Nimeni nu poate lupta cu matematica implacabilă a pensiilor publice

Confuzia creată şi dezbaterile generate de ultimele poziţii ale guvernului în ceea ce priveşte sistemul de pensii nu pot schimba matematica sa implacabilă.

Doar un zâmbet amar mai este posibil când auzim declaraţii referitoare la randamentul sistemului public de pensii, în condiţiile în care natura acestuia, de schemă piramidală sau Ponzi, îl face, prin definiţie, instabil pe termen lung.

Schema Ponzi sau schema piramidală este o operaţiune financiară frauduloasă, prin care plăţile către investitorii vechi sunt făcute cu bani atraşi de la investitori noi şi nu rezultaţi în urma unor afaceri legitime sau tranzacţii financiare.

Această definiţie din Wikipedia se potriveşte ca o mănuşă şi în cazul sistemelor de pensii "pay as you go", sisteme cu caracter redistributiv specific pensiilor publice.

Instituţia de reglementare a burselor din SUA, Securities and Exchange Commission, defineşte "schema Ponzi" drept o schemă piramidală care funcţionează după principiul "jefuieşte-l pe Petre pentru a-l plăti pe Paul".

Dat fiind caracterul lor fraudulos, schemele piramidale sunt pedepsite aspru în majoritatea ţărilor. Doar în urmă cu câteva zile, Financial Times a scris despre două persoane care au fost condamnate în China la închisoare pe viaţă şi o amendă de 290 de milioane de dolari pentru o astfel de schemă, construită în jurul unei firme care oferea credite prin atragerea de fonduri de la participanţi (peer-to-peer lending), iar "investitorilor" li se promiteau randamente anuale de 15%.

Primul sistem public de asigurări sociale a fost introdus în 1889 de cancelarul Otto von Bismarck în Imperiul German. Atunci vârsta de pensionare a fost stabilită la 70 de ani şi a fost redusă la 65 de ani în 1916. "Îi puteţi spune socialism sau cum doriţi, îmi este indiferent", a declarat Bismarck în cadrul dezbaterilor din Reichstag.

După aproape 130 de ani de la deschiderea acestei căi pavate cu bune intenţii, destinaţia este tot mai evidentă, pe fondul schimbărilor demografice profunde şi a modificării substanţiale a motivaţiilor personale.

Şi la noi, schema Ponzi a sistemului public de pensii se îndreaptă către destinul său inexorabil, iar viteza de deplasare va fi redusă nesemnificativ chiar şi de naţionalizarea imediată a Pilonului II, înfiinţat tocmai pentru a reduce presiunea demografică asupra sistemului public de pensii.

Într-o analiză publicată pe site-ul cursdeguvernare.ro în 2015 se arată că raportul de dependenţă economică, definit ca raportul dintre numărul persoanelor inactive şi în şomaj şi numărul persoanelor ocupate, era de circa 1,33:1 în 2014.

Un articol recent de pe site-ul publicaţiei Investment & Pensions Europe (IPE), unde este prezentată decizia guvernamentală de renunţare la caracterul obligatoriu al Pilonului II, se arată că raportul dependenţei economice poate ajunge la 2,5:1 până în 2032, cu implicaţii deosebit de negative asupra sustenabilităţii sistemului public de pensii.

Din cauza perspectivelor demografice precare, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au criticat deciziile de reducere a contribuţiilor transferate către Pilonul II de pensii, după cum mai scrie IPE.

Alte date îngrijorătoare au venit recent şi de la Institutul Naţional de Statistică. Într-un comunicat de presă de pe site-ul instituţiei se arată că, în T2 2017, "raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10", în condiţiile în care se înregistrează variaţii semnificative în profil teritorial. Astfel, în Bucureşti raportul este de 5 pensionari la 10 salariaţi, în timp ce în judeţul Teleorman raportul este de 17 pensionari la 10 salariaţi.

Din numărul total al pensionarilor, de 5,225 milioane, circa 76% (3,965 milioane) erau pensionarii pentru limită de vârstă, în timp ce 1,158 milioane de persoane primeau pensii de invaliditate sau urmaş.

În aceste condiţii, mutarea banilor dintr-un pilon în altul este inutilă. Este adevărat că naţionalizarea Pilonului II ar determina o reducere semnificativă a datoriei publice, prin anularea obligaţiunilor din portofoliile fondurilor de pensii, dar experienţa Ungariei şi Poloniei arată că tendinţa de creştere se va relua aproape imediat.

Singura soluţie pentru prelungirea vieţii sistemului public de pensii ar fi ridicarea numeroaselor bariere existente în calea antreprenorilor şi a mecanismelor pieţei, precum şi "îngheţarea" unui cadru fiscal mult mai permisiv pentru o perioadă îndelungată. O astfel de "minune" ar putea determina pe mulţi dintre românii plecaţi în străinătate să se întoarcă. Dar cine să "amorseze" un astfel de cerc virtuos?

Din păcate, nu doar sistemele publice de pensii se află în mare suferinţă. Politica monetară ultrarelaxată a marilor bănci centrale, caracterizată prin dobânzi zero sau negative şi relaxare cantitativă, a creat mari probleme şi la nivelul sistemelor de pensii ocupaţionale, care au rolul de a suplimenta pensiile din sistemul public.

Aceste sisteme pot fi de două feluri: cu beneficii definite, când sumele primite după pensionare sunt cunoscute, iar contribuţiile sunt variabile, sau contribuţii definite, când sumele primite după pensionare sunt variabile, iar contribuţiile fixe, fie în sumă absolută sau procentual din venituri.

Presa financiară internaţională scrie deja de ani buni despre deficitele care s-au acumulat la nivelul sistemelor de pensii ocupaţionale din ţările dezvoltate, cele mai afectate fiind cele cu beneficii definite.

Pe site-ul cotidianului Financial Times există chiar o secţiune specială dedicată crizei pensiilor. Aici a fost publicată recent o ştire referitoare la "bomba cu ceas" a sistemelor de pensii ale companiilor, unde se arată că "schemele de pensii ale companiilor din SUA şi Europa au cele mai mari probleme".

Studiul realizat de MSCI, companie care furnizează date de piaţă investitorilor instituţionali, arată că cele mai mari deficite se regăsesc la nivelul companiilor din sectorul utilităţilor, telecomunicaţii şi sănătate.

Din punct de vedere al repartizării geografice, cele mai mari deficite ale sistemelor de pensii ale companiilor se regăsesc în Elveţia şi Statele Unite.

"Dacă dobânzile nu cresc până la circa 4%, ceea ce nimeni nu aşteaptă până la sfârşitul acestei decade, multe planuri de pensii vor avea dificultăţi în onorarea obligaţiilor", a declarat Amin Rajan, directorul executiv al companiei de consultanţă Create Research, pentru FT.

Noile condiţii de piaţă au determinat căutarea unor "soluţii" variate. Unele companii din Marea Britanie şi-au închis programele de pensii cu beneficii definite, în timp ce tot mai multe companii americane emit obligaţiuni pentru atragerea fondurilor necesare reducerii deficitelor, pe fondul acordării unor facilităţi fiscale.

Ultimele date de la Pension Protection Fund, instituţia care garantează plata pensiilor pentru schemele cu beneficii definite ale companiilor din Marea Britanie, arată că deficitul cumulat de finanţare de la sfârşitul lunii august 2017 a fost de 220,4 miliarde de lire sterline, în condiţiile în care 4.261 de companii înregistrau deficite pentru planul de pensii, iar 1.533 înregistrau surplus.

Perspectivele pensiilor, atât al celor din sistemul public piramidal cât şi al celor din sistemul privat, sunt, deocamdată, foarte pesimiste.

Importul imigranţilor nu este o soluţie pentru stabilizarea pe termen lung a sistemelor publice de pensii din statele europene, ci sunt necesare măsuri radicale, inclusiv stabilirea unui calendar de renunţare la acest experiment socialist. Indiferent de argumentele în favoarea sa, matematica îi stă împotrivă.

În cazul fondurilor de pensii private, acestea pot deveni sustenabile doar în condiţiile în care băncilor centrale li se va lua "privilegiul" manipulării dobânzilor şi a cursurilor de schimb, iar calculul economic să fie din nou posibil.