O scurtă privire, pe furiş, în globul de cristal

De ce să tragem cu ochiul? Simplu! Poate ni se arată şi nouă viitorul, locul acela presupus minunat dar care, nu rareori, este doar un înlocuitor performant, în lumea aceasta, al iadului, de pe cealaltă. Poate, poate, în acest fel, reuşim să pătrundem noima celor ce se întîmplă în politica din România, astăzi şi, pe cale de consecinţă, în vieţile noastre de mîine... că de poimîine, dacă o ţinem tot aşa cu degringolada PSD-ului, nu mai bag mîna în foc, nici măcar pentru Dumnezeu!

Nu este deloc greu şi nici lipsit de temei să presupui că Dragnea nu se pricepe, că nu poate şi nici nu vrea mai mult, că Tudose a căzut ca musca în lapte, deci este rupt, paralizat, între frica de a se îneca şi tentaţia de a se înfrupta din bunătăţile în mijlocul cărora s-a trezit pe nepusă masă, că baronii PSD-ului nu ştiu şi nu îi interesează nimic mai mult, dar nici mai puţin, decît scutul gros în faţa puştii justiţiei şi cureaua lată a beneficiilor guvernării abundent revărsate peste feuda pe care o stăpînesc, că păpuşarii din spatele cortinei teatrului nostru politic nu mai au timp şi nici chef să se ocupe de coerenţa guvernării, prea ocupaţi cum sunt, unii să îşi salveze averile, pielea şi reţelele de putere, iar alţii să îi înlocuiască pe cei dintîi cu oamenii şi reţelele lor de putere, că Iohannis nu are de gînd şi nici cum să mai iasă din chingile sistemului, pregătite pentru el încă din vreme şi, în loc să facă ceva, preferă să lase PSD-ul să se scufunde sub greutatea muntelui de inepţii, erori, bîlbîieli, jaf şi pîrjol cu care umple fiecare zi de aşa zisă guvernare... etc. Toate astea... bune şi frumoase... mă rog, oribile şi cît se poate de rău mirositoare, dar parcă tot nu este de ajuns, nu este mulţumitor pentru a explica cum se face că un partid cu o bază electoral-parlamentară, atît de solidă, de cînd a cîştigat alegerile, nu face altceva decît încearcă, în fel şi chip, să se spînzure cît mai repede şi mai temeinic! Ceva... ceva important... foarte important, chiar...nu se leagă!

Ne uităm în globul de cristal şi parcă... parcă se întrezăreşte ceva prin fumul gros care se lasă doar o secundă dat la o parte... un palat... aduce a Cotroceni! Lectura la care ne trimite această imagine este desigur cea impusă de constatarea, altfel banală, că politicianul român, din ziua întîi a mandatului primit, la nimic altceva nu se gîndeşte, mai temeinic şi mai spăimos, decît la viitorul mandat şi vrînd nevrînd la viitoarele alegeri. Ele sunt soluţia miraculoasă care îi prelungeşte prea plinul bucuriei privilegiilor şi al cîştigurilor grase ale "guvernării", ale vieţii actuale, ele sunt soluţia care îl apără de "portăreii" justiţiei trimişi să încaseze daunele de pe urma relelor şi păcatelor de care s-a umplut alesul, pe timpul mandatului în curs.

Singurele alegeri pe care PSD-ul le-a ratat la ultimele trei runde sunt cele prezidenţiale. De aici se trag ponoasele, meandrele întortocheatei sale aventuri, la guvernare sau în opoziţie, în mandatele Băsescu şi în acest prim mandat Iohannis.

Între ce şi ce are de ales Dragnea, din această perspectivă? Iohannis pare să îi fi spus, cît de cît convingător, că are de ales între precipitarea judiciară a unora dintre dosarele cu greutate, pe care i le-a legat de gît DNA-ul, finalizarea lor cu neplăcute condamnări cu executare şi jocul pe sîrmă care îl asigură pe actualul cotrocenean că va mai rămîne acolo liniştit, încă un mandat! Spun cît de cît convingător, pentru că nici Dragnea nu e lipsit de mijloace pentru a specula slăbiciunea temporară a Preşedintelui în funcţie, devenit pentru cîteva săptămîni, în perioada electorală, preşedinte fără mandat şi candidat la propria succesiune, timp în care nu mai este acoperit de imunitatea absolută faţă de orice demers judiciar. Cîteva dosare, sau măcar un scandal serios i-ar putea exploda în faţă candidatului Iohannis, pulverizîndu-i şansele. Din perspectiva PSD-ului ca actor politic, alegerea este la fel de dificilă: între un candidat prezidenţial inexistent acum, ce trebuie inventat şi acreditat la public în următorii mai puţin de doi ani, în condiţiile în care întreaga scenă publică este acaparată de Dragnea şi oamenii săi. Acel candidat nu poate fi Dragnea, lucrul ar trebui să-i fie deja cît se poate de clar omului care stă pe scaunul de lider al PSD... decît... decît dacă este chemat să joace rolul de victimă sigură a celui care trebuie şi va şi cîştiga... Iohannis. Dacă nu are un candidat credibil, cu şanse, şi nici nu îl mai poate "inventa" în timpul rămas, atunci singura soluţie este să contribuie serios la viitorul succes al actualului Preşedinte şi să se bucure de beneficiile politice ale aranjamentelor care vor fi fundamentat înţelegerea respectivă, cum ar fi impunitatea liderului actual al PSD, sinecuri şi poziţii la guvernare... etc. Vor accepta baronii locali ai PSD-ului acest aranjament? Cu siguranţă, nu de la sine. Dragnea va trebui să cîştige o bătălie grea pentru a-i convinge, iar dacă nu o face în cîteva lui, atunci mandatul lui la cîrma partidului se va frînge, odată pentru totdeauna. Sau, mai rău pentru PSD, partidul va fi iniţial rupt pentru a se reasambla sub o altă conducere, mesaj, poziţionare politică, parcurs pentru care va plăti, însă, cu pierderi importante de reprezentare parlamentară şi forţă electorală. Am putea avea, astfel, un nou caz de "reformă prin ruptură", singura modalitate de "modernizare şi evoluţie politică" de care sunt în stare partidele noastre. În această variantă, Iohannis va fi obligat să relanseze PNL-ul, să asigure recuplarea lui cu ramura rebelă a lui Tăriceanu şi să îl transforme în vehiculul politic capabil, măcar, să justifice, dacă nu să asigure electoral viitorul succes la urne al actualului Preşedinte. Întrebarea cheie este: unde ar trebui să se afle PSD-ul înainte de viitoarele alegeri prezidenţiale? Pe caii cei mari ai unei guvernări plină de succes? Ar vrea ei... dar nu prea se arată... în globul de cristal, vreu să zic! Atunci? La guvernare, dar cu atîtea bube în cap încît la alegeri va da lumea în ei mai degrabă cu pietre, decît cu voturi? Ar fi bine pentru Iohannis, dar cu siguranţă nu şi pentru PSD, iar Dragnea poate fi pedepsit nu doar de "Omul de la Cotroceni", ci şi de propriii "colegi", dacă nu asigură partidului reprezentarea parlamentară care să îl aşeze în postura de maker al guvernării şi după alegerile care vin. Nu mai rămîn decît băncile de opoziţie? Da, dar cum să treci în opoziţie, cînd tu eşti la guvernare cu o majoritate solidă, fără putinţa de a scăpa de corvoadă, decît prin dezertare?!! Ceea ce se întîmplă acum, continuat încă vreo cîteva luni, un an, poate, ar putea fi răspunsul la această întrebare... Dragnea şi cîţiva iniţiaţi subţiază cu bună ştiinţă susţinerea politică pentru propriul executiv, pe care îl hărţuieşte cu conflicte interne, conflicte cu conducerea executivă a partidului şi duşuri reci tip DNA, pînă ce, ceea ce astăzi pare nerezonabil, cedarea guvernării, ar putea să devină concluzia naturală, logică, pentru oricine se interesează de ceea ce se mai întîmplă cu România.

Dintr-o dată, bolul s-a întunecat, iar fumul alb care îl umple a devenit impenetrabil...! Pînă aici am putut, pînă aici v-am citit printre întrezăririle, fantasmele şi plăsmuirile din care sunt alcătuite, el şi politica din România, deopotrivă.