Numărul total al infecţiilor cu SARS-CoV-2 a depăşit, la nivel mondial, 90 de milioane, iar în decurs de un au fost înregistrate aproximativ 2 milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, potrivit News.
Potrivit universităţii americane, până la 11 ianuarie 2021, au fost înregistrate 90,2 milioane de contaminări şi 1,93 de milioane de decese asociate.
Statele Unite, India şi Brazilia sunt cele mai afectate ţări din lume, din punct de vedere al numărului de cazuri de Covid-19.
SUA au raportat 22,4 milioane de infecţii, India, 10,4 milioane, iar Brazilia, 8,1 milioane.
Cât priveşte Europa, Marea Britanie a înregistrat peste 3 milioane de contaminări, Franţa, peste 2,8 milioane, Italia, peste 2,2 milioane, Spania, peste 2 milioane, şi Germania, mai mult de 1,9 milioane.
Din totalul celor contaminaţi cu noul coronavirus, 50 de milioane de oameni a fost declaraţi vindecaţi.
Din punct de vedere al numărului deceselor, SUA au înregistrat aproximativ 375.000, Brazilia, 203.100, iar India, 151.160.
Marea Britanie este cea mai afectată ţară din Europa, şi în acest sens, cu mai mult de 81.500 de decese asociate Covid-19. Este urmată de Italia, cu peste 78.700, de Franţa, cu mai mult de 67.800, şi de Spania, cu peste 51.800.