Preţul petrolului brut a crescut ieri, pe piaţa americană, ajungând la nivelul maxim al ultimelor şapte luni (peste 71 de dolari/baril), după ce a fost anunţată scăderea stocurilor de profil din SUA, iar dolarul s-a depreciat în raport cu euro, generând interes sporit pentru plasamente în materii prime.
Marţi, Institutul American al Petrolului a anunţat că stocurile de ţiţei din SUA au scăzut cu 5,96 milioane de barili săptămâna trecută, la 357,9 milioane de barili (cel mai redus nivel din martie până în prezent). Departamentul Energiei din SUA urma să anunţe ieri cifrele oficiale în acest sens.
Cotaţia petrolului cu livrare în iulie a crescut cu 1,64 dolari (2,3%), la 71,65 dolari/baril în sesiunea electronică de la New York Mercantile Exchange. Preţul este cel mai ridicat de după 4 noiembrie 2008.
Amintim că preţul petrolului a înregistrat nivelul maxim istoric la data de 11 iulie 2008 - 147,27 dolari/baril, iar în 19 decembrie a coborât la 32,40 dolari/baril, din cauza declinului cererii, în contextul recesiunii.
• Rezervele mondiale de ţiţei scad pentru prima oară în ultimul deceniu
Rezervele dovedite de petrol din întreaga lume au scăzut, în 2008, pentru prima oară după 1998, în principal din cauza declinului din Rusia, Norvegia şi China, potrivit unei analize a companiei petroliere britanice BP Plc. Conform acesteia, rezervele au totalizat 1.258 miliarde barili la finele lui 2008, comparativ cu 1.261 miliarde barili în anul anterior. BP arată că aceste rezerve sunt suficiente pentru 42 de ani, luând în calcul nivelul actual de producţie.
Rezervele Arabiei Saudite, numărul unu mondial în domeniu, au fost de 264,1 miliarde barili anul trecut, faţă de 264,2 miliarde în 2007, potrivit BP. Per total, rezervele Orientului Mijlociu s-au situat la 754,1 miliarde barili, comparativ cu 755 miliarde în anul precedent.
Companiile petroliere fac eforturi să-şi înlocuiască rezervele, în condiţiile în care accesul la zăcăminte devine tot mai dificil.
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) va lua în calcul o majorare de producţie numai în situaţia în care preţul ţiţeiului va urca la 100 de dolari/baril. OPEC asigură 40% din petrolul mondial.