Notarii vor să reducă cu încă 15% onorariile pentru beneficiarii programului "Prima Casă"

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Servicii Financiare / 23 iunie 2010

Notarii vor să reducă cu încă 15% onorariile pentru beneficiarii programului "Prima Casă"

Notarii vor propune ministrului Justiţiei scăderea cu încă 15% a onorariilor pentru încheierea actelor de vânzare/cumpărare şi pentru autentificarea contractelor de ipotecă percepute persoa-nelor care vor locuinţe prin programul "Prima Casă", după ce anul trecut au operat o reducere cu 30%.

"Congresul notarilor publici a hotărât în unanimitate să continue politica de măsuri sociale iniţiate prin diminuarea onorariilor pentru Programul Prima Casă, hotărând reducerea tarifelor de onorarii ale notarilor publici şi pentru alte acte şi proceduri notariale, în scopul susţinerii cetăţenilor ale căror venituri s-au diminuat odată cu acutizarea crizei economico-financiare", se arată într-un comunicat al Uniunii Notarilor Publici, citat de Mediafax.

În comunicat nu se arată cu cât vor fi reduse onorariile. Surse notariale au declarat că notarii vor propune ministrului Justiţiei reducerea cu încă 15% a onorariilor pentru actele legate de programul "Prima Casă" şi, de asemenea, scăderea cu 30% a tarifelor pentru alte acte şi proceduri notariale.

Prin programul "Prima Casă", statul garantează creditele pentru cumpărarea unei locuinţe în limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja începute, şi 70.000 euro, pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute, iar cumpărătorii organizaţi în asociaţii vor avea o garanţie de câte 75.000 euro, tot pentru case noi.

Creditele prin "Prima Casă" au o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară româneas-că) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb