"Noble Group" îşi vinde o divizie către "Vitol"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 octombrie 2017

"Noble Group" îşi vinde o divizie către "Vitol"

"Noble" estimează că a avut pierderi de 1,2 miliarde de dolari în perioada iulie-septembrie 2017

Traderul de materii prime "Noble Group" din Hong Kong, listat la Singapore, a decis să-şi vândă operaţiunile de tranzacţionare a petrolului - concentrate pe cele două Americi -, către "Vitol U.S. Holding Co.", pentru aproximativ 580 de milioane de dolari, ca parte a strategiei de reducere a datoriilor sale.

"Vitol", grup cu sediul în Elveţia, a confirmat, ieri, că preia "Noble Americas" Corp., iar tranzacţia trebuie să primească aprobarea autorităţilor de reglementare.

"Noble" îşi restrânge activităţile, devenind o societate axată pe Asia. Operaţiunile companiei se concentrează pe tranzacţiile de bază, cele cu cărbune, gaze naturale lichefiate (LNG) şi transportul de mărfuri.

"Noble" face disponibilizări şi înstrăinează active în vederea reducerii debitelor sale şi pentru a obţine susţinerea creditorilor după doi ani în care compania a fost afectată de criză. "Noble" este blocată în negocieri cu creditorii săi majori pentru susţinerea unei facilităţi de împrumut de două miliarde de dolari.

În iulie anul trecut, "Noble" a decis să-şi vândă operaţiunile din domeniul gazelor şi electricităţii către "Mercuria".

Traderul de materii prime din Hong Kong a informat că veniturile brute din vânzarea operaţiunilor către "Vitol", cel mai mare trader de petrol din lume, vor fi de 1,4 miliarde de dolari, iar după deducerea datoriilor în sumă de aproximativ 836 milioane de dolari, lichidităţile obţinute din înstrăinare vor însuma circa 580 de milioane de dolari.

În iulie, "Noble" a anunţat un plan de înstrăinare a activelor de până la un miliard de dolari, în următorii doi ani.

Preşedintele grupului, Paul Brough, specialist în restructurare numit în luna mai în fruntea companiei, încearcă să rezolve problema datoriilor "Noble", care depăşesc 3 miliarde de dolari.

"Noble" a estimat, ieri, că a avut pierderi nete totale de 1,1-1,25 miliarde de dolari în trimestrul încheiat în septembrie 2017, din cauza rezultatelor slabe din tranzacţii. În intervalul aprilie-iunie, compania a avut pierderi nete de 1,75 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb