O grupare implicată în atacuri cibernetice de tip ransomware, vizată de o amplă operaţiune internaţională de poliţie

G.U.
Internaţional / 29 octombrie 2021

O grupare implicată în atacuri cibernetice de tip ransomware, vizată de o amplă operaţiune internaţională de poliţie

Poliţiile europene au întreprins o operaţiune în Ucraina şi Elveţia împotriva unei reţele de 12 persoane implicate în atacuri de tip ransomware împotriva unor infrastructuri importante, au informat astăzi agenţiile europene Europol şi Eurojust, potrivit AFP, citat Agerpres.

Aceşti indivizi 'reprezentau o combinaţie periculoasă de perturbări agresive şi ţinte cu miză mare', menţionează agenţiile într-un comunicat comun.

În stadiul actual al anchetei, nu este clar dacă toţi cei 12 vor face obiectul urmăririlor judiciare, a precizat Europol pentru AFP.

Gruparea, care 'făcea ravagii în lume' cu aceste activităţi de infracţionalitate cibernetică, a fost vizată marţi de o operaţiune de poliţie şi judiciară în care au fost implicate opt state, au transmis Europol şi Eurojust.

'Aceşti actori cibernetici sunt cunoscuţi pentru faptul că au ca ţinte marile companii, oprindu-le efectiv activitatea', mai spun agenţiile, precizând că atacurile au făcut peste 1.800 de victime în 71 de ţări.

Cei mai mulţi dintre suspecţi făceau deja obiectul unor anchete în mai multe cazuri foarte mediatizate în diferite ţări, au indicat aceleaşi surse.

Operaţiunea de marţi a mai permis confiscarea a 52.000 de dolari şi a cinci autovehicule de lux, confirm unei surse din poliţia franceză.

Investigaţiile franceze au condus la 'localizarea unui server găzduit în Franţa' şi a piraţilor informatici care atacau 'în jur de zece mari companii franceze', a precizat comisarul Nicolas Guidoux, director adjunct al diviziei de combatere a criminalităţii cibernetice (SDLC).

'Exploatarea tehnică a serverului a demonstrat că au fost furate date ale unor societăţi franceze prin hackeri care se infiltrau pe termen lung în sistemul informatic', a adăugat el.

Suspecţii furau mai ales date de identificare ale utilizatorilor şi trimiteau e-mailuri de phishing cu fişiere malware ataşate.

Ei aveau apoi tot timpul să exploreze reţelele informatice fără a fi detectaţi, înainte de a le prezenta victimelor cereri de răscumpărare în bitcoin în schimbul cheilor de decriptare, au explicat agenţiile europene.

Suspecţii sunt bănuiţi că au făcut victime în diferite zone geografice din lume. Unii dintre ei sunt suspectaţi şi de spălare de plăţi în bitcoin.

La operaţiunea coordonată de Europol şi Eurojust au luat parte Franţa, Norvegia, Ţările de Jos, Ucraina, Germania, Elveţia şi SUA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb