"O ofertă publică a OPCOM ar fi binevenită"

ADINA ARDELEANU, ALINA TOMA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 4 iunie 2015

"O ofertă publică a OPCOM ar fi binevenită"

Interviu cu domnul Riccardo Puliti, Director Executiv pentru Energie şi Resurse Naturale la BERD

România este norocoasă să fie înzestrată cu un mix de resurse energetice şi ar trebui să beneficieze de acest lucru ca să devină un furnizor de securitate energetică, la nivel regional, apreciază Riccardo Puliti, Director Executiv pentru Energie şi Resurse Naturale la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Domnia sa ne-a vorbit, într-un interviu, despre implicarea BERD în susţinerea sectorului energetic românesc, atât prin investiţia în companii, cât şi prin finanţările acordate.

"Prin participarea la oferte publice iniţiale, susţinem, de asemenea, dezvoltarea pieţei de capital din România şi, în particular, crearea unui hub financiar dedicat sectorului energetic", ne-a spus domnul Riccardo Puliti.

Directorul BERD apreciază că o ofertă publică pentru OPCOM - bursa de energie - ar fi binevenită, însă ne-a spus că nu este la curent cu graficul de implementare.

Reporter: Intenţionează BERD să devină acţionar la alte companii listate din energie, precum Transelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica, în perioada următoare?

Riccardo Puliti: BERD va continua să susţină privatizările şi listările companiilor energetice româneşti la Bursa de Valori Bucureşti. Ne-am angajat, anterior, în procesul de privatizare al Petrom şi, mai recent, am susţinut cele mai mari IPO-uri de până acum - Romgaz şi Electrica.

Prin participarea la oferte publice iniţiale, susţinem de asemenea, dezvoltarea pieţei de capital din România şi, în particular, crearea unui hub financiar dedicat sectorului energetic. Aceste eforturi aduc noi companii pe piaţă, cresc lichiditatea şi creează noi oportunităţi de investiţii.

IPO-urile contribuie, de asemenea, la crearea unei culturi a guvernanţei corporative, în special în cazurile Electrica şi Romgaz, care fac progrese în acest sens, în concordanţă cu planurile de acţiune agreate cu BERD.

În privinţa Transelectrica, contribuţia noastră a fost făcută prin participarea la prima emisiune de obligaţiuni denominată în lei a companiei. Aceasta a susţinut restructurarea bilanţului Transelectrica, printr-o mai bună aliniere a activelor şi pasivelor şi reducerea efectelor riscurilor cursului de schimb.

Riccardo Puliti: Considerăm că acest proiect a avut un efect demonstrativ pentru alte companii care se adresează pieţei de capital pentru finanţare în moneda locală.

Mandatul nostru şi politica energetică nu ne permit să ne angajăm cu privire la companii care operează în sectorul nuclear, în afară de a îmbunătăţi siguranţa operatiunilor acestora.

Reporter: Cum aţi descrie evoluţia Romgaz şi Electrica, după IPO-uri?

Riccardo Puliti: Ca acţionari minoritari în ambele companii, suntem mulţumiţi de perfomanţele companiilor după listare.

Numirile de directori independenţi în consiliile de administraţie a fost un pas important, întrucât aceştia au adus experienţă şi cunoştinţe care au ajutat companiile să înceapă să dezvolte strategii coerente de viitor, în linie cu aşteptările investitorilor.

În acelaşi timp, guvernanţa corporativă a fost întărită, în linie cu cerinţele pieţelor de capital din Vestul Europei.

Totuşi, trebuie făcut mult mai mult şi într-un ritm rapid. Stabilitatea la nivelul board-urilor trebuie întărită / asigurată, inclusiv printr-un pachet salarial mai bun, în linie cu practicile internaţionale.

Următorul pas provocator este transmiterea viziunii noilor consilii de administratie către nivelul executiv.

Acest lucru presupune crearea unor echipe de management profesionist puternice, care, beneficiind de o remuneraţie competitivă, aliniată la piaţă, şi cu obiective clare, să implementeze deciziile consiliilor de administraţie.

Acţiunile managementului vor trebui să se concentreze asupra restructurării companiilor, pe creşterea eficienţei şi profitabilităţii acestora, cât şi asupra creării premiselor pentru creştere sustenabilă.

Din acest punct de vedere, funcţia de management - şi în special politica de compensare - este de o importanţă deosebită, atât pentru Romgaz, cât şi pentru Electrica. Pentru prima, pentru că operează într-un mediu competitiv marcat de o luptă continuă pentru talente; pentru a doua, pentru că noii investitori Electrica, precum BERD, vor să vadă că banii strânşi prin IPO sunt administraţi şi cheltuiţi în cel mai eficient şi responsabil mod, de o echipă de management echipată cu cele mai bune resurse existente pe piaţă.

