O deputată USR a depus un proiect de lege prin care procedurile de fertilizare in vitro vor fi decontate de stat

S.B.
Miscellanea / 3 februarie 2022

O deputată USR a depus un proiect de lege prin care procedurile de fertilizare in vitro vor fi decontate de stat

Deputata USR, Cristina Rizea, a depus joi în Parlament un proiect prin care procedurile de fertilizare in vitro vor fi decontate de stat, informează news.ro.

Propunerea legislativă vine în ajutorul femeilor infertile care nu-şi permit să achite costurile unor proceduri scumpe precum inseminarea artificială şi fertilizarea in vitro, arată comunicatul de presă al partidului.

Conform statisticilor oficiale, în România, tendinţa este una de descreştere a ratei natalităţii, o amplificare a sporului natural negativ şi o scădere a ratei de fertilitate.

"Statul are obligaţia de a acţiona în mod proactiv şi de a stimula natalitatea prin măsuri dovedite ştiinţific că au rezultate, precum tehnicile de reproducere umană asistată medical. În România, există, pe hârtie, un Subprogram Naţional de Fertilizare in Vitro. Acest Subrogram are aceeaşi reglementare încă din anul 2017, prevederile fiind în mod constant prorogate prin diverse ordine de ministru. În prezent, Ordinul nr. 978/2019 al Ministrului Sănătăţii prorogă acest subprogram până la finalul lunii în care se împlinesc 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2022. Cu toate acestea, alocările bugetare din 2020 şi 2021 au fost aproape inexistente", a declarat deputata USR Cristina Rizea, coiniţiatoare a legii prin care propune decontarea serviciilor medicale, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor intrării în vigoare a legii, pentru a crea premisele bugetării corespunzătoare a acestui program şi care a apelat, la rândul său, la fertilizarea in vitro.

Potrivit proiectului de lege, procedurile medicale de inseminarea articială şi de fertilizare in vitro ar urma să fie decontate din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele eligibile.

Totodată, potrivit expunerii de motive, costurile maximale preconizate pentru aceste proceduri la momentul depunerii proiectului de lege sunt de 1.750 de lei/procedură în cazul inseminării artificiale şi de 20.000 de lei/procedură în cazul fertilizării in vitro. Impactul bugetar total estimat este de maximum 217.500.000 de lei, pentru efectuarea în total a câte 10.000 de proceduri din fiecare dintre cele două categorii.

Proiectul de lege mai prevede şi o serie de criterii de eligibilitate pentru spitalele şi clinicile care vor oferi aceste servicii. Astfel, este vorba despre unităţi medicale de stat sau private care trebuie să aibă acreditare în domeniul tehnicilor de reproducere umană asistată medical. În primul an de aplicare a legii, ar urma ca toate spitalele acreditate pentru acest tip de intervenţii să fie eligibile pentru intervenţii decontate din fondul unic de asigurări, urmând ca din anul al doilea de aplicare a legii să fie eligibile pentru oferirea de servicii medicale de reproducere asistată medical decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate doar acele unităţi sanitare, publice sau private, acreditate în domeniul tehnicilor de reproducere umană asistată medical care pentru anul precedent fac dovada că cel puţin 30% din totalul procedurilor medicale de reproducere umană asistată medical decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate s-au finalizat cu obţinerea unei sarcini constatate biochimic.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Mai ieftin iesim cu organizarea unor mega turnee nationale ale Chippendales

    USR o ia pe urma madame Firea.

    Va da opinii pilitice "ue" usr isti in fiecare zi,ce au mai inghetat fraierii de frig cu lozincile usr ului ,ei au conturile pline si posturi in parlament,fraierii ingheata in casa si platesc facturi,preturi marite

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb