Numărul de utilizatori români de internet care au cont pe Facebook a crescut la începutul anului cu 5%, după ce în tot anul 2014 creşterea acestei cifre a fost de 8,57%, ajungând de la 7 milioane la începutul anului 2014 la 7,6 milioane la începutul lui 2015 şi la 8 milioane de utilizatori la jumătatea lunii martie, potrivit unui comunicat Facebrands.
Facebrands.ro şi Facebrands PRO, serviciile de monitorizare şi analiză a activităţii, perfomanţei şi rezultatelor pe Facebook în România au întregistrat, azi, cifra de 8 milioane de utilizatori români pe reţeaua de socializare Facebook.
"Dacă se păstrează acelaşi ritm şi în următoarele luni, şi nu văd niciun motiv pentru care nu s-ar păstra, 2015 ar putea fi un an cu o creştere mai mare decât 2014 a numărului total de utilizatori de Facebook din România ", a declarat Ionuţ Oprea, managing partner Facebrands.
Evoluţia numărului de conturi de utilizatori români de Facebook în ultimii 4 ani, potrivit Facebrands: ianuarie 2011- 2.405.920; ianuarie 2012 - 4.406.580; ianuarie 2013 - 5.593.480; ianuarie 2014 - 7.000.000; ianuarie 2015 - 7.600.000; martie 2015 - 8.000.000.
În acest moment, 7.475.900 (93,45%) din utilizatorii acestor conturi şi-au setat oraşul în profil.
Capitala are în continuare cei mai mulţi utilizatori ai reţelei Facebook în România, depăşind 1,6 milioane (1.640.720 conturi, reprezentând în continuare aproape un sfert din numărul de conturi de utilizator din România- 21,95% din total).
Cluj Napoca, Iaşi, Timişoara, şi Constanţa sunt în continuare oraşele cu peste 200.000 conturi de utilizatori de Facebook.
A crescut însă numărul de oraşe care au peste 100.000 de conturi de utilizatori de Facebook, la lista acestora adăugându-se şi oraşul Buzău: Craiova, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Arad, Bacău, Piteşti, Sibiu şi Buzău.
Numărul de pagini româneşti create pe Facebook a crescut în 2015 de la 26.785 la începutul anului la 27.697 la jumătatea lunii martie (o creştere de 3,4%), după ce în 2014 crescuse de la 23.755 la 26.785 (cu 12,75%).
Cele mai multe pagini româneşti de Facebook sunt în categoriile: Afaceri locale (2.993), Artă şi Cultură (1.718), Sănătate şi îngrjijire personală (1.539), Magazine online (1.565) , Cântăreţi şi trupe (1.336) şi Bloguri (1.216).