NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ: Mii de dosare penale, în pericol de clasare

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 27 iunie 2018

Mii de dosare penale, în pericol de clasare

Modificările aduse în Parlament de coaliţia PSD- ALDE, cu sprijinul UDMR, Codului de procedură penală, au iscat dezbareri aprinse în rândul specialiştilor din domeniu.

Trecând peste textele de lege modificate cu dedicaţie pentru Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi alţi politicieni, un punct important este cel privind art. 305, prin care se va impune clasarea cauzei, dacă în termen de un an procurorul nu începe urmărirea penală faţă de persoana suspectă a fi comis o infracţiune prevăzută de Codul penal.

Privitor la această modificare s-a exprimat, ieri, şi Daniel Horodniceanu, procuror-şef interimar al DIICOT. Domnia sa a declarat că, în privinţa instituţiei pe care o conduce, promulgarea modificărilor la Codul de Procedură Penală şi intrarea în vigoare a acestora va duce la clasarea a 4770 de dosare penale aflate în lucru.

Declaraţia lui Horodniceanu a fost făcută la finalul discuţiilor purtate la Ministerul Justiţiei cu experţii Comisiei Europene pe tema MCV.

Articolul 305 alineatul 11 prevede: "În termen de maximum un an de la data începerii urmăririi penale cu privire la faptă organul de urmărire penală este obligat să procedeze fie la începerea urmăririi penale cu privire la persoană, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a dispune aceasta măsură, fie la clasarea cauzei."

Acest articol a fost criticat şi de conducerea DNA, dar şi de Parchetul General. Reprezentanţii DNA au declarat că aceste dispoziţii sunt de natură să încalce prevederile constituţionale referitoare la legalitatea procesului penal.

"Introducerea unei limite maxime de un an, în care organele de urmărire penală sunt obligate fie să dispună începerea urmăririi penale cu privire la persoană, fie să claseze cauza, aduce o atingere gravă posibilităţii de a investiga infracţiunile grave, a căror complexitate nu permite strângerea tuturor probelor necesare pentru dovedirea vinovăţiei în acest interval", se arată în sesizarea cu privire la modificările din Codul de Procedură Penală pe care Parchetul general a adresat-o luni, 25 iunie, Curţii Constituţionale a României.

Procurorii susţin că în practica organelor judiciare există numeroase situaţii în care autorii unor infracţiuni extrem de grave (omor, viol, evaziune fiscală etc.) nu au fost identificaţi în termen de un an de la începerea cercetărilor. Clasarea cauzei într-o asemenea situaţie înlătură posibilitatea continuării cercetărilor şi elimină practic dreptul fundamental al părţii vătămate prin infracţiune de a obţine tragerea la răspundere penală a autorului şi repararea prejudiciului, ceea ce echivalează cu negarea obligaţiei statului de a realiza o anchetă efectivă tocmai cu privire la infracţiunile care aduc cele mai grave atingeri intereselor sociale ocrotite de lege.

"Obligaţia clasării cauzelor în care autorul nu este identificat într-un an contravine principiului general al aflării adevărului prevăzut la art. 5 din Codul de Procedură Penală şi dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituţia României", susţine Parchetul General.

De asemenea, stabilirea unei durate fixe maxime a procesului penal efectuat înainte de identificarea unui posibil autor al unei infracţiuni încalcă dispoziţiile art. 20 din Constituţie raportate la art. 2 şi art. 3 din Convenţia CEDO în latura procedurală, deoarece organele de urmărire penală vor fi obligate să oprească anchetele

penale în cauzele în care cercetează acuzaţii de rele tratamente, tortură ori ucidere a unor persoane, atunci când după începerea urmăririi penale cu privire la faptă probele administrate nu permit formularea unei acuzaţii cu privire la o persoană.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. cea mai mare coruptie este in justitie. daca nu ar fi existstat abuzuri nu s-ar discuta acum cele din articol.

    Venituri mari, pensii nesimtite.

    Cati dintre ei or mai fi onesti si cum sa faci curatenie ? 

    corect ,nu va ajunge un an slugilor?le tineti la sertar dosarele si le scoateti atunci cind vreti sa le aratati pisica,asistatilor de lux.slab pregatiti nu sunteti in stare sa faceti un dosar pe bune nici nu ma mir cu oameni care termina dreptul 6,sabotori romaniei capuselor

    Marinescule cum e in piata ? sunt sigur ca tot la munca ti-e gandul.. astept cu nerabdare editia de maine ... capitane nu ne lasa la greu!! brigada #rezist e cu tine pana cand nu o sa mai fie

    Daca mi.a fost retinut permisul , in mod abuziv , pe o perioada de 2 ani fara a se dovedi ca am fost vinovat , conform deciziei parchetului , eu cu ce ma aleg ? am pierdut jobul , am pierdut casa pt care plateam rate , din cauza unui abuz al unui agent de la politia locala, cum pot recupera paguba ? Accept avocat tel 0748055317

    1. La fel ca dumneavoastra, mi a fost retinut mai mult de 2 ani, am facut contestatie si am castigat dar iarasi s-a interziat inca un an. In sfersit procurorul a clasat dosarul.

      Am vorbit cu un avocat despre pagube si mi a zis ca au trecut 6 luni si nu putem deschide proces la CEDO.

      Va rog sa-mi spuneti daca este alta varianta prin judecatorie. Accept avocat in Tg Mures sau Cluj.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb