Nissan a vândut în România în prima jumătate a acestui an 1.664 de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 34% faţă de perioada ianuarie-iunie 2007, a anunţat, ieri, compania, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, vânzările Nissan din România, în luna iunie, se ridicau la 325 unităţi comercializate, cu 132 mai mult decât în perioada similară a anului trecut, când acestea au fost de 193 de unităţi.
În ceea ce priveşte producţia mondială în perioada ianuarie-iunie 2008, aceasta a înregistrat o creştere de 11,3%, reprezentând un număr de 1.833.186 de unităţi fabricate. În Japonia, producţia internă a crescut în mod semnificativ cu 31,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007, atingând 713.810 unităţi, creştere datorată exporturilor importante ale modelelor Rogue, Infiniti EX şi X-trail.
Creşterea vânzărilor la nivel global pentru prima jumătate a anului în curs a atins 9,7% faţă de anul trecut, numărând 2.013.628 de unităţi. În Europa, vânzările au crescut cu 24,1% comparativ cu anul trecut, aceasta reprezentând un total de 340.803 de unităţi comercializate.
Vânzările Nissan la nivel mondial pentru luna iunie au crescut cu 0,3% faţă de anul precedent, înregistrând 322.780 de unităţi vândute.
Producţia mondială Nissan pentru luna iunie a atins 309.688 de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 12,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Modelele exportate din Japonia, cum ar fi Rogue, Murano, X-Trail şi noul model Teana, au stimulat producţia internă cu 118.771 de unităţi, depăşind producţia anului precedent cu 33,3%.