NN România, volum al primelor brute subscrise de 308,6 milioane de lei în primele şase luni

Elena Deacu
Bănci-Asigurări / 5 august 2015

Marius Popescu, director general NN Asigurări de Viaţă

Marius Popescu, director general NN Asigurări de Viaţă

NN România a înregistrat un volum al primelor brute subscrise de 308,6 milioane de lei în primele şase luni din 2015, în creştere cu 4% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei de asigurări şi managementul investiţiilor.

Pe segmentul pensiilor facultative, NN a atins un număr de 156.431 de participanţi, cu 12,2% mai mulţi comparativ cu prima jumătate din 2014, în contextul în care 51% dintre angajaţii care au decis să înceapă să economisească suplimentar pentru pensie în primele şase luni din 2015 au optat pentru unul dintre cele două fonduri de pensii facultative administrate de NN Asigurări de Viaţă. Totodată, peste 1,85 milioane de participanţi contribuie la fondul de pensii administrat privat de NN Pensii, compania generând o performanţă anualizată de 10,97% în beneficiul lor de la lansare şi până în luna iunie a acestui an.

"De 18 ani pe piaţa de asigurări de viaţă şi 8 ani pe piaţa de pensii private din România, NN sprijină românii să creeze premisele unui viitor mai bun pentru ei şi familiile lor, consolidându-şi permanent prezenţa şi realizările pe plan local. Prima jumătate a anului 2015, marcată de procesul de transformare a companiei în NN, a adus o evoluţie pozitivă, vizibilă atât în ceea ce priveşte portofoliul existent de clienţi de asigurare de viaţă şi pensie, cât şi la nivelul clienţilor noi, în timp ce numărul contractelor răscumpărate şi reziliate şi cuantumul răscumpărărilor plătite s-au diminuat. Vom continua să implementăm iniţiative strategice care să susţină dezvoltarea pieţelor de asigurări şi pensii din România şi creşterea gradului de conştientizare a importanţei acestor servicii pentru protecţia şi siguranţa financiară a românilor şi ne aşteptăm la performanţe pozitive şi în continuare", a declarat Marius Popescu, director general NN Asigurări de Viaţă.

Pe segmentul asigurărilor de viaţă, NN a înregistrat prime brute subscrise până la finalul lunii iunie 2015 în valoare de 308,6 milioane de lei, volum în creştere cu peste 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Evoluţia are la bază tendinţele observate în comportamentul clienţilor pe parcursul anului trecut şi reconfirmate în prima jumătate a acestui an: clienţii aleg un nivel mai ridicat de protecţie financiară şi îşi reorientează preferinţele spre asigurările unit-linked. Astfel, sumele asigurate medii aferente contractelor încheiate în prima jumătate din 2015 au fost cu 9% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului anterior, în timp ce ponderea contractelor de tip unit-linked în totalul contractelor noi vândute în prima jumătate a anului a crescut cu 7 puncte procentuale faţă de primul semestru din 2014. Dacă la nivelul portofoliului total de contracte există un echilibru între cele de tip tradiţional şi cele cu componentă de investiţie, la nivelul portofoliului de contracte nou-încheiate, asigurările de tip unit-linked au reprezentat 37% din total la finalul lunii iunie a acestui an.

NN Asigurări de Viaţă a plătit asiguraţilor un volum al indemnizaţiilor pentru evenimente asigurate de 15,8 milioane de lei în primele şase luni din 2015, cu 19% mai mult faţă de perioada similară a anului precedent. În plus, pentru poliţele ajunse la finalul perioadei contractuale, NN a plătit clienţilor 50,7 milioane de lei, valoare cu 4,8% mai mare decât în primul semestru din 2014. Numărul total de contracte răscumpărate şi reziliate a scăzut cu 14% în perioada analizată, dinamica fiind dublată de scăderea cu acelaşi procent a cuantumului răscumpărărilor plătite. Totodată, numărul celor care au ales să-şi repună în vigoare un contract a crescut cu 8% în primele şase luni din 2015 faţă de perioada similară a anului trecut.

Pe piaţa pensiilor facultative, cele două fonduri administrate de NN Asigurări de Viaţă - Activ şi Optim, deţineau o cotă de piaţă calculată în funcţie de active de 49,06% la finalul lunii iunie a acestui an. Astfel, volumul activelor administrate de NN în beneficiul celor 156.431 de participanţi a ajuns, la sfârşitul primului semestru din 2015, la valoarea de 558,19 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 25% faţă de perioada similară din 2014. Peste jumătate (51,3%) dintre angajaţii români care au decis în primul semestru al acestui an să economisească pe termen lung prin intermediul pensiilor facultative au ales unul dintre cele două fonduri administrate de NN. Nivelul contribuţiilor brute medii lunare alocate de cei care au ales fondul de pensii facultative cu grad de risc dinamic (Activ) a fost de aproximativ 109 lei în perioada analizată, cu 9% mai mult decât în primul semestru al anului anterior, în timp ce pentru fondul de pensii facultative cu grad de risc echilibrat (Optim), suma medie economisită lunar a fost de 115 lei (+5% mai mult decât media lunară a sumelor economisite până la finalul lunii iunie 2014). Din 2007, când a fost înfiinţat, şi până la finalul lunii iunie 2015, fondul din categoria celor cu grad de risc dinamic administrat de NN a obţinut o performanţă anualizată de 8,42%, iar fondul din categoria celor cu grad de risc echilibrat o performanţă anualizată de 8,97%, faţă de o medie anualizată a tuturor fondurilor din piaţă de 7,79%. (Sursa: calcule NN/APAPR pe baza statisticilor ASF).

În primul semestru din 2015, profitul brut al NN Asigurări de Viaţă s-a cifrat la peste 7 milioane de lei, incluzând cheltuielile excepţionale generate de procesul de rebranding. Profitul obţinut din activitatea curentă a atins nivelul de 18,5 milioane de lei, fiind cu 25% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului anterior, şi a susţinut cheltuiala excepţională de 11,5 milioane de lei necesară realizării acţiunilor incluse în procesul de rebranding.

"NN Pensii investeşte permanent pentru a susţine românii să-şi păstreze stilul de viaţă şi după momentul pensionării. Astfel, în prima jumătate din 2015 am continuat să gestionăm în mod responsabil economiile pentru pensie ale clienţilor noştri şi să ne dezvoltăm pentru a sprijini planurile de viitor ale acestora, contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea întregii industrii a pensiilor administrate private. Consolidarea cotei de piaţă şi evoluţia pozitivă a activelor nete administrate la finalul lunii iunie a acestui an şi a contribuţiei brute medii lunare reconfirmă iniţiativele noastre pentru dezvoltare şi strategia de a fi mereu alături de cei peste 1,85 de milioane de români care participă la fondul de pensii administrat privat de NN", a declarat Raluca Ţintoiu, director general NN Pensii.

Pe segmentul de pensii private obligatorii, fondul de pensii administrat privat de NN în beneficiul celor peste 1,85 milioane de participanţi avea în administrare active nete de peste 8 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2015, majorându-se cu aproximativ 30% faţă de perioada similară a anului trecut. Susţinând acumularea veniturilor participanţilor pentru perioada pensionării, fondul de pensii administrat privat de NN a realizat de la lansare, în mai 2008, şi până la finalul lunii iunie 2015 o performanţă anualizată de 10,97%, media anualizată a tuturor fondurilor din piaţă fiind de 10,49% (Sursa: calcule NN/APAPR, pe baza statisticilor ASF).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb