Primul troleibuz nou va fi livrat de către firma Solaris peste 15 luni, iar următoarele 99 vor fi furnizate pe parcursul a şapte luni, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.
Edilul a semnat, joi, alături de directorul general Solaris, Eugen Daniel Ciolan, la sediul Primăriei Capitalei, contractul pentru achiziţionarea a 100 de troleibuze cu fonduri nerambursabile de la Agenţia Fondului pentru Mediu, în valoare totală de 290 de milioane de lei plus TVA.
Nicuşor Dan a precizat că este vorba despre troleibuze de 12 metri, cu podeaua complet coborâtă, acces pentru persoane cu dizabilităţi, sistem de monitorizare GPS. Garanţia se acordă pentru cinci ani sau 300.000 de kilometri. Troleibuzele vor avea o autonomie de 20 de kilometri, reîncărcându-se în momentul în care se reconectează la reţea.
Edilul general a subliniat că achiziţia vizează îmbunătăţirea condiţiilor în transportul public. Demersurile Primăriei în acest sens se referă de asemenea la: achiziţia a 100 de tramvaie (dintre care au fost livrate 17, până în prezent), 100 de autobuze electrice (unde a fost atribuită achiziţia, dar au fost depuse două contestaţii), 22 de troleibuze (pentru care a fost aprobată finanţarea prin PNRR şi urmează să se desfăşoare procedura de achiziţie), dar şi alte autobuze electrice pentru care PMB a depus cerere de finanţare prin PNRR.
Eugen Daniel Ciolan a declarat că firma Solaris este prezentă şi în alte oraşe din România (Ploieşti, Mediaş, Braşov), iar troileibuze similare celor care urmează să fie livrate în Bucureşti circulă deja în Târgu Jiu. El a subliniat că până în prezent firma poloneză nu a avut întârzieri în ce priveşte livrările şi că majoritatea furnizorilor pe care se bazează sunt europeni.
"Troleibuzele au Wi-Fi, încărcare USB, sunt monitorizate în permanenţă, au camere video, monitoare interioare. Fabrica monitorizează în permanenţă buna funcţionare a fiecărei maşini. (...) (Troleibuzul, n.r.) e omologat, practic. Noi deja am livrat la Târgu Jiu nişte troleibuze asemănătoare, tot 20 de kilometri autonomie, tot 12 metri. Deci, practic, noi nu o să facem decât o mică extensie pentru ceea ce este foarte specific troleibuzului de Bucureşti. Dar omologarea în sine există deja", a explicat el.
Reprezentantul firmei a menţionat că autonomia de 20 de kilometri îi va permite troleibuzului ca, în cazul în care linia va fi blocată sau se va întrerupe alimentarea cu energie electrică, să îşi continue drumul pe un alt traseu.
Directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Adrian Criţ, a precizat că troleibuzele vor fi distribuite în toate cele patru depouri (Bujoreni, Berceni, Bucureştii Noi şi Vatra Luminoasă) şi vor circula pe toate liniile existente.
"Dat fiind că sunt prevăzute cu acea autonomie de 20 de kilometri, vom avea posibilitatea de a tranzita centrul Capitalei şi de a racorda cele patru reţele existente, astfel încât să putem crea diagonale, ceea ce ne permite pe viitor să aducem un grad de satisfacţie superior călătorilor", a spus el.
Troleibuzele noi vor înlocui modelele Astra Ikarus, care au fost furnizate în anii 1996-1997. Totodată, sistemele de tracţiune pentru troleibuzele noi vor permite o reducere a consumului de aproximativ 25%.