O nouă dispută UE: Pactul de Stabilitate

În foarte scurt timp, autorităţile de la Bucureşti, mai întâi ministrul de Finanţe şi apoi preşedintele Klaus Iohannis, trebuie să facă faţă unei noi provocări în confruntarea care există indiscutabil între statele puternice din spaţiul european şi cele mai vulnerabile. Începând de anul viitor, va fi din nou implementat aşa-numitul Pact de Stabilitate şi Creştere. Numai că regulile vor fi schimbate. Adaptate noilor realităţi generate de război şi de multiplele crize cu care se confruntă continentul. Cum vor arăta aceste noi reguli?

Rostul Pactului de Stabilitate şi Creştere este acela de a stabili o serie întreagă de reguli fiscale, care să permită stabilitatea economică a statelor europene şi să impulsioneze în ritm susţinut creşterea. Până la declanşarea crizelor pandemice, aceste reguli fiscale, în linii mari, plafonau datoriile statelor, raportate la Produsul Intern Brut. Această regulă a fost dată peste cap. S-a ajuns în situaţia în care câteva state din Uniunea Europeană au datorii exorbitante. Acest curs trebuie cumva oprit. Este de înţeles de ce. Dacă un stat UE, mai ales din zona euro, eşuează, moneda europeană este pusă într-un mare pericol. Pentru a preveni o asemenea catastrofă, statele europene caută şi identifică soluţii de a proteja cumva guvernele aflate în mare dificultate. Cum s-a întâmplat în cazul Greciei. Sau al Turciei. Nu aceeaşi preocupare există, e adevărat, şi în cazul statelor din afara zonei euro, ceea ce nu înseamnă însă că regulile de disciplină financiară nu li se aplică şi acestora. Dar cum vor arăta noile reguli?

Aici intervine mărul discordiei. Statele puternice sunt interesate ca regulile să fie aceleaşi pentru toţi, pentru că un asemenea sistem le avantajează. Şi le conferă autoritate asupra statelor mai slabe. O altă linie de gândire la nivel european vine însă din direcţia nu a Germaniei şi altor entităţi din nucleul dur, ci din direcţia statelor din al doilea cerc de autoritate. Sau al treilea, în măsura în care de exemplu România şi Bulgaria sunt decise să aibă şi ele un cuvânt de spus. Autorităţile din aceste state susţin - şi în acest sens se prefigurează o solidaritate - că în Pactul revizuit de Stabilitate şi Creştere pot fi fixate câteva ţinte valabile pentru toată lumea, dar că politicile concrete de atingere a acestora ar trebui să fie apanajul fiecărui guvern în parte. Ceea ce este logic. Şi de bun simţ. Pentru că este la mintea cocoşului că mecanismele financiare şi până la urmă strategiile economice prin care datoria statelor poate fi ţinută în frâu sunt diferite în Germania în comparaţie cu, de exemplu, România.

Va fi o confruntare probabil dură, dar şi de durată, până când se va ajunge la un consens. Este un mic război în interiorul UE, pe care România în mod normal nu trebuie să-l piardă.