O lume coruptă

Singurul lucru de care sîntem siguri este nesiguranţa. E un preţ al globalizării? E un dat al tranziţiei? E un accident de parcurs? Răspunsurile variază în funcţie de orientări şi interese. Dar, şi la nivel individual, şi la nivel social, previzibilitatea proceselor economice, politice sau sociale este redusă. Şi totuşi există o excepţie: corupţia. În acest domeniu, nu se produc minuni. Nimeni nu devine cinstit peste noapte. Sîntem în faţa unei corupţii generalizate şi nimeni nu este protejat. Ştim sigur, după 11 ani de rapoarte ale Trasparency International, că există o tipologie şi în această privinţă. Ţările nordice, Australia şi Noua Zeelandă sînt aproape perfecte. Pe o scală de la 1 (foarte corupt) la 10 (lipsit de corupţie) acestea primesc constant între 9 şi 10. Şi în mod surprinzător, nota maximă chiar se acordă: în 1998 şi 1999 Danemarca a luat 10, în 2000 a fost rîndul Finlandei. Iar în 2005, după cinci ani de prezenţă constantă a Finlandei pe prima poziţie, Islanda îi ia locul cu 9,7. În zona noastră, statele din Europa Centrală se zbat să evadeze din zona gri, Balcanii sînt încă în balanţă, pe cînd spaţiul ex-sovietic (mai puţin ţările baltice) se afundă în corupţie. Pentru că ştim, nu ne facem iluzii, chiar dacă, uneori, cu naivitate, sperăm că ceva se va schimba. De aceea nu puteam să nu observăm prezentarea senzaţionalistă a raportului organizaţiei Transparency International privind indicele corupţiei percepute. Dacă e adevărat că în 2005 România ocupă poziţia 87 din 136 de state clasificate, cu nota 3, comparaţiile sînt evident forţate. Nota din 2005 este mai bună decît în 2004 (2,9), dar mai slabă decît în 1997 (3,4) sau 1999 (3,3). Pe de altă parte, pentru zona în care comparaţia are sens, România nu face notă discordantă. Mai puţin de 3 puncte au obţinut Armenia, Bosnia şi Moldova (2,9), Serbia (2,8), Macedonia (2,7), Belarus şi Ucraina (2,6), Albania şi Rusia (2,4) sau Georgia (2,3). Scopul Indicelui corupţiei percepute propus şi perfecţionat permanent în ultimii 10 ani de Transparency International este de a oferi o bază de date rezultată din cumularea mai multor indicatori. Indicele corupţiei percepute rezultă din combinarea mai multor tipuri de cercetări (sondaje, interviuri cu oamenii de afaceri, evaluări ale ţărilor cercetate). În 2005, pentru România au fost analizate 11 asemenea surse, în vreme ce pentru Mongolia, cu aceeaşi notă ca ţara noastră, nu au putut fi luate în calcul decît patru surse. De aceea, comparaţia între ţări, şi cu atît mai puţin între regiuni, nu este relevantă şi are doar o valoare jurnalistică sau politică. Cea mai corectă comparaţie este aceea a scorurilor primite de fiecare ţară, iar nu între poziţiile obţinute. De la an la an, noi ţări au fost integrate în cercetare, ceea ce relativizează poziţia. Spre exemplu, Ungaria a fost prezentă de la primul raport, în 1995, Polonia şi Cehia din 1996, România din 1997, Bulgaria din 1998, iar Moldova abia din 1999. Pe de altă parte, fiecare ţară a cunos-cut propria sa evoluţie. Ungaria a început în 1995 cu 4,1, a crescut la 5,3 în 2001, pentru ca apoi să scadă la 4,8 trei ani consecutiv, iar în 2005 să atingă 5. România a intrat în 1997 cu 3,4, a scăzut la 3 în 1998, a cres-cut la 3,3 în 1999, pentru ca apoi să scadă la 2,6 în 2002, 2,8 în 2005 şi 2,9 în 2004. Bulgaria a început cu 2,9 în 1998, a cres-cut constant pînă în 2002, cînd obţinea 4, pentru ca apoi să fluctueze între 3,9 şi 4,1, şi să revină anul acesta la nota 4. Cehia a început în 1996 cu 5,3 şi are 4,3 în 2005, după ce a atins chiar 3,7 în 2002. Polonia, altă nouă membră a UE, a primit 5,5 în 1996 şi doar 3,4 în 2005, ajungînd astfel la cel mai scăzut scor de cînd este evaluată prin acest index. În aceeaşi perioadă, SUA a variat de la 7,7 în 1995, 7,9 în 1997, cu un minim de 7,5 în 2003 şi 2004, pentru a obţine 7,6 în 2005. Germania a oscilat între 8,1 în 1995, ajungînd la un minim de 7,3 în 2002, pentru a se stabiliza la 8,2 în 2004 şi 2005. Iar Franţa a intrat cu 7 în 1995 şi are 7,5 în 2005, după ce a cunoscut o depreciere a indicelui între 1996 şi 2003, cu un minim de 6,3 în 2002. Toate aceste date arată că variaţiile de un punct sînt frecvente, iar percepţia corupţiei este relativ constantă. Situaţia Cehiei şi a Poloniei sînt ilustrative din acest punct de vedere. Deprecierea notei nu indică automat o amplificare a corupţiei, ci o creştere a exigenţelor subiective în raport cu aceasta. Dacă în 2005 doar 16 state (majoritatea nordice) s-au clasat între 8 şi 10, corupţia apare ca un fenomen general perceput. Ea este o consecinţă a transformării accelerate a societăţii din ultimul secol. Prăpastia dintre standardul moral ridicat şi noile forme de manifestare sociale, politice şi economice a crescut reactivitatea faţă de corupţie. Între timp, politicienii nu au reuşit să creeze mecanisme credibile, iar dezvoltarea democraţiei şi cererile constante de creştere a transparenţei au accentuat sus-piciunile publice. În această lume coruptă există însă şi exemple bune. Ele sînt consecinţa unui alt climat cultural decît cel sud-est european, dar modelul acestora poate fi folosit ca reper. Este dovada că se poate.