Reporter: Intenţionează BERD să participe la un eventual IPO al Hidroelectrica? Când credeţi că va fi Hidroelectrica pregătită pentru o listare de succes? Care sunt condiţiile pentru acest lucru?

Riccardo Puliti: Deşi nu pot să comentez despre tranzacţii pe piaţa de capital în care BERD ar putea sau nu să participe, pot să spun că încurajăm listarea Hidroelectrica. Vom urmări atent cum va ieşi compania din procedura de insolvenţă.

În plus şi similar cu Electrica şi Romgaz, Hidroelectrica va avea nevoie să-şi îmbunătăţească guvernanţa corporativă înainte de IPO. Acest lucru va da investitorilor confortul că societatea este pregătită să îndeplinească criteriile de listare. Căutarea de talent managerial se aplică şi la Hidroelectrica.

Reporter: Cum evaluaţi procesul de restructurare a companiilor energetice din România?

Riccardo Puliti: Procesul aduce deja rezultate bune. Cotaţiile Nuclearelectrica, Romgaz, Electrica sunt, în general, în creştere, iar aceste companii au făcut paşi importanţi în implementarea practicilor de guvernanţă corporativă din Vest.

Cu toate acestea, există încă anumite provocări, în special legate de eficienţa operaţională, politica de personal şi remunerarea aliniată la piaţă. Totodată, una dintre provocările care se prefigurează va fi modul de integrare a surselor de energie convenţională cu energia regenerabilă. Acesta este un proces complicat şi România nu este singura ţară din UE cu această problemă. Ca de obicei, nu există soluţii "la cheie" în asemenea probleme, iar fiecare ţară trebuie să ia în considerare propriile obiective.

Reducerea graduală a capacităţilor cu eficienţă scăzută şi cu emisii de carbon ridicate trebuie cântărită în balanţă cu implicaţiile sociale ale unor astfel de acţiuni şi cu securitatea operării sistemului energetic naţional, care va continua sa aibă nevoie de surse de energie convenţională, pentru contracararea efectelor negative ale unor modificări nepredictibile în producţie cauzate de energia regenerabilă. Acestea sunt procese care necesită timp şi coordonare inter-sectorială, procese care pot fi realizate numai prin strategii naţionale consecvente în sectoarele industrial şi energetic.

Reporter: Cum poate BERD să susţină România să devină un hub regional de energie?

Riccardo Puliti: România este norocoasă să fie înzestrată cu un mix de resurse energetice şi ar trebui să beneficieze de acest lucru, devenind un furnizor de securitate energetică, la nivel regional.

BERD este determinată să continue să susţină România să devină un hub regional de energie, atât în termenii unei burse eficiente specializate în energie, cât şi în producţia de energie, transport, distribuţie şi furnizare.

Credem că România ar trebui să joace bine două cărţi importante: să creeze un mediu stabil, transparent, atractiv şi predictibil pentru investitorii străini în sectorul energetic şi, în acelaşi timp, prin intermediul companiilor de gaz şi transport al energiei - Transgaz şi Transelectrica - să investească în creşterea capacităţii de a transporta energie în regiune, prin construcţia de conducte de gaze şi reţele de energie electrică.

BERD explorează, în prezent, moduri să finanţeze interconectările de gaz şi electricitate cu Republica Moldova.

Mai departe, vom continua să susţinem procesul de privatizare în sectorul energetic românesc, care va impusiona dezvoltarea pieţei de capital prin investiţii şi transfer de cunoştinţe şi experienţă.

Referitor la companiile energetice unde deţinem acţiuni, vom continua să le reformăm din interior ca să poată juca un rol esenţial în transformarea României într-un hub regional de energie.

Reporter: Cum vedeţi dezvoltarea bursei de energie OPCOM? Este BERD interesat de privatizarea OPCOM, cerută de instituţiile financiare internaţionale, încă din 2012? Există şanse să vedem privatizarea OPCOM în acest an?

Riccardo Puliti: Piaţa OPCOM s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani, iar volumele tranzacţionate au crescut, în ciuda scăderii consumului de electricitate. Dezvoltarea platformei pentru tranzacţionarea de gaz este de asemenea binevenită, împreună cu finalizarea cuplării pieţelor pentru ziua următoare din România, Ungaria, Cehia şi Slovacia, care va aduce mai multă stabilitate, flexibilitate şi transparenţă în modul în care sunt formate preţurile pentru electricitate.

Considerăm că o ofertă publică pentru OPCOM ar fi binevenită, însă nu suntem la curent cu graficul de implementare.

Reporter: Câte granturi a acordat BERD prin programul ROSEFF privind investiţii sustenabile în energie? Ce programe are BERD pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică, domeniu în care ţara noastră are un mare potenţial de economii?

Riccardo Puliti: Promovarea unui mod mai raţional de consum al energiei este una dintre priorităţile noastre în România. Am încheiat un parteneriat cu UE şi cu băncile din România pentru a oferi finanţare şi consultanţă companiilor care investesc în eficienţa energetică şi proiecte de energie regenerabilă la scară mică.

Din 2008, am finanţat energia sustenabilă, prin trei facilităţi diferite, în sectoarele industrial, municipal şi cel al IMM-urilor.

ROSEFF este cea mai recentă iniţiativă şi a fost un element cheie pentru promovarea consumului eficient de energie, scăderii facturilor şi creşterii competitivităţii IMM-urilor din România.

Iniţiativele noastre au fost ferm susţinute de băncile locale. Banca Comercială Română (BCR), BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania, CEC Bank, OTP Bank, Raiffeisen Bank şi UniCredit Ţiriac Bank au făcut parte din facilităţile de finanţare şi au împrumutat până acum 113 milioane de euro din fondurile BERD către 330 de proiecte de energie sustenabilă, cu o valoare totală a investiţiilor de 147 milioane de euro. Finanţarea este susţinută de consultanţă tehnică şi stimulente financiare pentru subîmprumutaţi, finanţare din granturi europene. Aceste proiecte sunt estimate să ducă la economii anuale de energie echivalente cu consumul de electricitate al gospodăriilor din Bucureşti pentru un întreg an.

Reporter: Care este valoarea totală a împrumuturilor oferite de BERD companiilor din ţara noastră care au dezvoltat parcuri solare şi fotovoltaice?

Riccardo Puliti: România are un potenţial imens în energia regenerabilă, nu doar solară, ci şi eoliană. BERD a susţinut semnificativ această piaţă cu propria finanţare şi mobilizând investiţii din alte surse. Am finanţat 8 ferme de vânt în ţară: Topolog-Dorobanţu, Crucea Nord, Cernavodă I şi II, Peştera, Chirnogeni, Vutcani şi Sarichioi, cele mai multe în regiunea Mării Negre, în Dobrogea.

În sectorul solar, am finanţat, alaturi de Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN), construcţia şi operarea a şase parcuri fotovoltaice în Oltenia, parcuri detinute de EDP Renováveis (EDPR), un lider global în sectorul energiei regenerabile.

Investiţiile totale ale BERD în România, în sectorul de energie regenerabilă, sunt de peste 200 milioane de euro.

Am finanţat 620 MW din capacitatea de 4940 MW de energie regenerabilă instalată în România, sau 12,5%. La BERD, suntem foarte mândri să fi avut această contribuţie semnificativă în ajutarea României să îşi îndeplinească ţintele de producţie pentru energia regenerabilă.

Reporter: Sunt proiectele finanţate de BERD în pericol de faliment, după decizia Guvernului să amâne acordarea unei părţi importante a certificatelor?

Riccardo Puliti: BERD şi-a exprimat public îngrijorarea pentru efectele retroactive ale schimbărilor legislative în schema de suport pentru energia regenerabilă, pe care reglementatorul, guvernul şi parlamentul le-au adoptat în ultimii doi ani. Schimbările au afectat deja negativ proiectele operaţionale, care au fost concepute şi finanţate în baza unor parametrii diferiţi.

În consecinţă, o parte dintre proiectele BERD a trebuit restructurate pentru a ţine cont de schimbările legislative. Nici unul dintre proiectele finanţate de BERD nu este în prezent în pericol, dar riscurile pentru sector şi incertitudinea legată de funcţionarea pieţei certificatelor verzi au crescut semnificativ în ultimii ani.

Recunoaştem nevoia de revizuire periodică a legislaţiei, dar actualizările trebuie să fie predictibile, corecte pentru toate părţile şi nu retroactive.

Legislaţia care afectează negativ retroactiv proiectele nu este doar incorectă faţă de investitorii de bună credinţă, care au acţionat pe seama unui regim de reglementare asigurat, dar are şi implicaţii reputaţionale pentru climatul investiţional din România ca întreg.

Reporter: Care este expunerea totală a BERD pe sectorul energetic?

Riccardo Puliti: Până acum, BERD a investit aproape 1,3 miliarde de euro în sectorul energetic din România şi în sectorul resurselor naturale. Portofoliul curent în acest sector este de 647 milioane de euro, care se apropie de o treime din portofoliul nostru total în această ţară.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. deci mesajul principal este: cresteti salariile managerilor si a consiliilor de administratie pana la niveluri competitive (Germania? SUA? Dubai sau chiar Monaco?) deoarece asa au viziuni de restructurare si dezvoltare mai bune, platite de consumatorii cei mai saraci din europa, care totodata sunt fortati sa sustina cea mai generoasa schema de subventionare a regenerabilelor din lume, regenerabile detinute de straini, construite in strainatate, la care romanii doar ofera mentenanta si aia partial ...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb