Tronsonul numărul 4 al autostrăzii Struma, care va lega capitala bulgară Sofia de punctul de trecere a frontierei Kulata, la graniţa cu Grecia, va fi dotat cu tunele şi alte "construcţii" speciale pentru broaşte ţestoase, a declarat ministrul bulgar al dezvoltării regionale Rosen Plevneliev.
Ministrul a spus că acest tronson este specific prin faptul că trece printr-o zonă importantă din punctul de vedere a biodiversităţii şi vor fi luate toate măsurile pentru securitatea animalelor sălbatice din zonă.
Zona este populată de două specii de broaşte ţestoase protejate de lege şi vor fi construite tunele speciale prin care acestea vor putea trece sub autostradă, precum şi ziduri din beton care vor preveni apariţia lor pe carosabil.