O nouă specie de om preistoric, descoperită în Israel

D.Ţ.
Internaţional / 25 iunie 2021

O nouă specie de om preistoric, descoperită în Israel

O nouă specie de om preistoric descoperită recent în Israel pune sub semnul întrebării teza privilegiată potrivit căreia omul de Neanderthal a apărut în Europa şi apoi a migrat spre sud, au anunţat joi cercetători israelieni, potrivit AFP şi G4media.

În timpul săpăturilor arheologice din apropierea oraşului Ramla, din centrul Israelului, echipa dr Yossi Zaidner, de la departamentul de arheologie al Universităţii Ebraice din Ierusalim, a descoperit rămăşiţe umane preistorice pe care nu le-a putut atribui niciunei specii cunoscute de Homo.

Într-un studiu publicat în revista Science, o echipă de antropologi de la Universitatea din Tel Aviv şi echipa dr Zaidner au identificat o nouă specie din genul Homo, "Nesher Ramla", numită după situl în care a fost găsită.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, oasele umane descoperite datează de acum 140.000 până la 120.000 de ani î. Hr. Au caracteristici comune cu omul de Neanderthal, în special în ceea ce priveşte dinţii şi maxilarul, dar şi cu alte tipuri de oameni preistorici în ceea ce priveşte craniul.

Noua specie diferă însă de omul modern prin absenţa bărbiei, structura craniului şi prezenţa unor dinţi foarte mari, precizează studiul.

Autorii susţin că au găsit, de asemenea, la o adâncime de opt metri, o cantitate semnificativă de oase de animale, cai, cerbi şi bouri, precum şi unelte de piatră. Pentru dr. Zaidner, acest lucru "arată că Homo Nesher Ramla poseda tehnologii avansate de producere a uneltelor de piatră şi cel mai probabil a interacţionat cu Homo sapiens din zonă".

Dr. Zaidner a constinuat: "Această descoperire este deosebit de impresionantă, deoarece ne arată că, în această etapă târzie a evoluţiei umane, au existat mai multe specii de Homo care au trăit în acelaşi loc şi în acelaşi timp. Fosilele de la Nesher Ramla ne fac să punem la îndoială această teorie, sugerând că strămoşii neanderthalienilor europeni trăiau deja în Levant în urmă cu 400.000 de ani".

Grupuri mici de tipul Homo Nesher Ramla au migrat în Europa - unde au evoluat în neanderthalienii "clasici" pe care îi cunoaştem bine, dar şi în Asia, unde au evoluat populaţii arhaice cu trăsături asemănătoare cu cele ale neanderthalienilor, explică dr. Rachel Sarig de la Universitatea din Tel Aviv, co-autoare a studiului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb