Noul cod penal: o ameninţare la adresa securităţii populaţiei noastre

În numele modernităţii şi europenismului sau armonizării, deseori au fost deformate în mod grotesc măsuri­ de reformă, altfel necesare. Riscăm să facem aceeaşi greşeală cu noul cod penal, în condiţiile în care schimbarea unei legi se face pentru eficienţă şi utilitate socială, nu de dragul modernităţii sau că aşa este în Europa.

Viziunea şi abordarea, de la care autorii (d-nii Bulai şi Cioclei) au pornit la redactarea noului cod penal îmi stârnesc oroare. Autorii proiectului de cod penal se bazea­ză pe "tradiţia legislaţiei penale" româ­neşti şi se "...racordează la curentele de reglementare actuale ale unor sisteme juridice de referinţă în dreptul penal european". Foarte frumos din partea lor, dar prost gândit şi rudimentar, ca să mă exprim elegant. Un cod penal nu este o sumă de imitaţii din alte coduri, ci se dezvoltă organic, pornind de la un obiectiv măsurabil. Totodată, nu trebuie să lipsească metoda. Abordarea unui proiect de lege penală trebuie să se bazeze pe studii de impact asupra fenomenului infracţional (chiar pe anumite categorii de infracţiuni, în raport cu frecvenţa acestora) a fenomenului de deviantă socială care degenerează în criminalitate, precum şi pe studii care evaluează nivelul de educaţie al unui popor. Ori, nu rezultă de nicăieri că, la elaborarea noului cod penal, au fost în prealabil utilizate studii de impact realizate în echipe pluridis­ciplinare. Poate că or fi fost, dar opinia publică nu ştie acest lucru. A fost prezentat doar produsul final, adică proiectul, însoţit de o expunere care nu reflectă nicio metodă. S-a mai întâmplat aşa şi în trecut. Am să dau un exemplu, ca să-mi susţin afirmaţiile. Cu aproape 3 ani în urmă, a fost dezincriminată insulta pentru că aşa era "european". Nu ştiu ce argument era acesta sau ce studiu de impact s-a folosit pentru o asemenea măsură, dar, astăzi, suntem speriaţi de câte înjurături auzim în jurul nostru, dacă nu cumva devenim ţintele acestora. Înjurătura a creat un tip de limbaj şi un model de comportament, constituind şi sursa unor conflicte ce pot degenera în infracţiuni (bătaie, lovire, vătămare corporală, lovituri cauzatoare de moarte). Mulţi dintre noi am fost martori pe stradă la tot felul de întâmplări care au pornit de la o înjurătură şi au degenerat în altele. De aceea, cred că dezincriminarea insultei a fost o greşeală şi nu s-a bazat pe un studiu de impact. Prin exemplul dat, nu vreau să se înţeleagă că legea penală ar trebui să facă educaţie. În niciun caz. Legea penală are un rol limitat de prevenţie şi unul mai puternic de protecţie şi de descurajare. Dar, tocmai prin cele două ultime funcţii produce efectele scontate. Să revin, însă, la noul cod penal cu câteva probleme de fond. Noul cod penal reglementează relativ generos sistemul de aplicare a pedepselor cu închisoarea. La pedepse privative de libertate se aplică cumulul juridic exact ca şi în codul vechi, adică se aplică pedeapsa cea mai grea, în loc să se adune pedepsele pentru fiecare infracţiune în parte (cumul aritmetic). Cred că este o eroare de evaluare, mai ales în cazul omorului, situaţie în care o persoană nu are resurse de îndreptare prin executarea pedepsei, iar închisoarea nu are rol de îndreptare. Unui specimen precum Gorbunov sau romul de la Vesprem pedeapsa nu serveşte la îndreptare, ci la protecţia societăţii. Ei sunt iremediabil pierduţi. Aşadar, în caz de crimă sau concurs de infracţiuni grave se impunea pedeapsa detenţiei pe viaţă sau aplicarea cumulului aritmetic, nicidecum a celui juridic, fără să se pună vreodată în discuţie liberarea condiţionată.

Noul cod penal reglementează "suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea de cel mult 3 ani, sau cel mult 4 ani în caz de concurs de infracţiuni ori pluralitate intermediară" (art.92). Propunerea mi se pare iresponsabilă şi de mare gravitate. Dacă în prezent, instanţele eliberează criminali, mă întreb ce se va întâmpla dacă judecătorii dis­pun suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În principiu, ar putea beneficia de suspendarea executării pedepsei persoanele condamnate care au înlesnit sinuciderea altei persoane, ori pentru ucidere din culpă (de pildă, nesimţiţii care ne calcă cu maşina când ei vorbesc la telefon), lovire, vătămare corporală (care îţi poate crea o infirmitate pe viaţă), vătămare corporală din culpă, rele tratamente aplicate minorului, sclavie, ameninţare, şantaj, hărţuire, agresiune sexuală, act sexual cu un minor, corupere sexuală de minori, furtul, furtul calificat, abuzul de încredere, ges­tiune frauduloasă, înşelăciune, dis­trugere, toate infracţiunile de serviciu (mită) ca să dau doar câteva exemple. Chiar dacă, o parte din infracţiunile pe care le-am enumerat prevăd limite minime ce pornesc de la câteva luni, iar limitele maxime depăşesc 3 sau 4 ani, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă de judecător la aplicarea unei pedepse cu închisoarea de cel mult 3 ani. Aplicarea unei pedepse nu se confundă cu maximul pedepsei prevăzută de lege pentru o infracţiune. Asta înseamnă că există riscul să ne trezim cu majoritatea infractorilor debutanţi pe străzi. Sigur că autorii proiectului de cod se pot acoperi cu argumentul că instanţa "poate dispune" suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dar că nu există vreo obligaţie să o facă. Astfel de expresii perverse gen "poate dispune" nu întâlnim decât în legislaţia din România, unde abuzul este reglementat legal la dispoziţia funcţionarilor şi a judecătorilor, aplicându-se acelaşi mecanism de gândire ca şi în cazul expresiilor "după caz" sau "de regulă", pe care le întâlnim în alte legi. În final, avem de făcut o alegere personală. Ori, ne luăm toţi pistoale să ne păzim de hoţi şi alţi infractori, ori facem formaţiuni paramilitare în acelaşi scop, pentru că exact aceste efecte vor fi generate de noul cod, gândit cu atâta uşurinţă.

O altă prevedere a proiectului codului penal reglementează liberarea condiţionată în cazul pedepsei închisorii, pentru care nu se mai face un regim diferenţiat, în raport cu vinovăţia unei persoane şi infracţiunea săvârşită. Art. 100 reglementează liberarea condiţionată a unei persoane condamnate la detenţie pe viaţă, dacă a executat 20 ani închisoare. Adică, dacă Gorbunov este băiat bun, îl revedem peste 20 ani liberat condiţionat. Bineînţeles că el va face tot ce ştie, întrucât crima este modelul său de viaţă, iar convingerea asta i se va întări în puşcărie, alături de alţi criminali sau în anii de izolare. La fel, art.101 reglementează liberarea condiţionată a unei persoane condamnate la 10 ani sau mai mari de 10 ani. Este cazul violatorilor sau al tâlharilor, cu care ne vom trezi pe stradă peste câţiva ani. Asta pentru că autorii codului penal cred că închisoarea are o funcţie educativă. Cui îi pasă ce cred ei pe sănătatea şi viaţa noastră. Până în prezent, în puţine cazuri­ s-a putut demonstra că închisoarea ar avea o func­ţie educativă. Asta ţine preponderent de personalitatea şi educaţia individului. Închisoarea este o şcoală a criminalităţii şi atunci nu are cum să joace un rol educativ. De aceea, majoritatea celor condamnaţi se şi întorc în puşcărie. Prin urmare, un infractor trebuie să-şi execute pedeapsa integral şi mai apoi să fie pus sub supraveghere strictă în locuri de muncă anume desemnate de Minis­terul Justiţiei, astfel încât societatea să fie protejată, chiar şi după ce şi-a executat pedeapsa. Readaptarea socială se face sub supraveghere după executarea pedepsei, nicidecum în puşcărie. În niciun caz, un infractor nu trebuie să fie eliberat condiţionat, pus sub supraveghere ori chiar să îi fie amâ­nată pedeapsa. Astfel de măsuri sunt premature pentru nivelul civilizaţiei din România, nu sunt deloc umaniste, ci nişte aberaţii care generează costuri imense plătite din buzunarul nostru sau cu sănătatea şi viaţa noastră.

Din noul cod penal lipsesc infracţiuni care ar fi trebuit reglementate, cum sunt: conspiraţia la crimă, extorcare de fonduri şi sperjur. De asemenea, ar fi trebuit prevăzut că infracţiunile săvârşite în închisoare de deţinuţi sau personalul de penitenciar se sancţionează cu cel puţin o treime peste pedepsele la infracţiunile prevăzute de lege. Apoi, sunt infracţiuni care sunt reglementate prost. De pildă, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art.278) putea fi reglementată printr-o frază simplă ("nerespectarea hotărârilor judecătoreşti se pedepseşte cu..."), în locul unei construcţii încâlcite şi lungi, de tip comunist, în care s-a apelat la o enumerare, care prin natura sa, este limitativă. Pe lângă faptul că sancţiunea este prea blândă.

Noul cod penal trebuie să iasă din convenţional şi din mediocritate, punând accent pe securitatea populaţiei, nu pe acte de umanism în beneficiul infractorilor. Pe de altă parte, noul cod penal nu trebuie să adopte prevederi din legi penale străine, prin imitaţie. Sis­temul de drept penal dintr-o ţară se construieşte şi se adaptează la nivelul educaţional şi starea de criminalitate din acea ţară. În niciun caz, nu se copiază prevederi din alte ţări pentru că acestea sunt mai umaniste, moderne, europene sau par mai democratice. Astea nu sunt argumente, ci ifose. De aceea, codul penal trebuie să treacă neapărat printr-o audiere publică şi o dezbatere, mai înainte să intre în Parlament, unde, la fel trebuie să facă obiectul dezbaterii. Apoi, în niciun caz, dezbaterea şi amendarea noului cod penal nu mai trebuie lăsată pe mâna d-nilor Bulai sau Cioclei.