Noi ajutoare financiare pentru sinistraţi

Cătălin Oprea
Ziarul BURSA #Politică / 26 iulie 2005

Guvernul a acordat 30 de milioane de lei vechi ajutor de înmormîntare fiecărei familii în care s-au înregistrat decese în urma inundaţiilor, după cum a anunţat ieri, în plenul Senatului, primul ministru Călin Popescu Tăriceanu. Domnia sa a prezentat raportul privind efectele inundaţiilor şi alunecărilor de teren, produse în perioada 1-17 iulie. Premierul a mai precizat că Guvernul urmează să trimită gratuit în tabără 1.000 de copii din familiile sinistrate. Totodată, peste 8.800 de militari lucrează la refacerea zonelor afectate.

Călin Popescu Tăriceanu a spus că, în timpul vizitei pe care a efectuat-o săptămîna trecută la Bruxelles, a discutat cu oficialii europeni posibilitatea ca ţara noastră să aibă acces la fondurile de protecţie civilă ale Uniunii Europene, demarînd totodată procedurile pentru accesarea altor fonduri internaţionale, precum sursele financiare nefolosite din programul Phare 2004, care, în baza unor planuri concrete, îşi vor găsi cu siguranţă o întrebuinţare utilă.

Ion Iliescu: Politizarea crizei inundaţiilor este contraproductivă

Deşi apreciază eforturile făcute în ultima perioadă de către Guvern în privinţa inundaţiilor, senatorul PSD Ion Iliescu critică bîlbîielile de la începutul crizei. Ion Iliescu a declarat că se impune o aprofundare a studiului prezentat ieri de primul ministru, iar o eventuală politizare a unui asemenea eveniment este contraproductivă pentru rezolvarea cît mai rapidă a situaţiei create. Pe de altă parte, senatorul PSD, specialist în problema gospodăririi apelor, a dat şi unele indicaţii, printre care: "Trebuie evitate în viitor arăturile din deal în vale, care duc la colmatarea albiilor rîurilor".

Tot ieri, senatorul PRM Gheorghe Funar a precizat că formaţiunea sa a iniţiat un proiect de act normativ care propune construirea de noi case pentru sinistraţi. În legătură cu aceasta, primul ministru a răspuns că sînt analizate cele mai bune soluţii pentru evitarea situaţiilor create de inundaţiile din primăvară, cînd unii construiau, iar proprietarii "stăteau şi priveau".

OPC Vrancea a descoperit ajutoare cu termen de garanţie expirat

Inspectorii OPC Vrancea au descoperit dulciuri şi apă minerală cu termenul de valabilitate expirat printre ajutoarele trimise sinistraţilor, transmite Rompres. Conform lui Dumitru Dilă, directorul OPC Vrancea, astfel de cazuri sînt izolate însă ele, din păcate, au apărut. "Au fost cîteva cutii cu ciocolată expirate în luna mai şi cîteva baxuri de apă pe care noi le-am indentificat şi pe care donatorii le-au luat înapoi, cu ei", a explicat Dilă. Şeful OPC spune însă că pericolul cel mai mare pentru sinistraţi este să facă o toxiinfecţie alimentară din cauza propriei neglijenţe. "Mulţi săteni, în special la Vadu Roşca, lasă conservele în soare să se încălzească iar acestea se pot altera foarte uşor aşa", a mai spus şeful OPC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb