O idee care zbârnâie - Fondul Suveran de Investiţii

George Marinescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 septembrie

Mircea Ursache, fost vicepreşedinte al ASF, susţine că Fondul Suveran de Investiţii nu este doar o soluţie pe termen scurt pentru creşterea lichidităţii pieţei de capital, ci şi un mecanism de dezvoltare economică sustenabilă pe termen lung. (Ilustraţie de MAKE)

Mircea Ursache, fost vicepreşedinte al ASF, susţine că Fondul Suveran de Investiţii nu este doar o soluţie pe termen scurt pentru creşterea lichidităţii pieţei de capital, ci şi un mecanism de dezvoltare economică sustenabilă pe termen lung. (Ilustraţie de MAKE)

English Version

Într-un context economic instabil şi marcat de multiple provocări, în spaţiul public a fost relansată recent dezbaterea despre înfiinţarea unui Fond Suveran de Investiţii (FSI), temă ce va fi amplu analizată în cadrul unui eveniment organizat astăzi de Asociaţia Brokerilor din România, în parteneriat cu SCA Piperea şi Asociaţii.

În cadrul evenimentului, unul dintre speakerii care va pleda pentru înfiinţarea unui astfel de fond este Mircea Ursache, fost preşedinte AVAS, fost preşedinte al Fondului Proprietatea şi fost vicepreşedinte al ASF, care ne-a atras atenţia că a propus realizarea FSI încă din anul 2009 către Guvernul României. Ideea sa nu a primit însă atenţia cuvenită la momentul respectiv, rămânând într-o stare latentă în agenda publică.

"L-am anunţat public în 2009 când eram preşedinte la AVAS şi cumulam şi funcţia de preşedinte la Fondul Proprietatea, dar nu a intrat niciodată pe ordinea de zi a Guvernului", ne-a spus Mircea Ursache, explicând contextul în care această idee nu a fost transpusă într-un proiect guvernamental.

Cu toate acestea, în anul 2017, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mircea Ursache a readus în dezbaterea publică propunerea din 2009, deoarece necesitatea unui Fond Suveran de Investiţii era tot mai evidentă în faţa presiunilor economice de atunci şi a nevoii de a găsi soluţii durabile pentru dezvoltarea pieţei de capital din România. Ideea fostului vicepreşedinte al ASF a fost preluată în 2018 de către PSD, al cărui preşedinte era Liviud Dragnea şi care, la sugestia lui Darius Vâlcov şi a lui Eugen Teodorovici, a impulsionat primii paşi pentru realizarea unui astfel de fond, dar nu pe viziunea lansată de Mircea Ursache, care arăta că FSI trebuie să fie un mecanism eficient, transparent, de gestionare a resurselor statului şi de atragere a capitalului privat.

Mircea Ursache ne-a spus că proiectul lansat de PSD în anul 2018 a fost respins de mediul de afaceri şi de societatea civilă, deoarece nu a fost gândit ca un fond de investiţii, ci ca o societate comercială.

FSI - sursă complementară de finanţare pentru investiţiile publice şi private

Domnia sa ne-a precizat că în acest moment, în care multe dintre companii care derulează proiecte de investiţii au nevoie de capital, deşi sunt puternic îndatorate sistemului bancar, nu au niciun vehicul public care să sprijine segmentul financiar al instrumentelor de tip acţiuni private sau participaţii în proiecte de infrastructură.

În aceste condiţii, Mircea Ursache afirmă că înfiinţarea unui Fond Suveran de Investiţii ar fi o sursă complementară de finanţare prin piaţa de capital, faţă de cea existentă astăzi doar prin intermediul sistemului bancar. "Practic, FSI devine un instrument de investiţii financiare, intermediere financiară în acţiuni şi nu participant activ la proiecte majore de dezvoltare", susţine Mircea Ursache.

În viziunea fostului vicepreşedinte al ASF, înfiinţarea FSI ar urma să se facă sub forma unui organism de plasament colectiv, ca societate de investiţii de tip închis, cu personalitate juridică de la data înregistrării în Registrul Comerţului. La data înfiinţării FSI, statul român ar urma să fie singurul acţionar, iar pentru asigurarea capitalului de lucru fondul va lansa o emisiune de obligaţiuni conform legislaţiei în vigoare. Acest fond ar cuprinde participaţiile statului în diverse companii strategice, cu un potenţial semnificativ de creştere, cum ar fi Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti şi Portul Constanţa.

Conform proiectului iniţial propus de Mircea Ursache, toate companiile din portofoliul viitorului fond suveran vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti în termen de 12 luni de la înfiinţarea FSI, care va prelua respectivele companii din portofoliul Ministerului Economiei şi AVAS, cu menţiunea că fondul va prelua spre valorificare creanţele deţinute de statul român la respectivele societăţi comerciale. Aceste participaţii, odată listate, ar spori lichiditatea pieţei de capital şi ar contribui la creşterea transparenţei şi a competitivităţii companiilor de stat. Prin listarea unor companii strategice, România ar putea atrage noi surse de finanţare, care să sprijine investiţiile pe termen lung în infrastructură şi alte domenii prioritare pentru dezvoltarea economică. Obiectivul principal al FSI ar urma să fie efectuarea de operaţiuni financiare, investiţii financiare cu aport în numerar şi în natură, precum şi administrarea companiilor din portofoliu. Strategia privind investiţiile financiare efectuate de fond va avea ca obiectiv primordial obţinerea de profit şi dezvoltarea economică a ţării.

Majoritatea simplă a conducerii FSI, numită de decidenţii politici

În viziunea sa, Mircea Ursache propune ca toate cheltuielile necesare pentru înfiinţarea şi operaţionalizarea FSI să fie susţinute din Fondul de Rezervă Bugetară al Guvernului. Fostul vicepreşedinte al ASF propune ca viitorul Consiliu de Supraveghere al FSI să aibă 9 membri care să fie numiţi astfel: unul de preşedintele ţării, câte unul de către Comisiile de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat, doi de către Guvern(unul propus de Ministerul Finanţelor şi unul propus de Ministerul Economiei), iar ultimii patru să fie numiţi de societatea civilă din rândul asociaţiilor profesionale, patronale şi mediului universitar. Toţi aceşti membri vor îndeplini la numire condiţii similare membrilor Consiliilor de Administraţie de la Banca Naţională a României şi de la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, potrivit lui Mircea Ursache.

Domnia sa mai susţine că, la data înfiinţării FSI va avea 40 de angajaţi pe o perioadă determinată de 12 luni, după care vor fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor pe baza pregătirii şi competenţelor profesionale.

Din propunerea domnului Ursache, reţinem că FSI ar urma să se afle sub control politic, atât timp cât 5 dintre membrii Consiliului de Supraveghere ar fi numiţi de oameni politici: preşedintele României, membrii comisiilor parlamentare de Buget-Finanţe, precum şi de Guvern, la propunerea Ministerului Finanţelor şi Ministerului Economiei.

Opinia lui Mircea Ursache cu privire la conducerea FSI este similară celei exprimate recent pentru ziarul BURSA de deputatul european Gheorghe Piperea, care afirma că "un astfel de vehicul financiar ar trebui să fie o societate mare de tip holding, care să se afle în subordinea directă a Parlamentului".

Această nominalizare şi conducere politică a fost aspru criticată de expertul în finanţe şi economie Mircea Coşea, care a declarat pentru Ziarul BURSA că vede acest Fond Suveran de Investiţii "numai sub autoritatea BNR, deoarece în banca centrală există posibilitatea eliminării acţiunilor politice şi a presiunilor politice".

Finanţarea proiectelor inovative - unul dintre obiectivele FSI

Fostul vicepreşedinte al ASF subliniază că Fondul Suveran nu este doar o soluţie pe termen scurt pentru creşterea lichidităţii pieţei de capital, ci şi un mecanism de dezvoltare economică sustenabilă pe termen lung. În opinia domniei sale, avem nevoie de o sursă stabilă de finanţare pentru marile proiecte de infrastructură, pentru dezvoltarea sectoarelor strategice şi pentru asigurarea unei creşteri economice durabile. În contextul actual, în care deficitul bugetar este în creştere şi accesul la finanţare externă devine din ce în ce mai problematic, un Fond Suveran ar putea oferi o soluţie viabilă. Mircea Ursache arată că fondurile suverane din alte ţări au demonstrat că acestea pot juca un rol esenţial în stabilizarea economiilor în perioade de criză şi în asigurarea unei creşteri economice constante, afirmând că ele nu doar că au rezistat crizei financiare din perioada 2008-2010, dar au reuşit să îşi crească valoarea în mod semnificativ.

Mai mult, în unele ţări dezvoltate fondurile suverane nu sunt doar un instrument de gestionare a activelor publice, ci şi un vehicul pentru investiţii strategice în sectoare cheie ale economiei, cum ar fi energia verde, tehnologia şi infrastructura. Un exemplu recent este fondul suveran al Emiratelor Arabe Unite, care a investit miliarde de dolari în tehnologie şi energie regenerabilă, pregătindu-se astfel pentru o tranziţie de la economia bazată pe petrol la o economie mai diversificată şi sustenabilă. De aceea, Mircea Ursache consideră că, prin finanţarea din FSI a investiţiilor în sectoarele inovative şi prin sprijinirea start-up-urilor locale, fondul ar putea stimula inovaţia şi creşterea economică, contribuind astfel la crearea de noi locuri de muncă şi la îmbunătăţirea nivelului de trai pentru cetăţenii români.

Cu toate acestea, înfiinţarea unui Fond Suveran nu este lipsită de provocări şi riscuri. Unul dintre principalele obstacole este legat de lipsa unui cadru legislativ clar şi stabil care să reglementeze funcţionarea acestui fond. Ursache atrage atenţia asupra faptului că pentru ca un Fond Suveran să fie eficient, este nevoie de un cadru legislativ care să asigure transparenţa, responsabilitatea şi gestionarea profesionistă a activelor. Fără aceste elemente, există riscul ca fondul să devină o sursă de corupţie şi de gestionare ineficientă a resurselor publice.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. Numai cand citesti cine sustine un astfel de monstru: Valcov, Teodorovici, PI PErea, Dragnea. Cu conducere nmita politic!!!

    Nici nu-i nevoie de mai mult ca sa ne dam seama ca o astfel de facatura toxica ar fi ceva dramatic ptr economia si asa subreda a Ro. Un fel de Bancorex, de unde se vor infrupta toti hotii si unde nu va raspunde, in fapt, nimeni.

    Doamne fereste de asa ceva! 

    1. Foarte corect!

      Mai corect si progresist, mai euro-atlantic este sa dam banii Ucrainei si Comisiei Europene. Ei sunt o investitie muuult mai buna. Investitia in Ucraina este cea mai buna dintre toate. Slava.

      Sa stii ca, in ultima instanta, decat sa-i fure Buzatu(VS), Dumintrescu (PH) si altii ca ei, sau sa platim si la fondul lulii zeci de sinecuri ca cele ale lui Grebla ma-sii, mai bine-i dam, indiscutabil, Ucrainei. Cu siguranta ar fi mai bine ptr tzara asta!

      Vulturii hoitari au inceput deja sa se invarta in cerc in asteptarea prazii suculente.

      Dar duceți - că acolo și mai lasati-ne cu Ucraina! 1 miliard in Patriot așa direct nu ajunge?

      Ați greșit canalul

      Tovarasii cu ruZZia, ati gresit , nu mergem inapoi! :))

      fix pentru furat fara raspundere se vrea infiintata golania

      Shakalii conectati la putere abia asteapta sa li se aduca pe tava banii Romanilor, cate amante veri nepoti vor deveni peste noapte experti in managementul fondurilor suverane.

      N-ai dat nici un miliard cadou! Primesti la schimb tot un miliard si decat sa rugineasca la noi, mai bine ii apara pe vecini.

    Un al SIF care se cheama FSI.

    Arabii nu fura, de-aia functioneaza la ei. Dc sunt prinsi cu furtul, li se taie mana. Deci nu ca furi 1 milion de euro, si dc ii dai inapoi ai scapat. Legi pt hoti, facute de ...Dragnea. lol

    Sa ne uitam la Fondul Proprietatea, unde placinta nu mai e atat de mare, si tot ii dau tarcoale vulturii politico-bugetari si marionetele lor. Oare cum ar fi la un fond suveran, cu o placinta imensa?

    1. Eu ma tot uit, inca de la listarea FP, la pretul de tranzactionare si VANU - mereu pretul a fost mai mic de 1/2 din VANU, chiar cu management profesionist, american. Un fond de investitii performant, de la o bursa performanta, are pretul de tranzactionare putin mai mare decat VANU, deoarece acest pret reflecta increderea investitorilor in performanta viitoare a fondului. Daca pretul de tranzactinare este constant sub VANU, atunci nu mai are sens ca fondul sa existe, mai bine il lichidezi si actionarii primesc capitalul. De aceea se tot fac rascumparari de actiuni la FP - nu sunt investitori care sa aiba incredere in fond, sa ii cumpere actiunile disponibile la vanzare (pt. ca au incredere ca in viitoare profituri) si sa duca pretul peste VANU.

      Acest FSI este doar o fumigena electorala, pt. ca nu sunt bani pt. el. Guvernul stoarce companiile pe care le mai are, an de an, ca pe o lamaie si tot nu ii ajunge - de unde sa mai lase pt. investitii noi?!!! Iar de adunat capital privat, e o gluma proasta - cine e fraier sa dea capital privat statului roman pt. administrare?!! 

    Mircea Ursache, fost preşedinte AVAS, fost preşedinte al Fondului Proprietatea şi fost vicepreşedinte al ASF,

    se vrea viitor presedinte FSI? 

    O idee ffffff buna ! Daca este sustinuta de Valcov , Teodorovici, Dragnea , PI PErea , ... Ar fi mare pacat sa se piarda experienta extrem de pretioasa capatata in devalizarea FPS , SIF urilor , societatilor de asigurare ,...Iar ASF trebuie sa asigure - in continuare - supravegherea furaciunilor .

    care e diferenta intre FSI si Compania Nationala de Investitii ?

    1. Compania Nationala de Investitii se ocupa cu constructia de terenuri de fotbal, sali de sport si alte asemenea, cu bani de la stat (cum face si CNAIR-ul pe autostrazi si drumuri). Practic contracteaza si plateste, din banii de la buget, asemenea constructii. Nu face investitii cu bani ai statului in actiuni, obligatiuni, etc. E adevarat ca denumirea e inselatoare.

    Sigur, e o idee de hotie foarte buna, chiar ma intrebam ce urmeaza dupa furturile pe fata de la societatile de asigurari Euroins si City Insurance. Voteaza cu incredere, populime!

    Noi nu suntem Norvegia!

    Nu avem politicieni responsabili ca în Norvegia! 

    La noi ar fi doar o pusculita cu termen redus, pe care o vor sparge ori de câte ori nu vor mai avea bani sa acopere deficitele uriașe pe care le fac în mod iresponsabil.

    A nu se uita câte încercări au fost pana acum din partea lor sa "bage mana adânc" în banii din Pilonul II de pensie. 

    Macar se vor cheltui la Obor, Kaufland, H2O, SNN, ATB, etc decât să-i fure acești impostori...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb