NORD STREAM: Departamentul de Stat al SUA nu doreşte să facă speculaţii cu privire la scurgerile de gaze

V.G.
Internaţional / 29 septembrie 2022

Departamentul de Stat al SUA nu doreşte să facă speculaţii cu privire la scurgerile de gaze

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat ieri că Statele Unite nu vor face speculaţii cu privire la cauza scurgerilor de gaze din conductele Nord Stream, transmite Agerpres.

Ned Price s-a referit la "ceea ce par să fie, aparent, acte de sabotaj împotriva conductei Nord Stream" şi a spus că evaluarea autorităţilor americane se bazează în principal pe informaţiile de la partenerii săi europeni, dar şi pe ceea ce ştiu.

"Susţinem eforturile europene de a investiga această chestiune şi suntem, de asemenea, pregătiţi să sprijinim eforturile europene de a atenua orice impact potenţial asupra mediului", a adăugat Price. Nu a oferit alte detalii şi nu a vrut să comenteze informaţiile din presă conform cărora serviciile de informaţii americane i-au avertizat pe europeni cu privire la posibile atacuri asupra conductelor în ultimele săptămâni.

"Avem mai multe întrebări decât răspunsuri în acest moment", a spus Price, care a precizat că "Nu o vom lua înaintea anchetei".

"Washingtonul nu vrea să facă nicio presupunere cu privire la posibilii susţinători ai unei acţiuni de sabotaj până când investigaţiile asupra conductelor de gaze naturale nu vor fi finalizate, iar ele ar putea dura ceva timp", a subliniat Price.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sigur. se va afla cine sabotat,

    Cine are de castigat e CLAR 

    1. Rusia castiga, mai creste pretul gazelor de 3-4 ori, isi scoate banii pe conductele Nordstream intr-o saptamana.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb