liniile pe care circulă - prima linie o să fie 41 - să avem peroane de 40 de metri.

Astăzi am avut o şedinţă de Consiliu General (...) am aprobat actualizarea indicatorilor şi în baza actualizării acestor indicatori, până la momentul în care o să avem recepţia terminată pentru acest prim tramvai, o să avem şi peroanele de 40 de metri, urmând pe celelalte linii, unde o să avem aceste tramvaie", a spus Nicuşor Dan, la o conferinţă de presă susţinută la depoul din Militari, unde a sosit primul tramvai modern din lotul de 100 achiziţionate de Primăria Capitalei.

El a semnalat că, din cei 150 de kilometri de linii de tramvai, 50 de kilometri nu sunt modernizaţi.

"Ne propunem ca în momentul în care POR-ul va fi lansat în această toamnă să avem documentaţiile pregătite pentru toţi aceşti 50 de kilometri şi chiar azi, în şedinţa de Consiliu General am mai aprobat DALI-urile pentru o parte din cei 50. În şedinţa anterioară am aprobat din nou şi în şedinţa următoare, de la sfârşitul lunii iunie, o să avem DALI-urile pentru toţi cei 50 de kilometri, astfel încât să putem să aplicăm în septembrie, în momentul în care apare Programul Operaţional Regional.

În ceea ce priveşte celelalte mijloace de transport, procedura de achiziţie a 100 de autobuze electrice pe bani europeni este în curs, este pe SEAP pentru 100 de troleibuze pentru care avem finanţare din Fondul de Mediu", a afirmat edilul general.

Potrivit acestuia, Consiliul General a aprobat, în şedinţa de joi, studiul de oportunitate ce permite actualizarea costurilor la preţurile de piaţă din prezent. "Vom lansa foarte curând achiziţia şi am aplicat (...) pentru 22 de tramvaie pe PNRR pentru care imediat ce avem banii o să facem şi achiziţia", a spus Nicuşor Dan.

El a opinat că tramvaiele ar fi fost la STB în urmă cu 3 ani sau cel puţin acum 2 ani, dacă administraţia precedentă "se mişca" cum ar fi trebuit.

"Aveam programat pentru luna asta livrarea tramvaiului de serie 1 şi apoi, din septembrie, livrarea a patru tramvaie noi pe lună. Vom încerca şi vom şi reuşi să livrăm şi în această perioadă, deci până în septembrie cel puţin două tramvaie pe lună", a declarat preşedintele societăţii Astra Vagoane, Valer Blidar.

La rândul său, directorul STB, Adrian Criţ, a precizat că, în cazul noilor tramvaie, numărul de călători este mai mare cu circa 20% faţă de cele de 27 de metri.

El a anunţat că procedura de externalizare a serviciului de pază a fost pusă pe SICAP. "Probabil săptămâna viitoare vom cunoaşte companiile care vor face curăţenie în tot ceea ce înseamnă mijloace de transport ale STB SA. De asemenea, astăzi s-a ridicat pe SICAP şi procedura pentru externalizarea serviciului de pază.

Împreună cu Municipalitatea facem tot ceea ce este posibil să modernizăm infrastructura, ca să avem vehicule noi şi ca pe viitor călătorii să fie mulţumiti de serviciile pe care le oferim", a adăugat Criţ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb