O femeie de 40 ani din Galaţi a murit duminică seara, după ce a născut doi gemeni, care au fost găsiţi, la rândul lor, decedaţi, într-un sac menajer băgat în frigider, transmite Agerpres.
Femeia a fost găsită de un echipaj SMURD în stop cardio-respirator, după ce concubinul acesteia a sunat la 112. Ea nu a mai putut fi salvată.
"Au venit cei de la ambulanţă, au găsit copiii decedaţi. Nu pot să vă spun mai multe lucruri decât că noi am început cercetările şi s-a început urmărirea penală «in rem» sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere a nou-născutului de către mamă", a declarat Vlad Grigorescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Din primele cercetări nu se exclude ipoteza ca femeia să îşi fi ucis nou născuţii iar apoi să i se fi făcut rău, după ce a născut fără supraveghere medicală. Copiii au fost găsiţi într-un sac menajer în frigider, potrivit Agerpres.
"Tatăl a afirmat că pacienta a născut în urmă cu câteva ore. Am solicitat să consultăm şi nou-născuţii, tatăl ne-a condus într-o altă încăpere, unde a scos, dintr-un frigider, un sac menajer şi ni l-a prezentat. La un prim consult am constat că cei doi nou-născuţi erau decedaţi, aceştia fiind de mai multe ore în frigider, în acel sac menajer. După o primă cercetare şi verificare a pacientei, aceasta nu prezenta urme de violenţă. Ne facem să ne gândim la ipoteza unei morţi de cauză medicală, o complicaţie a naşterii nesupravegheate", a precizat Liciu Călin, medic la SMURD Galaţi.
Femeia mai avea şase copii, precizează sursa citată.
Autopsia şi ancheta vor stabili cauzele care au dus la tragicul eveniment, transmite Agerpres.