China şi Coreea de Sud, unde de câteva săptămâni au fost relaxate măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19, au raportat în ultimele 24 de ore zeci de noi cazuri de contaminare, relatează The Guardian.
Coreea de Sud a înregistrat 35 de noi cazuri luni, cele mai multe legate de cluburile şi barurile din Seul.
Acesta este cel mai mare număr înregistrat începând cu 9 aprilie. Douăzeci şi nouă de cazuri sunt legate de cluburile din districtul Itaweon, după ce un bărbat a fost testat pozitiv. Este crezut că peste 1.500 de oameni de 85 de naţionalităţi au fost în cinci localuri în acelaşi timp cu acest bărbat.
Autorităţile din Seul au ordonat duminică închiderea barurilor şi a cluburilor. Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a cerut populaţiei vigilenţă, în momentul în care ţara, care a fost un important focar de contaminare în lume, în luna februarie, a stârnit admiraţia capitalelor străine pentru rezultatele în lupta împotriva Covid-19.
În China au apărut mai multe cazuri într-un oraş aflat în apropiere de graniţele cu Rusia şi Coreea de Nord şi în Wuhan, capitala provinciei Hubei, epicentrul pandemiei.
Duminică, autorităţile au reclasificat Shulan, ca localitate cu risc ridicat. Aici, cazurile sunt legate de o femeie care nu ar fi călătorit şi nici nu a fost expusă la coronavirus.
Noile cazuri au fost depistate la o săptămână după ce China a desemnat toate regiunile ţării de risc mediu.
Duminică, au fost înregistrate 17 noi cazuri, cel mai mare număr în aproximativ două săptămâni.
Potrivit presei locale, autorităţile au închis toate locurile publice din Shulan şi au ordonat oamenilor să nu îşi părăsească locuinţele. Transportul public a fost, de asemenea, suspendat.
În Wuhan, au fost raportate cinci noi cazuri duminică, cel mai mare număr înregistrat în capitala Hubei din 11 martie. După două luni în care provincia a fost în carantină, măsurile au fost relaxate de câteva săptămâni, după ce autorităţile au spus că boala este sub control.
În China au fost raportate, în total, peste 82.910 cazuri şi 4.633 de decese.
La nivel mondial, de la depistarea noului coronavirus la finalul anului trecut în Wuhan, au fost înregistrate peste 4 milioane de cazuri de contaminare şi mai mult de 280.000 de decese, transmite News.ro.
1. Inca nu relaxare!
(mesaj trimis de anonim în data de 11.05.2020, 09:16)
Sa invatam din istoria lor!
1.1. Mars (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Ma în data de 11.05.2020, 09:45)
Stai tu In casa
1.2. Geo (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Sictir în data de 11.05.2020, 11:41)
Din cauza unor indivizi ca cel de la 1.1. nu-mi lipseste bata de baseball din portbagaj ; manelistii si cei ce isi bat joc de cei din jur trebuie carantinati urgent, iar daca sfideaza legile statului sa fie bagati in camasa de forta !